Să corelăm niște fapte de prin politica dâmbouvițeană.
Își dau demisia miniștrii ALDE din guvern, la decizia bătrânului măscărici păcălit de Ponta. Veorika trimite miniștri, Johannis refuză. Veo trimite interimari, KW refuză din nou, pentru că:

Soluția nu este de a prelungi criza prin cârpeli, cum este desemnarea de interimari, ci de a tranșa situația cât mai curând în Parlament. Este unicul mod prin care guvernul își poate recăpăta măcar legitimitatea politică. Avertizez PSD să pună rapid capăt acestei crize. PSD riscă să ducă România într-un blocaj care poate să ducă inclusiv la întârzierea pensiilor și salariilor.

Nu-i așa că pare, fix ca în ultimii 5 ani, că se agită masiv să facă ceva și efectiv luptă din greu cu PSD? Da, așa ziceam și eu.

După care:

Alianța USR PLUS propune președintelui Iohannis și partidelor de opoziție un acord politic și parlamentar pentru alegeri anticipate odată cu localele din 2020. Cioloş a spus că USR-PLUS este pregătită să preia guvernarea, dar Alianţa doreşte să guverneze având legitimitatea votului.

Deci e clar, da, pentru toată lumea, că USR-PLUS nu dorește să își asume guvernarea acum. Desigur, păcălicii de la PNL nu s-ar da înapoi, pentru că na, câteva luni de băgat gheruțele în buget sunt câteva luni de băgat gheruțele în buget, nu în buzunarele proprii. Dar ei nu pot guverna fără USR, Ponta, UDMR și ce a mai rămas din proiectul eșuat ALDE. Și sunt absolut sigur că USR-PLUS nu își vor băga singuri bețe în roate, ca să susțină măsurile unui viitor guvern PNL, ci l-ar arde din toate direcțiile, pentru că așa se face campanie electorală.

E logic că toată lumea știe asta, toată lumea trage de timp și lasă lucrurile să curgă așa cum au căzut, pentru că nu ai cum să iei puterea PSD acum, când încă nu s-a întâmplat nicio votare.

Doar Klausică, în campanie electorală, se opune și se opune din greu la toate măsurile PSD. Din păcate, acum, nu mai vine tăriceanu și lumea râde ca la circ de mizeriile astea. Avertizez PSD. Avertizez my ass. Același lucru îl făcea și înainte de a o demite, cu mâna lui, pe Koveși. Avertiza din greu. Și culmea, singurul care încearcă să bage statul în blocaj este el, crezând că, dacă nu numește interimari, a blocat guvernul și aia e.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la începutul primei ședințe de Guvern după demisia miniștrilor ALDE, că a găsit o soluție prin care poate fi rezolvată criza guvernamentală, în condițiile în care trei ministere funcționează fără miniștri.

Astfel, premierul spune că va fi adoptată o hotărâre prin care se va transfera de la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul către Secretariatul General al Guvernului avizarea privind oportunitatea emiterii ordonanţelor de urgenţă.

The end. Între timp, Veo l-a reclamat la CC. Și iarăși, cu inima plină de durere, atenție și îngrijorare, Klaunie va semna tot ce i se pune sub nas.

Partea foarte interesantă aici este că

CCR a respins în 2012 o lege care prevedea comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale.

La acel moment, Curtea Constituțională a respins o lege adoptată în decembrie 2011 prin asumarea răspunderii în Parlament de către guvernul Boc și atacată la CCR de USL. Legea prevedea organizarea concomitentă a celor două tipuri de alegeri, motivul invocat fiind nevoia unor economii la bugetul vlăguit de criza economică.

Așa că sunt foarte curios cum vom comasa acum alegerile alea anticipate.