fuck the world

Sunt un tip foarte bun la suflet, dar cam vulcanic, cum ar spune colega valentina. Bine, probabil vulcanismul se poate trata medicamentos, dar aia e altă discuție.

De fapt, asta e o introducere fără rost, pentru că nici nu știu exact cum să fac introducerea. Stăteam aseară și mă uitam pe site, pentru a nuștiucâta oară și remarcam că sunt prea bun și prea naiv, atunci când e vorba de oameni pe care îi primesc în cercul meu și îi consider amici.

Oameni pe care acum câțiva ani îi consideram măcar vrednici de dat un bună ziua, după ce au realizat că practic nu mai putem avea nicio legătură și că e improbabil să ne mai vedem vreodată, apar aici și lasă câte un comentariu veninos, lăsând să transpire toate sentimentele lor, de data asta cele reale.

Și eu rămân puțin interzis și iarăși, pentru a en-a oară, mă întristez și mă gândesc oare ce am greșit și de ce. Și iarăși realizez că prietenii ți-i faci doar până la o anumită vârstă, după aceea sunt doar relații pasagere, bazate pe interese comune.

Oh well…