Mega Mall devine primul centru comercial din România care primește Certificatul de Conformitate COVID-19. Obținerea acestei acreditări este dovada că mall-ul funcționează în conformitate cu standardele sanitare internaționale și le oferă clienților o experiență de shopping în siguranță. Experții Safe Shopping Centers (SSC), companie suedeză independentă care acreditează siguranța centrelor comerciale din toată lumea, au certificat centrul comercial ca fiind conform normelor de prevenție.

Mega Mall București este pregătit să își primească vizitatorii în orice moment și să redeschidă spațiile comerciale a căror activitate autoritățile consideră că poate fi reluată. Încă din luna martie a fost implementat un set de măsuri suplimentare pentru protecția angajaților și a clienților. În prezent, s-a finalizat un  plan complex pentru siguranța vizitatorilor ce are in vedere reluarea activității mall-ului în totalitate.

Acest plan are ca obiectiv principal prevenirea răspândirii Covid-19 și este concentrat pe doi parametri principali: asigurarea distanțării sociale de minimum 2 metri și asigurarea dezinfectării constante a centrului comercial.

Printre măsurile implementate menționăm: instalarea de totemuri cu dezinfectant pentru mâini, acționat pe baza unui mecanism automat, cu senzor pentru a fi folosit de fiecare client la accesul în clădire și în zonele aglomerate, aerisirea periodică a mall-ului, în mod natural, controlul traficului și al fluxurilor prin culoare de delimitare  în zonele unde se creează aglomerație și benzi de igienizare nanoseptice pentru zonele frecvent atinse. Purtarea măștii de protecție de către toți angajații și clienții este obligatorie, și s-au implementat măsuri pentru verificarea temperaturii de către personal avizat la fiecare intrare in mall. Pentru a preveni crearea aglomerațiilor în centrul comercial, va fi asigurată distanțarea socială de minimum 2 metri pentru un shopping responsabil și în siguranță. Nu în ultimul rând, în zona de food court, mesele și scaunele au fost reașezate astfel încât la o masă vor putea lua loc maximum 4 persoane. Designul Mega Mall se bazează pe spații generoase și deschise, care permit natural distanțarea socială de cel puțin 2 metri între clienți și asigură cel puțin 4 metri pătrați pentru fiecare persoană din mall.

„Suntem încântați să lucrăm alături de Mega Mall pentru a duce la bun sfârșit această misiune importantă. Mall-ul, parte a grupului NEPI Rockcastle, devine astfel lider al industriei de retail, depășind cerințele legale și stabilind standardul pentru proprietarii responsabili și pentru operatorii centrelor comerciale”,  declară reprezentanții Safe Shopping Centers.

Pentru realizarea acestei acreditări, experții în managementul riscului au realizat un audit complex, și pentru examinarea măsurilor de siguranță au vizitat centrul comercial prin intermediul unui tur virtual transmis în timp real.

Odată cu redeschiderea mall-ului, măsurile de siguranță vor fi difuzate și pe noile ecrane LED din incinta centrului comercial. Mega Mall lansează, în premieră pentru un centru comercial din România, un nou canal de comunicare inovator. Noile ecrane LED multi-screen high definition sunt dispuse pe patru coloane și oferă o suprafață de expunere de 119 metri pătrați. Datorită suprafeței generoase de expunere, noua soluție oferă o experiență dinamică de vizionare a conținutul media la un unghi de 360 de grade.

Măsurile de siguranță care au fost implementate pentru sănătatea clienților și angajaților sunt similare în toate centrele comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle. Pornind de la aceste măsuri, în acest moment, la nivel de grup, atât Mega Mall București, cât și Centrul Comercial Bonarka din Polonia au fost evaluate ca fiind conform normelor de prevenție de către experții Safe Shopping Centers.

Însă, toate mall-urile din portofoliul companiei urmează același trend pentru o experiență de shopping responsabil și în siguranță.

Descoperiți măsurile de siguranță în contextul redeschiderii aici

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.