Unul din lucrurile ce m-a scos din sărite pe la toate joburile pe unde am prestat, înainte de Marea Eliberare, era faptul că trebuia să te prefaci că muncești, chiar dacă tu îți terminai treaba. Și nu, asta nu era doar apanajul muncilor fizice, ba chiar dimpotrivă. Cel mai rău era la corporație, unde trebuia să fii cufundat în muncă 100 la sută din timp. Asta însemnând să privești ecranul calculatorului și să produci exceluri cât mai complicate.

Cel mai urât a fost la una din companiile mari, unde am avut job de conducere. Practic, fiind un ștefuț în zonă, totuși trebuia tot timpul să fiu văzut de șeful cel mare că prestez ceva, indiferent ce. Tot timpul trebuia să arborez o mină gravă, preocupată de soarta lumii și să mă mișc rapid de la un departament la altul. Nu conta că în mintea ta tu te gândeai la Sarah Goldberg, Stefan Hell sau Jennifer Lawrence, important era să pari foarte serios și gânditor.

Nu-i așa că vi se pare absurd?
Dar nu vi se mai pare absurd când citiți gunoaiele acelea de articole despre cum parlamentarii au muncit doar 6 luni pe an, sau parlamentarii muncesc doar 4 zile pe săptămână și alte așa zise bombe de presă. Pentru că ăia sunt parlamentari, sunt angajații noștri, sunt plătiți DIN BANII MEI!

Și totuși, FFS, sunt parlamentari. Sunt oameni aleși acolo, reprezentanții țării. Chiar nu poți să le ceri să ponteze condica, în fiecare zi la ora 7, pentru a da bine la presă. Chiar e absurd și mi se pare o mare golăneală de presă.

Aș vrea ca, deși nu mai sunt chiar adolescent, să apuc să trăiesc ziua când munca cuiva va fi apreciată pe baza eficienței ei, nu pe baza pontajului, a orelor apleccate asupra calculatorului sau a prezenței la muncă.

Aș vrea. Bănuies că nu o să apuc așa ceva.
Doar dacă, printr-un miracol, reușesc să îmi găsesc curajul de a mă duce dracului din partea asta de lume. Desigur, să mă duc în altă parte de lume, nu dracului. Dracul e doar o expresie peiorativă a neființei. Așa cum existenta e o realitate inchipuita a mentalului colectiv.

Cine știe.
Poate vreodată voi înceta să îmi proiectez propriile angoase asupra interlocutorului, generând furia ca reflex autodefensiv.
Cine știe.