Din motive independente de voința mea, tatăl meu numărul 2 este un ucrainean din fundul moldovei. Ucrainean as in până în clasa a 5 a nu a învățat limba română nicăieri, nici măcar la școală. De altfel, și acum, la 74 de ani, tot stâlcit vorbește românește, deși, de scris, scrie mai corect decât mulți jurnaliști și experți online de azi.

De când a început eu să cresc și să înțeleg chestii, am observat ceva la el. Că nu lua niciodată flori maică-mii de 8 martie. An de an, lăsa să treacă evenimentul pe lângă el, de parcă era Highlander cu secolele alunecând vagi prin faldurile pardesiului său de piele.

Într-o zi, după multe frământări, l-am întrebat. Deja eram mai mare, îmi permiteam.
– Auzi, dar tu de ce nu îi iei flori nevesti-tii, dacă e ziua femeii?

Iar răspunsul a fost atât de moldovenesc…

– La noi se dau flori bărbaților, nu femeilor. Așa e normal. Nu prostia asta.

Așa că, dragilor doamne, dacă azi aveți colege printre voi care au venit împovărate de flori și le împart fericite prin birou, să știți că nu au nicio problemă neurologică.

Sunt doar moldovence.