Cetin - Mirajul lui Sunt prea bătrân să o fac

Mirajul lui Sunt prea bătrân să o fac

În toate discuțiile despre emigrare, și nu numai, revine obsesiv temeiul vârstei. Sunt prea bătrân să plec, nu mai am 20 de ani. Asta venind de la oameni care sunt mai aproape de 40 decât de 30. Dar asta nu apare doar atunci când se vorbește despre emigrare, ci și despre alte alegeri care ar schimba destine deja implicate pe o altă pantă a vieții. Sunt prea bătrân să îmi schimb jobul, sunt prea bătrân să fac altceva, sunt prea bătrân să mă mai angajeze cineva pe altceva decât știu eu să fac.

Primul om care mi-a scos prostia asta din cap a fost un programator. Aveam vreo 28 de ani, cu un an în urmă, gagică-mea din acea vremea îmi explica, superioară, că nu pot să mă duc la un interviu și să spun că nu contează ce sunt angajat să fac, voi face, cât timp e un job care îmi place și e un colectiv Ok. Ești prea bătrân, Cetin, ca să mai faci așa ceva, la vârsta ta trebuie să fii deja instalat pe un drum profesional bine definit.

Tipul ăsta era programator de vreo 2 ani și era mai mare decât mine cu vreo 5. Îmi pare foarte rău că nu mai țin minte cum îl cheamă. Fusese muncitor în construcții, până când, într-o zi, a decis că și-a rupt spatele suficient. Așa că, la 30 de ani plus, a lăsat totul și, cu banii pe care îi avea, s-a dus și a făcut un curs de programare. Pentru că îi plăcea lui ideea de programator. După aia s-a angajat, intenționat, șofer la o firmă de IT, știind că altfel sunt șanse puține să fie angajat. Și de la șofer, a ajuns programator, pentru că cei de acolo au văzut că știe ceva, că îi merge mintea mai mult decât șoferului simpleton ocazional. De 2 ani era programator full, într-o firmă, câștiga extrem de mulți bani, era liniștit, fericit. Schimbase complet viața, era cu totul pe un alt drum. Probabil, acum, este vreun head de ceva pe undeva, la cât de tare era tipul.

De fapt, povestea lui am spus-o cu un singur motiv.
Ca să înțelegi că blocajele acestea sunt doar în mintea ta. EXCLUSIV în mintea ta. Din păcate, multiplii șarlatani care practică programarea neurolingvistică au dus în derizoriu expresia, dar doar tu poți schimba ceva în viața ta. Și nu contează câți neuroni ai, nu contează nivelul studiilor, nu contează absolut nimic de genul acesta.

Contează să ai suficient de mult bun simț încât să îți dorești schimbare. Să realizezi că, dacă ești nemulțumit și nefericit, înseamnă că ai nevoie de o schimbare. Orice pas înainte este un lucru bun și este UN PAS ÎNAINTE. Ești paznic la bancă și ai găsit un job de casier, datorită unui curs de contabilitate simplă? Ești casier și acum ai trecut șef de raion, pentru că ai participat la un curs de management? Erai șofer la fan curier și îți blestemai zilele, dar acum ești propriu tău șef, conducând pentru Uber?

Aceștia sunt pași înainte pentru tine. Aceștia sunt realizări adevărate. Nu contează cât de mici, nu trebuie să fie comparativi cu nimeni. E irelevant că X, pe care îl cunoști tu, face mai mulți bani sau are un alt job. Tu nu ești el și e important CE TE FACE PE TINE fericit, nu ce îl face fericit pe Corneluș de la aprovizionare. Dacă tu ești fericit, cei din jurul tău, cei ce te iubesc, te vor vedea fericit și vor fi și ei fericiți. Iar acest lanț final de liniște și bună dispoziție va fi, la rândul său, trambulina ce te va face să te miști mai sus, mai înainte, la mai bine.

Același lucru este valabil și atunci când vorbim despre plecarea din țară. Citeam aici despre frica cuiva că, prin decizia sa de a pleca de fapt afectează mai multe persoane care depind de el. Subcontextual, de fapt era frica de rateu și că, prin rateul său, ar afecta viața persoanelor iubite.

Trebuie să rețineți că acei 20 de ani la care vă referiți atunci când spuneți că sunteți prea bătrâni sunt de fapt doar idealul sexual al vieții voastre. În rest, vă asigur că, din toate punctele de vedere erați niște bucăți de carne haotice, fără idei și ideal, a căror singur sens era acumularea de cât mai mult sex și bani care să ducă la și mai mult sex.

Acel tânăr de 20 de ani, în economia vieții voastre de acum, nu reprezintă nimic. Nu ar putea să vă plătească nici măcar cheltuielile lunare ocazionate de întreținerea casei. Nu ar putea să își asume grija soțului/soției, nu ar avea tupeul de a avea și de a avea grjă de descendenții voștri genetici. Acel tânăr e doar un mulaj inițial a ceea ce avea să devină omul de acum.

