Astăzi de dimineață, când am plecat vijelios spre birou, era să omor o femeie. Cu fordul.
Mai exact, pentru câteva momente, am rămas fără frâne. Ori am avut un gol de aer pe conductă, ori am avut o pojghiță de gheață pe metalele alea care se ocupă de frânare sau cum s-or numi ele.

Cert e că, atunci când am ajuns în capătul străzii și am dat să pun frână, frâna din părți, a zis că nu. Adică de-abia de-abia ce pișca. Iar spre groaza mea, o toantă se angajase în traversarea străzii fără să arunce măcar o privire în stânga ei. Iar eu mă duceam sanie fix în ea. O și vedeam mucifiată, întinsă pe capotă. Și numai ce spălasem mașina săptămâna trecută…

Bine, într-un final dramatic, atâta am țopăit pe pedala aia, încât a mers, a fugit golul de aer sau s-a topit gheața, cert e că am frânat.
Nu vă doresc să simțiți senzația aia…