Românul care a fost ucis într-un atac terorist asupra misiunii diplomatice a României la Kabul făcea parte din echipa de securitate. Bărbatul și-a pierdut viața, după ce a intervenit în timpul atacului terorist.

Mai exact, ambasada era atacată de câteva ore și s-a luat decizia de a fi evacuată. Omul a făcut parte din echipa care a acoperit retragerea celorlalți. Și a murit pentru asta.

A murit un român. Un om de 40 de ani. Un om care era acolo ca să își indeplinească munca și, prin asta, datoria pe care o are față de românia. Pe omul acela îl aștepta acasă o familie, o femeie, o mamă, poate un copil. Acum îl așteaptă degeaba, cineva va trebui să găsească modalitatea de a-i spune copilului că tatăl său a murit și să îl facă să înțeleagă de ce viețile celelalte erau mai importante decât viața tatălui lor.

Până aici, e doar dramatic, dar normal. Se întâmplă, acesta e riscul de a fi în dispozitivul de securitate, ți-l asumi și se poate întâmpla ce e mai rău. Dar nu, nu asta e cel mai rău.

Pe scurt, militarul e de vină, că s-a dus acolo pentru bani. Sau diplomatul, care e acolo prin pile.
Niște cartofi de canapea, niște legume care ar face pe ei dacă le-ai da o palmă decid instant ce merită un om care a murit pentru alți oameni.

Ziceți că în românia politicienii sunt de vină?
Mă scuzați, nu e adevărat. Poporul e un rebut al istoriei, un material uzat ce trebuie distrus, ras de pe fața pământului, ars, pus sare, după care reconstruit.