Gândiți-vă. Ați trecut prin șocul vârstei de 20 de ani. Ați supraviețuit. V-ați dezvoltat. Ați învățațt tot felul de chestii, singuri în fața lumii gata să vă devoreze. V-ați antrenat 20 de ani pentru a vă putea apăra, în orice fel, pe voi și pe familia voastră. Siguranța lor nu este jobul de acum, nu este casa, care poate dispărea în 20 de secunde de zgâlțâilă vrânceană. Nu, sunteți voi și atât.

Iar dincolo sunt tot oameni, care tot pe WC stau dimineața, care au aceleași probleme și temeri ca și voi. Nu sunt cu nimic mai buni, cu nimic mai proști. Folosesc doar alt limbaj de comunicare intertribal decât voi și atât. După atâția ani de antrenament, credeți că nu puteți da piept cu ei?

Vă spun eu că puteți. Dimpotrivă, după 35-40 de ani de românia, sunteți mai mult decât oțeliți în comparație cu un tip care, de exemplu, nu înțelege de ce trebuie să dai bani când te duci la medicul tău curant. Sau când mergi la primărie.

Concluzionând. Vârsta este doar un număr în buletin și nu o constituentă biologică. Dacă vrei cu adevărat să schimbi ceva, dacă vrei să pleci în altă țară, nu vârsta este ceea ce te oprește. Ci frica de eșec, frica de a nu-i răni pe cei dragi, frica de a nu-i dezamăgi, frica de a nu cădea în penibil în fața singurelor persoane de care vă pasă, frica pe care o simți când soția ta nu te mai privește ca pe zeul intangibil ce te simți, ci ca muritorul care ești cu adevărat.

Aveți încredere în voi și capacitățile voastre. Ele există și asta e demonstrată însăși de faptul că vă simțiți nefericiți și vreți să schimbați ceva. Nu lăsați nefericirea să vă macine. Anii trec, iar părul alb și ridurile pe care le vedeți în oglindă nu se vindecă și nu trec, precum rănile. Sunt cronice și acolo rămân. Iar, la un moment dat, veți rămâne doar voi, ele și regretele. Pentru că da, oamenii în vârstă regretă, ÎNTOTDEAUNA, inactivitatea și lipsa de curaj în a lua o decizie.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest site, cumpără un abonament de 3$

61 comentarii

  1. #1

    Fara a comenta legat de tipul la care faci referire in articol, sectorul IT e suprasaturat de oameni nepriceputi, netalentati si care fac ce fac cu sila. Mirajul salariului si a bunei reputatii a atins pe prea multi. IT-ul e o mare bula in care se investeste enorm, de cele mai multe ori pentru inovatie 0, si care sper ca se va mai tempera si se va concentra asupra valorilor din piata.

    Thumb up 30
    • #2

      e doar un exemplu, putea fi si tractorist. iar acum 16 ani, nu era supraaglomerat

    • #3

      @Dorin
      Tine si de companie, de stardarde. Pe unde am lucrat eu, de interviuri nu trec decat cei care cunosc meserie sau au potential.

      Thumb up 5
    • Păi dacă firmele îi țin însemnă că nu sunt atât de nepricepuți. Tot au o utilitate, chiar dacă aia e să dea bine ca număr de oameni pe proiect pentru client.

      Thumb up 7
    • #5

      Dupa cum ziceam, nu ma leg de exemplu din articol ci de mai degraba de industria IT. Acum 16 ani, erau la moda avocatii. Acolo unde este cerere peste oferta, dar si bani incat sa permita cresterea salariilor, vor aparea mai devreme sau mai tarziu si persoane re-calificate din mirajul baniilor si nu din dorinta de a evolua sau satisfactia muncii prestate.

      Desigur sunt firme ce pastreaza standarde si isi permit sa pastreze mana de munca supercalificata, dar nu toti isi permit, si cei ce nu au de unde alege, vor improviza cu oameni dornici sa invete dar incapabili sa ofere calitate chiar si dupa ani de zile. Dar oameni care totusi livreaza produsul. Deci putem zice ca sunt utili, aduc profit firmei, dar ca nu vor fi niciodata buni in ceea ce fac.

      E trist, desi acceptabil ca uneori banii sunt cei ce ne opresc sa facem ceva ce ne place in defavoarea comoditatii de care tragem de la o zi la alta pentru ca ne permite o viata mai buna.

      Thumb up 1
  2. #6

    Cetin, multumesc pentru articol!

    Thumb up 17
  3. #7

    Eu am plecat la 35 (al doilea cel mai tanar din familie, am si care au plecat la 60+), cu nevasta si copil, asa ca scuzele astea sunt frectie. Vreau sa plec dar nu acum, vreau sa plec dar mai astept 5 ani ca poate poate, kkt.

    Thumb up 11
  4. #8

    ”baga-te si tu, maica, intr-un serviciu la stat, pana la pensie!!”

