Muzica tineretilor tale

O să râdeți, dar de fapt una din melodiile care mi-au marcat copilăria și adolescența este a lui Ilie Micolov. Nu mă întrebați de ce, că nici eu nu știu.

Mirabela Dauer avea unul din discurile care mergea încontinuu pe pickupul Tesla pe care îl păstram ca pe un odor de preț.

Angela Similea avea cea mai frumoasă voce din lume.

Alexandru Jula mă făcea să îmi tremure inima.

Pe muzica Mihaelei Runceanu țopăiam la cercul de dans de la Palatul Pionierilor.

De fiecare dată când o ascultam pe Stela Enache, simțeam că sunt îndrăgostit.

Aurelian Andreescu m-a învățat ce este dorul

Eram atât de tâmpițel încât atunci când ploua, eu alergam spre casă de la școală fredonând îm minte melodia Evei Kiss

Mă pierdeam în ochii Ilenei Șipoteanu și mă învăluiam în vocea-i cea atât de caldă.

Datorită lui Vasile Șeicaru am realizat că și eu pot să am părul lung.

Cătălin Crișan a fost primul om la care m-am gândit că ar putea fi homosexual

Loredana Groza nu era, pe vremea aceea, o infatuată tristă

Gheorghe GHeorghiu era idolul meu în materie de masculi. Ulterior am aflat că nu degeaba.

Mai sunt. Nu mi le mai aduc aminte, ar trebui să merg să văd colecția de vinyluri de la mama. Iar unele youtube nu le știe.

Să aveți o dimineață cu ferestre deschise. Și să vă bucurați de voi și de tinerețea voastră, oricât de mult o trăiți sau oricât de departe este.

Hai, să vă văd, ce v-a marcat adolescența?

85 comentarii

  1. #1

    Ioooi, ce ma bucur cand vad ca nu sunt singurul care asculta din astea ;).

    Thumb up 0

    • #2

      Ase, si melodie, tin minte melodia lui Mirabela Dauer, Te astept sa vii (aia cu fotoliul din odaia fara lumina).

      Thumb up 0

  2. omule ai uitat ceva fabulos.. mare remix azi :D
    https://www.youtube.com/watch?v=Flhegr5CMTo

    Thumb up 0

  3. #5

    eu mi-am cumparat niste (mai multe) cd-uri cu melodii din astea. ar mai fi "ce mica-i vacanta mare" pe care o ascultam impreuna cu parintii (profesori) in prima zi de vacanta de vara. si anda calugareanu cu duetul cu toma.

    Thumb up 0

  4. Florin Pistrilă cu piesa Mădălina.

    Thumb up 0

  5. #7

    Oana Sarbu - te iubeam
    (Si suspinam cu gandul la un iubit imaginar)
    Si mai imi aduc aminte de Mihaela Runceanu cu Luna

    Asa..

    Singur singur (Alifantis era?)

    Thumb up 0

  6. #8

    Sini ghidi sini :))))

    Thumb up 0

  7. #9

    Ai uitat de Dolanescu.

    Thumb up 0

  8. #13

    Ce e cu aiureala asta?
    Ai uitat de Trio Grigoriu-Macarale.

    Thumb up 0

    • #14

      :)))
      Si "noi doi si-o umbrela"
      Mai era una cu "o portocala"

      (Ia te uita cum functioneaza naftalina..! )

      Thumb up 0

    • #15

      @mihai007: ba, chiar atit de batrin nu e...

      Thumb up 0

  9. #16

    Timpuri noi - perfect si noapte de catran

    Thumb up 0

  10. Nici o zi fara Margareta Paslaru. IMO.

    Thumb up 0

  11. Benone Sinulescu și Rika Zarai au rupt. Apoi Dan Spătaru.
    După aia au apărut americănismele din aii 80-90, Roxette

    Thumb up 0

    • #20

      Americănismele anilor 80 au fost chiar mișto pe lângă panchiștii ăia suedezi de ocazie. REM, Bon Jovi, Metallica, Bruce Springsteen, Diana Ross, Madonna și nu în ultimul rând, Michael Jackson.

