Astăzi de dimineață, când am plecat vijelios spre birou, era să omor o femeie. Cu fordul.
Mai exact, pentru câteva momente, am rămas fără frâne. Ori am avut un gol de aer pe conductă, ori am avut o pojghiță de gheață pe metalele alea care se ocupă de frânare sau cum s-or numi ele.

Cert e că, atunci când am ajuns în capătul străzii și am dat să pun frână, frâna din părți, a zis că nu. Adică de-abia de-abia ce pișca. Iar spre groaza mea, o toantă se angajase în traversarea străzii fără să arunce măcar o privire în stânga ei. Iar eu mă duceam sanie fix în ea. O și vedeam mucifiată, întinsă pe capotă. Și numai ce spălasem mașina săptămâna trecută…

Bine, într-un final dramatic, atâta am țopăit pe pedala aia, încât a mers, a fugit golul de aer sau s-a topit gheața, cert e că am frânat.
Nu vă doresc să simțiți senzația aia…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.