    Thumb up 32
  5. Eu in 2006, prima interacțiune cu suedia, eram prea tânăr pentru un pas de gen. De fapt ce găsisem aici nu pușca cu dorintele mele.
    Stiu oameni care au fost loviți de soarta la 50 de ani după care au inceput sa facă bani. E nasoala frica de nou

    Thumb up 11
  6. #10

    E complexa discutia, sunt mai multe aspecte
    1. Zona de comfort: in tara, la job, esti pe pilot automat. Cu cat esti mai vechi cu atat efortul pe care-l depui pentru adaptare e mai mic. Sa iesi din zona de comfort necesita foarte multa disciplina, adaptare, sa inveti limba, sistem de taxare, platit chirii, gradinite, nu mai ai bunicii langa tine sa stea cu copiii, foarte mult efort la inceput (frica de nevunoscut), pana prinzi cum sta treaba.
    2. In Romania se traieste foarte bine din IT. Fara gluma, inainte de a pleca, aveam vreo 3 colaborari constante pfa pe langa jobul actual. Aveam atatia bani ca orivine ma intreba cat aveam in tara si cat castig afara pe langa cheltuieli, zicea ca-s idiot. Nici copii nu aveam, ma durea la peleu. Bine, ca o paranteza, eu am facut multe schimbari suspecte pentru altii si pot fi catalogat direct idiot( de exemplu am schimbat job-ul pe un salariu cu 10% mai mic daca vorbim strict de suma, fara a lua in calcul beneficii, locatie, program de lucru). Sigur, ne putem plange de politica, dar (o sa supar oamenii), e un loc caldut, convenabil. Ne mai ajuta parintii, mai stau cu copiii, timp in care putem sa dormim daca avem copii mici.
    3. Unii au unde locui, cu parintii, rata e mica poate la un apartament (oricum mult mai mica ca afara), in caz de ceva te mai ajuta parintik la o rata de 4-500 euro. Insa la un 3000 euro afara cine naiba te ajuta? Gradinitele nu stou cat sunt dar cred ca nu-s $1200-$1500 pe luna de copil. O bona probabil nu e $15/ora.
    4. Apoi prietenii si familia. Lumea nu prea vrea sa se rupa de familie si de cercul social, mai o bere, un club, un gratar, parintii aproape. Altii, mai ajuta parintii.

    Ce vreau sa zic, trebuie sa ai niste motive foarte serioase sa pleci sa sacrifici comfortul tau pentru un beneficiu care se va vedea dupa ceva ani nu imediat, poate politica e tolerabila, sigur, niste muisti dar poti zice „cu ceausescu era mai rau” si momentan cat ai loc de munca e om. Motive serioase ma refer, medical, risc sa iti moara copiii in spital, copiii, nu vrei sa beneficieze de acelasi cacat de servicii si lipsa de respect de la orice cacat de om, cum ai beneficiat tu ca parinte, taxele si birocratia in afaceri si controalele la orice cacat si sapatul, mizeria sefilor cu amenintari si pile, relatia rece cu parintii pentru nu ai nici un motiv sa ramai.

    Sigur cine zice „raspund pentru 4 vieti” sa stii ca raspunzi pentru alea 4 vieti si tinandu-le in tara.

    Nu vreau neaparat sa va dau sfatul sa plecati, dar ganditi long term si pentru toata familia.

    Thumb up 49
    • #11

      Sa nu se interpreteze gresit, comentariul meu nu are intentia sa fie „moartea pasiunii”, nici sa ii reduca din credit. Rezonez 100% cu ce a scris Cetin, ce am vrut sa sa zic de ce nu pleaca inca oamenii. E un articol foarte bun si motivational si daca nu l-a pus deja la sectiunea de emigrari, ar trebui pus acolo cap de lista.

      O mica mentiune. Un lucru sa tineti cont referitor la frica de nou, din foarte putina mea experienta. Te adaptezi mult mai repede decat ai crede. Nevoia te face sa te adaptezi, pentru ca nu ai alta varianta, familia depinde de asta. Acum, cu internetul, cu atatea cunostinte plecate, cu grupurile de romani de pe facebook, daca nu esti ultimul distrus si daca stii sa vorbesti si tu cat de cat normal cu un om si sa nu iti fie frica sa ceri ajutor, e imposibil sa nu afli informatii valoroase, sa nu te ajute unul la inceput cu ponturi, cazare, car pool pana iei masina, etc.

      Si inca ceva (desi Cetin zicea sa nu va comparati cu altii) uitati-va putin in oglinda si ganditi-va atat: „bah, pana si ultimul coclete fara scoala si fara o boaba de engleza s-a miscat si s-a descurcat cumva, ce ma impiedica pe mine?”

      Thumb up 19
    • #12

      Eu consider ca inainte sa te muti undeva ar fi bine sa te duci acolo intr-un concediu prelungit, 2-3 saptamani. De asemenea recomand sa tintesti si sa incerci din prima un oras de mici dimensiuni.

      De evitat orasele turistice, idem orasele care apar cel mai des in stiri si sunt populare. Asa cum tu te muti acolo la fel fac si alti zeci de mii si chiar daca iti spui ca te descurci, nu mai esti la varsta la care sa faci un downgrade la stilul de viata si va trebui sa faci compromisuri la spatiul de locuit, un cartier mai prost si la masina cu care mergeai la cumparaturi.