      Thumb up 0

    • Și-am zis eu că nu au fost mi;to? Cea mai bună muzică, cele mai bune filme, au fost făcute în anii 90.

      Thumb up 0

  12. #22

    Moama ce indragostita eram de Mircea Baniciu( si de Vintila(un pic mai putin),muream de ras la melodiile lui Andries si imi placea si Loredana cand canta pe muzica lui Adrian Enescu. Am crescut in ritmul geratiilor din Liceenii ca de aia in anul cu pricina nu au mai dat si intrat la IATC decat fii si fiice de actori....dar tot mi-au placut. De Similea nu mi-a placut ca intr-una era ea cu - angelistii dupa cum spunea ea si cand o vedeam ca se misca precum o scandura parca toate toaletele alea ale ei erau degeaba puse pe ea. Noroc cu toaletele. Corp avea, miscare scenica de gigi mortu.
    Milcolov da si aveam disc ca aveam o miscare de pe ramura pe sub craca la Magaziunul Victoria si aveam toate discurile inainte de a aparea pe piata. Si Dauer cu tigarea ei pe noptiera. Si Runceanu ...si chiar am ramas socata de moartea ei...noiembrie 89. Imi placeau concertele lui Mihalea.
    Sa-ti spun ca din cauza maica-mii am invatat o melodie indiana -mama bolnava dupa Raj Kapoor - nu mai zic ca ma fac de ras

    Thumb up 0

  13. #26

    Semnal M iti spune ceva ? :)

    Thumb up 0

  14. Venim de departe si mergem departe
    Tocmai in zare sus la castel
    Ne-am oprit aici, pe drum ne-a prins noaptea,
    Da adapost unor bieti menestreli.

    https://www.youtube.com/watch?v=bWjcdOvBFJ0

    Thumb up 0

  15. neata natiune..dimineata in drum spre job..pe malul marii mergand agale ascultam dan spataru..ehee ce vremuri..a mai trecut un an..si gata vin acasa sa vezi chefuri si ce urla guta si salamii....

    Thumb up 0

  16. #30

    Rosu si Negru, Savoy ...

    Thumb up 0

  17. #31

    Darude - Sandstorm

    Thumb up 0

  18. Compact- Mie tare dor de tine?

    Thumb up 0

  19. #34

    Ai mei aveau si discurile de la Cenaclul Flacara, in plus fata de ce ati enumerat voi aici :). Mai era Milli Vanili, Maical, Quenn, Momente vesele cu toti baietii de elita. Amintiri faine.

    Thumb up 0

  20. #36

    Nu mi-a plăcut niciodată așa-zisa muzică ușoară cu care ne asasinau ăștia pe toate părțile, cu foarte puțin excepții. Era foarte asemănătoare cu muzica populară, la fel de repetitivă și predictivă, doar că nu avea țambal și nici versurile complet retarde, doar nițel, așa. Excepțiile nu cred că au vreun merit, e o chestie pur subiectivă. Dan Spătaru, Savoy cu frunza lor albastră, ceva Corina Chiriac, un pic de Stela Enache (dar nu ani de liceu, mai degrabă aia cu diminețile), Mihaela Runceanu. În rest ajunsesem să o urăsc cu pasiune pe Angela Similea cu casa ei e un palat, simțeam că fac bube de la melodia aia, numai asta auzeai la radio - cotele apelor Dunării, știrile cu Liban și Beirut, și casa lu' Angela Similea.

    A fost o perioadă tristă pentru muzica românească.

    Thumb up 0

    • #37

      Aia ce ai zis tu era muzica ușoară. În afară de asta mai erau și altele.
      Dacă atunci a fost o perioadă tristă. ..

