Noaptea trecută s-a răspândit ca focul grecesc vestea că pe site la domo e o tabletă cu preț probabil greșit, foarte mic față de prețul real. Au scris și unii bloggeri, chiar.

Normal, au început băieții descurcăreți cu comenzi de câte 100 de bucăți, după care s-a dat drumul la inteligență pe internet.

Pentru că, nu-i așa, chiar dacă au greșit, ei sunt obligați, prin Legea Internetului promulgată de Bill CLinton în 1996, să își respecte comanda.

Să spicuim puțin din aberațiile oamenilor.

Iorgus 30/01/2014 la 4:51 AM
va asigur ca daca DOMO nu-mi da produsul mie, prietenei mele si celui mai bun prieten maine la magazinul de la Baneasa sau poimaine despre teapa magazinului DOMO va fi scris in peste 11 000 de bloguri si site-uri cu renume din Romania dar si internationale. Echipele noastre vor avea grija sa informeze cumsecade despre oferta respectiva. Se vedem cum DOMO isi va onora comenzile pentru ca pr din asta nu va avea.

Înțelegeți, 11 000 de bloguri cu renume. Ce ciudat, eu nu sunt printre ele.

Madalina 30/01/2014 la 5:10 AM
in pui mei daca nu-mi aduc tableta n-o sa mai cumpar nimic de la ei, din principiu, chiar daca la concurenta vor fi preturi mai mari.

Desigur, niciodată nu va mai cumpăra de la ei, până acum fiindu-le client fidel zilnic.

pitysoft 30/01/2014 la 6:59 AM
Am bagat si eu o comanda. Daca au demnitate, sper sa faca exact ca eMag-ul cu televizoarele cu pret gresit si sa onoreze comenzile.

Tot timpul, obsesiv, revine campania făcută de emag acum câțiva ani, când au vândut cu reducere uriașă niște televizoare, camuflând reducerea într-o greșeală de preț pe site. Dar aici e vorba de demnitate, chestii pe care trebuie să le respecți în fața anonimilor ce salivează după monitoare.

Alex 30/01/2014 la 9:52 AM
Apropo de ultimele comentarii referitoare la telefonul mobil , cand faci comanda ei iti trimit pe e-mail un mic preview a ceea ce ai comandat, poate nu or sa onoreze comenzile , asta cu siguranta le va dauna imaginii, nu cred ca in cursul saptamanii acesteia prea multi romani au facut noapte alba pentru a cerceta site-ul domo. Eu nu cred ca s-au facut mai mult de 300-400 comenzi. As vrea si eu sa stiu daca a primit pana acum cineva vreun apel telefonic de la cei de la Domo. Si da, termenii si conditiile lor sunt ilegale, ei practic pot fi dati in judecata in caz ca nu onoreaza comanda, sau se poate apela la protectia consumatorului, probabil ca a doua varianta va fi aleasa de cateva persoane dar in mare parte cred ca ne bucuram degeaba, o sa revin cu un comentariu dupa un eventual apel telefonic sau email

Clasicul cunoscător, el știe legea perfect și neapărat va da în judecată firma.

Pentru toți ceilalți simpatici, niște previewuri de la cei ce au ultimul cuvânt, adică Domo.

In cazul in care preturile sau alte detalii referitoare la produse au fost afisate gresit, inclusiv din cauza faptului ca au fost introduse gresit in baza de date, ne alocam dreptul de a anula livrarea respectivului produs si de a anunta clientul in cel mai scurt timp despre eroarea aparuta, daca livrarea nu s-a efectuat inca

Acest mesaj este o confirmare de inregistrare a comenzii si nu obliga vanzatorul la executarea acesteia pana la momentul confirmarii stocului disponibil si a termenului de livrare a comenzii.

Și da, am comandat și eu. Dar în același timp, le-am dat și mail, semnalizându-le posibila greșeală. Pentru că am putea învăța puțin să nu mai fim hiene atotștiutoare și legate la ochi la împărțirea dreptății.