      Domnul de acum cateva zile care s-a mutat in Spania a ales foarte bine un oras mai mic.

      Problema in IT, in Vest, majoritatea job-urilor sunt undeva la nivel de salariu mediu, pe PFA platesti taxe complete (nu ca in RO la nivel de salariu minim sau norma de venit), iar sediile sunt in orasele mari unde si daca stai la periferie tot ai un cost semnificativ.

      Costurile de viata au crescut, salariile au ramas in urma si am vazut multi care si la 30 de ani inca stau cu colegi de apartament.
      Poate gasim pe cineva care a reusit sa ia un credit in strainatate la 30+, ar fi interesant sa aflam despre experienta acestuia , probabil ca se poate dupa 2-3 ani de locuit si muncit acolo dar ai nevoie clar de 35% avans, vreo 10% din pret se vor duce pe taxe, deci vorbim in functie de locatie de 50-250K EUR cea ce e imposibil de strans dupa 2-3 ani de munca in timp ce platesti si chirie.

      Thumb up 5
    • #13

      @ion, sigur, unele aspecte se subinteleg. Risti, dar in acelasi timp iti iei riscuri calculate: te interesezi unde, vizitezi inainte, pleci cu un contract direct stabilit in tnterviu remote, poate 1-2 colaborari remote cat sa nu stai pe uscat, un 3-6 x cheltuielile lunare estimativ ( chirie ca trebuie sa dai inca o luna depozit, o saltea, o masa, niste bani de mancare, de doctori), pleci poate intai singur 1 luna pana aranjezi tot, etc.

      Depinde si de situatia ta: pleci o familie de 4 persoane, 2 adulti si 2 copii, trebuie sa joci mai safe si ori pleci inainte tu pana pui la punct, ori pleci cu ceva bani si contract stabilit. Altfel, singur, poti dormi si sub pod.

      Thumb up 1
    • „Problema in IT, in Vest, majoritatea job-urilor sunt undeva la nivel de salariu mediu”
      sa nu exageram. salariile din IT sunt peste ala mediu, bine de tot. Cam la 1000E minim. In UK deja treaba e si mai faina. La fel in USA. Europa continentala e mai „neprietenoasa” cu programatorii, oferind doar undeva intre 3 si 4k/luna (nu vorbim de norvegia si elvetia, la aia banii are alt gust). Bani cu care o duci trist peste tot.

      Thumb up 4
    • #15

      vorbesc din experienta personala si din ce am mai auzit pe la cunostinte in ultimul an. degeaba ai 2k sau 4k euro pe luna sa gasesti o chirie in Paris, Londra, Berlin, Munich, Barcelona tot la fel de greu este Pe langa costurile mari, comisioanele agentiilor si depozitul (2-3 chirii) cel mai greu este sa gasesti efectiv ceva. In toate orasele mari este o lipsa de spatiu de locuit, in primul rand pentru ca lumea se tot muta in oras pentru locuri de munca si in al 2 lea rand datorita investitiei si speculei facuta de chinezi, arabi, rusi etc.

      Mai adauga si faptul ca multi compatrioti au creat o imagine foarte frumoasa a tarii.
      In Paris de exemplu primaria subventioneaza chiriile pentru cazurile sociale franceze (am avut un sef caz social), probabil similar si in alte locuri au tot felul de social benefits pe care tu ca si strain nu o sa le accesezi.

      Clar in IT castigi mai bine decat personalul dintr-un supermarket, dar acei 3-4k sunt brut iar tu ca si imigrant cu oarecare pretentii o sa mai vrei sa zbori spre Romania de 2-3 ori pe an, poate intr-o vacanta, sa ai o masina si un spatiu decent in care sa locuiesti.

      Normal ca te duci cu un contract, dar banii pe care ii primesti la un job normal nu iti ofera prea mult confort. In momentul in care lucreaza 2 persoane din familie deja e mai bine.

      Thumb up 5
    • Eu când zic 3k zic de banii net. Nu ne complicam sa discutăm cu bruturi, ca e greu.
      Chiria. E greu de găsit, mai ales dacă ai retard. Sau dacă nu înțelegi piața. Sau dacă vrei cu 500e în centru stockholmului/munchen ului.
      Altfel, e scump, dar găsești. Bani sa fie.