      Thumb up 0

    • #38

      Fix despre muzica ușoară vorbeam, am și specificat. Și hai să n-o dăm pe după copac, formațiile care cântau ceva ce nu era muzică ușoară le numeri pe degete. Restul aveau influențe mai mari sau mai mici, de obicei mai mari. Holograf? Muzică ușoară. Krypton? Compact? Mondial? Semnal M? (Compact și Mondial chiar mi-au plăcut). Muzică ușoară. Poate puțin mai elaborată, dar nu prea diferită. Nu ai observat că tot rockul românesc sună la fel? Cu un Celelalte Cuvinte sau Roșu și Negru nu se face primăvară.

      Iar ca răspuns la comentariul tău, da, de acord, perioada tristă nu s-a terminat, dar vorbeam de un anumit context, nu făceam comparația cu ce e acum.

      Thumb up 0

  21. #39

    Adriano Celentano !

    Thumb up 0

  22. Eu nu o sufeream pe Dida Dragan.

    Thumb up 0

  23. #45

    Aaaah! eram lipita de radio de la 8 la 9, cum naiba se chema, ceva cu dedicatii. Toata ziua lalaiam ceva prin casa.
    Prin 91, cred, mi-e lene sa caut, cand Medgidia a devenit din oras municipiu, de la spectacolul organizat nu putea lipsi fiul cel mai iubit al orasului, Dan Spataru. Fusesem adusi cu japca la sala sporturilor, o sala plina de copii de gimnaziu si liceu. Cand a intrat Dan Spataru pe scena, toti am inceput absolut spontan sa behaim :D "Drumurile noastre toate" si nu ne-am lasat, in ciuda gesturilor lui de a ne opri, pana n-am terminat de cantat toata piesa.
    Da' a fost una pe care n-o inghiteam nici cu o galeata de lamaie, aia cu "gara mica" a lui Dorobantu.

    Thumb up 0

    • #46

      Si dupa toata zapaceala din vreamea aceea, anul asta au "uitat" sa-l mai aduca aminte....

      Thumb up 0

  24. #47

    Orice s-ar spune, aveau personalitate, vocile erau inconfundabile !
    De aia, multe dintre melodiile lor rezista si acum.

    Thumb up 0

  25. #48

    Tata fiind marinar si aducand casete inregistrate de el cu muzica de la radio-urile americane, am crescut cu Pink Floyd, Santana, Janis Joplin, Bob Dylan, Bob Marley... Muzica romaneasca putin spre deloc, dar imi aduc aminte de iesirile la terasa pe faleza din Tulcea sau de concedii la Mamaia unde cantau live Mirabela Dauer, Marian Nistor, Gheorghe Gheorghiu, Ducu Bertzi... Prima formatie careia i-am fost fana a fost ub4o, datorita lor am invatat engleza in clasa a 6a, a urmat Queen, Roxette, Mariah Carey. Thx for the memories.
    P.S. Imi place galbenul la nebunieeeeee!

    Thumb up 0

  26. #51

    Savoy

    Thumb up 0

  27. #52

    Printre altele (multe menționate mai sus) am avut un "soft spot" pentru George Nicolescu (Ordinea de zi) si...tineti-va caii..Stefan Hrusca :) (Ochii tai, Fuga din rai, prostii de-astea :D)

    Thumb up 0

  28. #53

    da' Natalia Guberna? unde'i Natalia Guberna?

    Thumb up 0

  29. #54

    ... dar nu e chiar asa mare diferenta de varsta dintre noi.

    Thumb up 0

  30. #55

    Adaug si eu o alta favorita: Roxana Popescu - "Am nevoi de tine"
    http://www.youtube.com/watch?v=PNZbrFHwBKQ

    Sau Catalin Crisan - "Mama":
    http://www.youtube.com/watch?v=M69N4DsF2qk

    Thumb up 1

  31. #56

    Azur.

