hanul lui manuc

Serios dacă nu înțeleg necesitatea unui program artistic într-un restaurant. Pe bune. Vii seara, mănânci ceva bun cu amanta, pentru că te-ai săturat de ciorba și chiftelele nevesti-tii, asculți o muzică bună, un Aurelian Temișan, un Cotabiță, o Marina Scupra, mâncarea alunecă mai ușor, nu trebuie să faci conversație cu amanta, pentru că muzica e de obicei foarte tare, prin urmare o să faci sex cu eforturi minime, totul e bine și frumos.

Ce nu înțeleg eu este de ce restaurantele, unele din ele, au program de muzică și ziua.
Eu, de obicei, îmi țin întâlnirile de business la Hanul lui Manuc. E o grădină drăguță, prețurile sunt okeish, e umbră și destulă răcoare, indiferent cât de cald e afară, ai relativă intimitate, totul bine și frumos, potrivit pentru intențiile mele.

Am fost ieri, din păcate, pentru prima oară, în jurul prânzului. Și cum stăteam noi și vorbeam acolo, zbang!!!!!!!!!! fix din spatele nostru începe muzica. Cu formație and shit, nu așa, niște rumba în fundal. Băi, și scârțâia domnișoara aia că, la un moment dat, râdeam toți, pentru că, cu cât ridicam noi tonul, cu atât urla ea mai tare, pur și simplu era imposibil să te înțelegi om cu persoană.

Nu, serios, râdem glumim, dar oamenii din zonă, când ies la prânz la han, de obicei sunt la muncă, business, job etc și vor să mănânce liniștiți sau, și mai rău, au o întâlnire de afaceri cu cineva într-un cadru cordial. Pentru ce naiba ai pune să lălăie o domnișoară netalentată fix atunci când oamenii au cu totul alte îndeletniciri?

Bine, în paranteză fie spus, erau acolo și vreo 10 pensionari care, când s-a terminat muzica și pe fundalul oftatului de ușurare a majorității celor care eram la mese, au început să aplaude viguros.

Prin urmare, a început să cânte din nou…

Are și Luna niște chestii de cârcotit pe temă.