      Thumb up 1
  7. #17

    “Contează să ai suficient de mult bun simț încât să îți dorești schimbare. Să realizezi că, dacă ești nemulțumit și nefericit, înseamnă că ai nevoie de o schimbare. ” Pai aici e secretul, sa iti doresti cu adevarat schimbarea aia si sa tragi pentru ea. Nu e garantat ca daca tragi ea vine, dar ai mai multe sanse. Poate vine una mai mica sau poate vine aia direct.
    Eu acum patru ani pe vremea asta caram babe la piata cu masina si coseam iarba oamenilor prin curte. De vreo doua saptamani trenurile din scotia sunt controlate de ceva creat de mine. Daca imi spuneai ca atunci ca o sa fac asta aveam sa zic ca nu te cred. Nici acum vreo trei ani dupa un an la primul job nu aveam sa te cred, poate acum doi ani as fi putut sa te cred ca aveam interviul pentru jobul asta. Si nici acum nu m-am oprit, ca am vazut ce potential exista si am vazut de ce cred eu ca voi fi capabil in viitor. Mama se uita putin dubios la mine si credea ca o aburesc, dar dupa cateva mercedesuri date de astia ca sa ma plimb si niste payslipuri in care spune ca iau pe ora cat ia ea pe aproape o zi intreaga a inceput si ea sa creada in mine.
    Sa schimbi cariera la 40 de ani nu am de unde sa stiu ca n-am ajuns acolo si in mintea mea de acum la 40 de ani m-as face bucatar sau gradinar daca ar fi de schimbat cariera, am incercat profesional hai sa incerci si pasiune. Din experienta de pana acum, pot spune ca nu trebuie sa fii cel mai bun, dar ajuta sa ai capacitatea de a fi bun, trebuie sa fii util. E frumos sa faci ce iti place si e frumos sa faci ceva pentru care ai o pregatire, dar e si mai frumos sa ai si ce pune pe masa. Si cam asta e marele paradox in romania, chiar si aia care au zero venit, tot au ce pune pe masa si cand nu te alearga foamea nu prea mai ai chef de alergatura.
    Pe sistemul de ce sa ma duc sa muncesc pe o mie de lei ca nu raman cu nimic. Lucru cu care sunt oarecum de acord, da poate prinzi o oportunitate sa iei doua mii de lei si apoi poate prinzi una de trei mii de lei. Nu sunt multi bani, dar parca nu o sa mai traiesti chiar ca atunci cand nu aveai nimic. Intr-adevar sansele sa ajungi de la o mie la trei mii in romania sunt oarecum mici ca pe acolo oamenii nu valoreaza prea mult in ochii angajatorului si aia de cele mai multe ori cauta sclavi, dar poate esti unul din aia care reuseste. Gen daca incerci si nu iti iese ce ai pierdut? Te intorci inapoi in saracie si aia e, nu e ca si cum ai investit milioane in crypto si s-au dus naibii.

    Thumb up 26
  8. #18

    As vrea sa fi scris articolul asta!

    Eu m-am carat din Ro prin 2013 desi atunci eram un freelancer „fericit”, cu clienti internationali cool, dar care plateau la standard local, adica undeva la un sfert din cat ar fi platit pentru un specialist de la ei de acasa.

    E destul de greu sa treci peste tampeniile cu care esti indoctrinat crescand in Ro (chiar daca nu-s rau intentionate) si e surprinzator, cand ajungi in afara, sa constati ca pe oameni nu ii intereseaza ce faci ca sa-ti faci banii de chirie si mancare daca e legal (intre noi fie vorba, nu se feresc nici ei de lucrat la negru, dar nu e aceeasi scara ca in Ro). Si e si mai surprinzator ca iti apreciaza gandirea oricum si aplica ce le zici daca se li se potriveste, indiferent daca lucrezi high end sau daca faci curat dupa altii. Dar da, singura piedica in cale atunci cand e sa-ti schimbi viata e interna si e greu de trecut peste, dar se poate, daca vrei :)

    Thumb up 14
  9. #19

    Mă aflu fix în acest punct al vieții. Mă apropii de 40, nu mă mulțumește deloc cariera actuală (dacă pot să-i zic așa), și, bonus, vreau să plec cu familia din minunata noastră patrie în maxim 2 ani.
    Și…..jbam!….scrii tu chestiile astea!
    Sper doar să am curajul necesar pentru a face acești pași. Fiindcă e vorba mai mult de curaj decât de vârstă.

    Thumb up 16
  10. #20

    Mentalitatea romanilor era ca la 50 de ani sunt legume, nu ii mai angajeaza nimeni, nu mai merita sa invete nimic nou. Cand pe alte meleaguri unii la 80+ de ani se gandesc ca inceapa o afacere noua, pe la 70+ merg sa munceasca part-time pe la magazine sa treaca timpul si sa nu fie singuri, voluntari pe la muzee, voluntari la spectacole, concerte, evenimente sportive.

    Thumb up 21
  11. #21

    M-a uns pe inima articolul asta!

    Te felicit pentru cum ai scris si aproape ca la fiecare virgula mi-am regasit vorbele mele.Bine, tu esti putin mai „experimentat”-adic batran si l-ai ambalat mai frumos decat as fi putut face-o eu.

    Aprob 100% din cuvintele tale, felicitari inca o data zeule!!!

    Thumb up 8
  12. #22

    Pe lângă asta, ar trebui amintit și de mirajul lui „pot să fac orice, oricând, oricum”. Pentru fiecare individ care a reușit să facă ceva printr-o schimbare există cel puțin unul care a dat greș. Și prea mulți cred că pot să facă orice. Nu zice nimeni să nu încerci, dar încearcă să rămâi cu picioarele pe pământ. Dacă pleci dincolo după o prăpădită de facultate de asistență socială sau de jurnalism, sau de științe politice, fără să știi sau să fii capabil de altceva pe lângă, și crezi că te vei angaja direct la Google, atunci nu ești curajos, ești doar bou.