    Thumb up 0

  32. #57

    da' dinica, de dinica nu zici nimic?
    https://www.youtube.com/watch?v=1YsFPV9DKfk

    Thumb up 0

  33. Dissection -Storm of the Lights Bane.

    Thumb up 0

  34. #59

    Pro Musica din Timisoara cu al sau Rock baroc

    Thumb up 0

  35. #60

    Ce dracu copilarie ati avut de ii mai tineti minte pe toti astia?
    Cu parere de rau va anunt ca in afara de Dauer sau Similea habar nu am cine sint restul. Si am o virsta si eu.
    Eu eram pe afara, nu in casa la ascultat romante.

    Thumb up 0

  36. #61

    Să le mulțumesc încă o dată alor mei. Cea mai proastă chestie care se putea auzi în casa noastră era ceva de genul ăsta:

    http://www.youtube.com/watch?v=qiDZKzFfV5U

    Thumb up 0

  37. #62

    Savoy : Domnisoara, domnisoara...

    http://www.youtube.com/watch?v=ntzmUbp684g

    versurile sunt incredibil de frumoase... chiar daca unii ziceau ca vc tudor le-ar fi scris.

    Thumb up 0

  38. #63

    si nici unul dintre ei nu au 1000 mp la malul marii gratis! ca nu sunt CREAM! http://lucianvisa.wordpress.com/2014/10/10/1000-de-mp-pentru-claudia-pavel/

    Thumb up 0

  39. #64

    Gica Petrescu,

    Thumb up 0

  40. Off-topic: e valabila adresa de mail cu arhi@p......r.ro? Am trimis un mail si nu stiu daca l-ai primit. Multumesc.

    Thumb up 0

  41. #71

    Nu știu dacă a mai pus-o cineva aici, dar eu acum sunt obsedat de melodia aia a lui Talisman, ¨De ziua ta, iubit-o¨ :D

    Thumb up 0

    • #72

      Ahh, și, de asemenea, de Tomis Junior! Nici nu-mi pot imagina ce era în sufletul unui tânăr care își lăsase acasă iubita pentru a face armata și auzea ¨Să fii blestemată și nefericit㨠sau ¨Armata m-a dus departe¨...

      Thumb up 0

  42. #73

    Valeriu sterian,Alice cooper,Roxette,Maicăl

    Thumb up 0

  43. #74

    Am crescut si cu folk, si cu muzica usoara, si cu rock clasic si cu ceva jazz si swing, dar genul meu preferat, de care se leaga cam toate amintirile frumoase, e eurodance-ul anilor '90: Dr. Alban, Snap, 2 unlimited, etc etc...

    Thumb up 0

  44. #75

    Tot ce ati svris mai sus, plus... T-shirt si 3SE, albumul de debut 3SE suna bine in '97-'98

    Thumb up 0

  45. #76

    La ai mei in casa am ascultat Corina Chiriac, Savoy, Angela Similea, Mirabela Dauer. Astea erau casetele care se puteau cumpara pe atunci. "Neoficial" mai dădeam peste cate un Elvis Presley, Modern Talking, Madonna :) majoritatea copiate la a 3-a mână.
    Dupa revoluție s-a deschis robinetul si-am dat de italo-disco, eurodance, un pic de rock, si discografia aproape completa a lui Elvis Presley, toata ascultata la propriul walkman mono (bleah!), pentru care pusesem ban pe ban tot anul 1992.
    Primul CD l-am ascultat intr-un Audi 100 al unui vecin, era un album al lui Bryan Adams, redat printr-o linie Kenwood si mi s-a părut ca suna dumnezeiește.

    Thumb up 0

  46. #77

    Fulger 2000 :(

    Thumb up 0

  47. Bunicu era si lautar, printre altele. Avea pick-up cu discuri de vinil. Cred ca sunt pe undeva prin podul casei. Dintre toate melodiile de pe discurile alea, cel mai mult mi-au placut LUCRETIA CIOBANU - Ridica-te negura si Faramita Lambru - Inel, Inel de Aur.
    Si instrumentalele in care domina toba cea mare - melodii aprige, cum ar veni.