    Thumb up 15
  13. #23

    Bună,
    Sunt PM într-o țară bananieră și nu o să-mi dau numele complet.
    Am trecut binișor de 4 zero, poate chiar mai mult , cine știe…
    De multe ori, când sunt în străinătate și spun tâmpenii, mă gândesc la vacile de pe miriștea satului sau chiar la sondele despre care am învățat mai târziu (că am studii superioare).
    Aș vrea să mă apuc de ceva mai palpitant, operator irigații Câmpia Română sau translator americană – rusă, să aibă și Trump o explicație mai decentă când spune prostii la summit.
    Deși de multe ori am avut senzația că viețile, dar mai ales libertățile unor consăteni depind de mine, acum realizez că pot face mult mai mult pentru ei, i-aș putea ajuta cu un pachet la sfârșit de săptămână sau un bax de țigări electronice.
    Vă mulțumesc că mi-ați deschis ochii. Noi orizonturi se cască in fața noastră.

    Thumb up 14
  14. #24

    Bai nenica, bravo pentru condei! Pentru mine, doar doua verbe sunt importante: a vrea si a putea. Iar din astea conteaza a vrea, ca a putea se antreneaza. Hai sa traiesti!

    Thumb up 3
  15. #26

    Astfel de idei a avut si Veorica si vezi ce boacane a facut zilele acestea :)

    Thumb up 4
  16. #27

    O sa fac bookmark la articolul asta pentru raftul cu doze de motivare.

    Thumb up 2
  17. #28

    Cumva, am tot simtit in ultimii aproape 30 de ani, ca suntem mai buni decat occidentalii, ca am avut sansa sa crestem in frig, sa facem foamea, sa cautam metode pentru a razbi in birocratie

    Thumb up 3
    • #29

      mai buni, nu neaparat, mai motivati cu siguranta. nu ne permitem luxul de a ne bate joc de locul de munca. De asta mi-am si dat demisia de la ultimul loc, unii munceau si altii erau doar in liber medical si orice fel de activitati ne-productive. salariul era acelasi.

      Thumb up 7
    • #30

      @Ion
      Când ești în medical primești 75% din salariu,80 % dacă ai cancer. Ce zici,te-ar aranja un cancer ?

      Thumb up 0
    • #31

      De fapt nu, crescutul in frig si foame nu face caractere dezirabile, ci „descurcareti” care ocolesc regulile pentru beneficiul propriu. Nu prea e nevoie de asa ceva in occident, puteti ramane acolo.

      Thumb up 9
    • #32

      Radu, te bazezi pe ceva studii de specialitate cand debitezi asa ceva, sau doar pe niste platitudini ? Ca zau, am vreo 20 de exemple de oameni de varsta mea crescuti in conditii de semi-saracie , care au muncit dupa liceu pana si-au permis niste studii/specializari, si s-au carat pe posturi extrem de caldute in alte tari . Si tind sa cred ca vorbesti prostii…

      Thumb up 5
    • #33

      dupa ce ai crescut in frig si saracie stii exact unde nu vrei sa ajungi. Si atunci cand ti-e scarba de munca, cand nu ii mai vezi rostul e suficient sa iti aduci aminte.
      In Vest eu as zice ca multi trec cu nepasare prin primii ani din viata. Si asa ajung la 30 de ani sa stea cu parintii sau sa nu aiba competente mai mult de un supermarket (vezi somajul tinerilor in Spania)

      Thumb up 5
    • #34

      Ma bazez pe experienta de viata, dintre care suficienti ani ca sa-mi fac o parere traiti in vest. Da, dintre cei care cresc in saracie un numar oarecare ajung sa fie oameni decenti, educati si competenti, dar mult mai putini decat cei crescuti in familii de clasa medie sau peste.
      Baietii de bani gata, beizadelele, etc sunt in marea majoritate a doua generatie care a scapat de saracie, prima a putut sa le dea doar banii, nu si educatia.
      Saracia nu e o virtute, cam asta vreau sa zic. Ba chiar din contra.

      Thumb up 2
  18. #35

    Nu e doar frica de varsta. E frica de … efort. :) Intotdeauna e ceva pt ceva. Lumea nu vrea sa iasa din zona de comfort in mod frecvent. Soferul programator a trebuit sa renunte la petul de bere de 2l seara, spart seminte si uitat la meci/porn/jocuri/seriale/etc si sa stea sa citeasca documentatii, sa faca cursuri, sa testeze, etc… efort cu alte cuvinte. Plecarea dincolo inseamna efort suplimentar: de la strans bani ca nu poti merge cu mana in fund la invatat limba unde mergi la nivel basic/mediu, lucru mai mult la inceput pe bani putini, trait intre straini, chestii care care te scot din zona de comfort.

    Thumb up 6
  19. #36

    Ai dreptate prietene, in tot ce ai zis.
    Frumos articol.

    Bravo

    Thumb up 0
  20. #37

    Problema este interacțiunea la locul de munca si in societate.
    Oamenii își doresc respect, șanse de promovare, transparența la locul de munca.
    În societate nu doresti sa vezi ghelbani, trafic auto periculos, poliție decorativă.

    Thumb up 3
  21. #38

    Frica asta de nu e si ea cu intentie implementata, cu acelasi scop ca si distrugerea educatiei (de orice fel), sistemului de sanatate, etc. Cand esti convins de toti din jur ca „vai de mine dar ce vei face printre straini”, sigur ca nu-ti mai vine sa pleci. Eu cu sotul am plecat la 21 de ani cu o valiza, am lasat in Romania (nu spun „acasa” fiindca pentru mine nu-i) perspectiva unei facultati si am realizat multe si am trait bine „printre straini” Acum am aproape 50 si m-am apucat de facultate si nimeni (nu ma refer la romani din Romania sau de aici, ci la oameni care n-au avut tangente cu comunismul mai multe decit, poate, un tricou cu Cheguevara) nu mi-a zis ca-s prea batrina, dimpotriva, admira faptul. Se poate, uneori mai greu, daca situatia materiala e mai precara, alteori mai usor daca nu trebuie sa lucrezi 12 ore numai pentru nevoile de baza.

    Thumb up 7
  22. #39

    Plecat anul trecut, la 43. Cu familie cu tot.
    Deci se poate!

    Thumb up 5
    • #40

      da, am urmarit putin istoria ta:). sunteti bine?

  23. #41

    depinde acum
    eu am fost forțat de sclavii lui băsescu și de occidentali să’mi depun demisia din jandarmerie și să mă duc în occident
    acolo nu am găsit de muncă îm pază, ci în curățenie în germania și la o fermă de vaci în finlanda
    bineînțeles că m’am întors când am văzut că sunt tratat ca un sclav, cu o zi liberă pe lună și cam 10 ore de muncă pe zi
    de italia și franța numai zic, că am dormit pe străzi și în parcuri 7 șapte luni
    nici afară nu’s câini cu colaci în coadă și occidentalii sunt foarte lacomi
    așa că acum sunt în rromânia unde trăiesc dintr’o pensie mizeră, dar cel puțin am un acoperiș deasupra capului și o masă caldă

    Thumb up 5
    • Te-au fortat sa-ti dai demisia pentru ca esti tampit si instabil psihic ma, de aia. Si la cat te duce mintea, mai mult decat animal de povara n-ai cum sa fii. Respira, sa nu faci AVC, si acuma hai, da-i cu injuraturi.

      Thumb up 7
    • #43

      HUOOOOO SĂRĂCIE

      Thumb up 0
    • #44

      mulțumesc @baba cetin că m’ai lăsat să mă răcoresc
      din păcate, nu numai în sud sunt sărăcii, ci și în suceava
      frustratu’ ăsta e un exemplu de sărăcie din suceava ahtiat după bani și parvenire
      ce nu știe e că Alah nu doarme și ne vede pe toți

      Thumb up 0
    • Iti dai seama ca tu esti atat de prost incat nici macar jandarm n-ai putut sa fii, nu? De fapt, nu. Si gata, promit sa nu mai inobilez niciodata cu atentia mea acest exemplu de nimic.

      Thumb up 2
  24. #46

    Asta da discurs motivational! :)

    Thumb up 0
  25. #47

    Cetin, mulțumesc. Jos pălăria pentru articol. :)

    Thumb up 0
  26. #48

    Multumesc.

    Thumb up 0
  27. #49

    cum ziceam, maica-mea a plecat in Canada cand avea 44. A pornit de jos cu un job necalificat, a facut o reconversie profesionala de 3 ani, timp in care a invatat f bine si engleza (franceza stia deja). Dupa 3 ani a gasit primul job la „birou” (la 47). Intre timp a mai suit pe scara si dupa 10 ani are un salariu f bun, o casa cu o curte mare cu brazi si bancute, masina si e fericita. Probabil cea mai buna decizie din viata ei pentru ca in Ro, intre terminarea facultatii si momentul la care a plecat a trait mereu la limita saraciei cu toate ca muncea (eu la fel). Dezavantajul e ca n-a mostenit nimic, a trebuit s-o ia de la zero, chirie, apartament, rate…

    Pe de alta parte, in unele privinte esti totusi prea batran. La 20 de ani am dat la academia de aviatie, am picat, imi doream mult sa ajung pilot insa n-aveam bani sa fac cursuri de zbor pt piloti de linie (costa 70.000 euro o licenta de pilot pe avioane civile) asa ca am tot amanat sa mai reincerc si acum, in the late 30s, am banii necesari sa fac scoala dar nu mai am timp.
    E usor de zis, pai gata, te reconvertesti din corporatist in pilot de linie, esti sanatos…dar in cazul asta nu prea se mai poate.

    Unele oportunitati dureaza foarte putin, poate ca 44 e inca o varsta ok sa pleci din tara, 50 deja incepe sa nu mai fie. Asta pentru cei care spun ca mai asteapta sa vada ce se itnampla la alegerile din 2020, 2024 si tot asa…

    Thumb up 5
  28. Exact. românul e delăsător. Foarte. Mai ales după ce trece de-o vârstă. Mă gândesc la moșul ăla indian care s-a apucat de alergat la 82 de ani că se plictisea. Și pe la 100 de ani a terminat un maraton, inaintea altora de 20-30 de ani, pregătiți pentru a alerga 42 de kilometri.