    Cand am plecat la oras:
    Dan Spataru -Drumurile noastre
    Lalele - Luigi Ionescu
    Mihai Constantinescu avea niste cantecele frumusele.
    Corina Chiriac - Pai de ce?
    Si mai era o melodie cantata de un barbat cu freza spre dreapta... Am retinut din melodia aia doar "Are tata o fetita, frumusica foc".

    Liceean fiind si proaspat mutat in municipiu, o ardeam cu Roxette, Guns N' Roses si AC/DC si muzica techno.

    Thumb up 0

  48. #79

    Adrian Berinde - Negru de fum

    Thumb up 0

  49. #80

    mamaaa, ce craci avea ileana sipoteanu.. :)
    p.s. mie imi placea cornel fugaru - ' de cumva ti se intimpla'
    http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/cornel-fugaru-de-cumva-ti-se-intampla-1

    Thumb up 0

  50. Cristiana Raduta - Amor Amor

    Asta-i melodia tineretilor mele...:))

    Thumb up 0

  51. #82

    În confomitate cu tema cromatică aleasă:
    Trenul galben fără cai - Angela Similea.
    Alţii - de-ai noştri: Marius Ţeicu, Aurelian Andreescu, Ricky Dandel, Mihai Constantinescu, Doina Badea, Carmen Rădulescu, 5/ şi mai apoi 3 T, Iris, Compact, Semnal M, Holograf, Vali Steria, Cotabiţă, Adrian Enache, ...

    De afară: A-Ha, Police, Belinda Carlisle, Nena, Sabrina, CC Catch, REO Speedwagon, Diana Ross, Rick Astley, Madonna, OMD, ELO, Earth Wind & Fire, Alphaville, Lionel Richie, Culture Club, Janet Jackson, Tiffany, Bangles, Tina Turner, Donna Summer, Prince & The Revolution, Bruce Springsteen, Cher, Hal & Oates, Bon Jovy, Pink Floyd, Queen, Whitesnake, U2, R.E.M, Kate Bush, Stevie Nicks, Tacz Chapman, Suzane Vega, Steve Miller Band, Zazoo, Kool & the Gang, Stevie Wonder, MC Hammer, Boyz to Men, Kraftwerk, Jean Michel Jarre, Bee Gees, Kenny Rogers, ABBA, The Cure, A Flock of Seagulls, Dire Straits, Queen, Michael Jackson, Jacksons Five (înainte), LaToya Jackson, Cindy Lauper....

    Şi lista e mult prea departe de a fi închisă.

    Thumb up 0

  52. #83

    În confomitate cu tema cromatică aleasă:
    Trenul galben fără cai - Angela Similea.

    Alţii - de-ai noştri: Marius Ţeicu, Aurelian Andreescu, Ricky Dandel, Mihai Constantinescu, Doina Badea, Carmen Rădulescu, 5/ şi mai apoi 3 T, Iris, Compact, Semnal M, Holograf, Vali Steria, Cotabiţă, Adrian Enache, ...

    De afară: A-Ha, Police, Belinda Carlisle, Nena, Sabrina, CC Catch, REO Speedwagon, Diana Ross, Rick Astley, Madonna, OMD, ELO, Earth Wind & Fire, Alphaville, Lionel Richie, Culture Club, Janet Jackson, Tiffany, Bangles, Tina Turner, Donna Summer, Prince & The Revolution, Bruce Springsteen, Cher, Hal & Oates, Bon Jovy, Pink Floyd, Queen, Whitesnake, U2, R.E.M, Kate Bush, Stevie Nicks, Tacz Chapman, Suzane Vega, Steve Miller Band, Zazoo, Kool & the Gang, Stevie Wonder, MC Hammer, Boyz to Men, Kraftwerk, Jean Michel Jarre, Bee Gees, Kenny Rogers, ABBA, The Cure, A Flock of Seagulls, Dire Straits, Queen, Michael Jackson, Jacksons Five (înainte), LaToya Jackson, Cindy Lauper....

    Şi lista e mult prea departe de a fi închisă.

    Thumb up 0

  53. #85

    Arhi, ai uitat de Corina Chiriac...

    Thumb up 0