    Thumb up 4
    • #51

      la noi aleargă indienii pe la 80 de ani 42 de km cu o şină de cale ferată în spate

      Thumb up 11
  29. #52

    Io-te pe dracu. Sa ma simt vedeta sau mi se pare?
    Cetin, si daca plec sau raman in urma schimburilor de gânduri de pe aici ma aleg cu mai multă înțelepciune.
    Mulțumesc tuturor.
    Știu ca alții au plecat cu mai putine perspective și au toată admirația mea.
    Vedem, nu-s ușor de impresionat, dar articolul de zilele trecute m-a atins.
    Drumul pe care plec ma va face in ambele variante un om mai bun.

    Thumb up 2
  30. De acord cu ideea textului. Vârsta pe care o raportezi la cutumele societății e tot un construct social. Eu m-am pus să fac facultate la 33. Doctorat la 38. Acum am 39 și în toamnă mă înscriu iar la facultate. Soția mea are 40 și ne dăm în leagăn în parcul de copii fără jenă, amândoi, chit că se uită ciudat unii oameni. Ies pe stradă cu tricou cu Tux – mascota Linux – și intelectualii râd pentru că ei cred că e tricou de copii, că doar e un pinguin drăguț acolo. La masă cu oameni de 16-18 ani discut cu ei pe plan egal, fără s-o dau în ”mie-mi vorbești cu dumneavoastră” sau să adopt poziția fizică a adultului responsabil. Gen dacă vreau să-mi suflu mucii-n scrumieră mi-i suflu. Citesc comics-uri când am vreme (sunt mare fan ”Spawn”), mă uit la desene cu soția și râdem amândoi, ies fără grețuri pe stradă cu părul lung și blugi rupți iar dacă vreau să dansez la un chef pe Britney Spears, dansez pe Britney Spears.
    În momentul în care lași societate să îți dicteze cum să fii sau cum e corect să fii sau lași să ți se impună un standard al vârstei în orice context social doar tu ai de pierdut. Nimeni altcineva nu pierde; doar tu.

    Thumb up 13
    • #54

      E bine că eşti impreună cu soţia atunci când te dai în leagăn în parcul ăla de copii, rebelule :)

      Thumb up 3
  31. #55

    Ca tot ai readus in discuție problema emigrării, este cineva plecat in Norvegia? Sunt sanse mari sa plec acolo.
    On topic: Nu sunt destul de batran la 35 de ani sa plec cu sotie si copil :)

    Thumb up 1
  32. #56

    tl;dr: nu esti prea batran niciodata.

    Thumb up 1
  33. #57

    Eu m-am îndrăgostit atât de grav de-o…țară mică și verde și de oamenii de-acolo că m-am dus de trei ori în mai puțin de-un an. Și-acuma stau și depăn vise, că mă țin acasă (un acasă de care m-am săturat până-n gât, dar care mi-e familiar) niște legături de familie și doi motani.
    Jos pălăria pentru cei care au vârsta mea sau pe aproape (în ambele sensuri) – eu am fost și pionieră, deci da – care-și iau inima-n dinți și pleacă. Trimiteți-mi și mie virtual o pietricică de pe drumul vostru. Că eu n-am cum.

    Thumb up 1
  34. #58

    Multumim pentru articol!
    Vezi maitre, d – aia esti tu maitre….

    Thumb up 1
  35. #59

    Udrea a plecat la 40+……. Bica la fel…… Mazare la fel.
    Ghita avea putin sub 40 cand a plecat.

    Deci da, se poate. :)

    Si in curand cineva s-ar putea sa ne arate ca in Brazilia se poate si la 50+ :)

    Thumb up 3
  36. #60

    Superb articolul, mi l-am si salvat. Dar ma intreb dac nu este cumva pentru generatia care are acum 35+ si au crescut cu ideea sa realizeze ceva in viata. Tinerii de acum mi se par mult mai relaxati, am avut la interviu persoana de 20+ fara experienta, fara skills(adica macar sa fi studiat singura excel ceva), studii nimic deosebit, care mi-a spus in fata ca fara 1500 de euro salariu pe entry-level nici nu se gandeste sa se angajeze, ca poate sta si cu parintii. In conditiile in care interviul nu era in Romania, erau toti in strainatate deci nu o deranja ca parintii sa traga sa plateasca chiria si cheltuielile.

    Thumb up 0
  37. #61

    Daca nici articolul asta nu ma face sa ma apuc serios de germana si sa o tai de aici, atunci nu stiu ce..poate si imaginile intiparite in minte din Elvetia, cu batrani la 65+ facand jogging si coborand in pas alergator de pe munte, pe jumatate dezbracati, o sa aiba un efect pozitiv asupra deciziei mele. Asta da motivatie, multumesc!

    Thumb up 1

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.