Cetin - Ne-am calificatără și de data asta

Ne-am calificatără și de data asta

Nu vreau să comentez meciul, l-ați văzut marea voastră majoritate. Trebuia să fii căzut în năsuc să crezi că Luxemburg putea face ceva împotriva Bosniei, plus că dacă se întâmpla asta și noi făceam egalul pe care l-am făcut, râdeau și curcile de noi. E de menționat că am plecat de pe stadion imediat după golul de 1-1. Până nu ne calificăm undeva, NICIODATĂ nu voi mai da bani pe vreun bilet la echipa națională.

Ce am vrut să remarc.
Prezența femeilor și a copiilor pe stadion a fost extraordinar de benefică. Exceptând câteva rateuri umane care se manifestau ca tații lor când mulgeau oile, restul spectatorilor s-au purtat MULT mai relaxați, mult mai fără înjurături, pentru că în jurul lor erau copii și femei. Remarcabil.

Al 2 lea lucru a fost ușor melancolic. Am văzut foarte mulți pensionari, veniți îmbrăcați cu hainele cele bune, de dumincă sau înmormântare, depinde, care stăteau pe scaune emoționați, speriați și totuși bucuroși. Vedeau ceva ce altfel nu ar fi avut șsansa de a vedea niciodată. Ce pensionar rromân are de unde da 80 de lei pe un bilet pe Național?

Coroborând cele 2 idei, oare de ce nu s-ar face din asta un obicei, un obicei foarte bun și foarte util? La meciurile unde oricum nu se vând bilete, să aibă acces femeile, copii și pensionarii. Și nu doar pe Național Arena, ci pe stadioanele țării, stadioanele mari, gen Ghencea, Cluj, Ilie Oană. Oricum stadioanele sunt pline maxim la derbyuri, în rest sunt câteva mii de oameni. La meciurile cu miză mică, aduceți-i pe cei de mai sus la stadioane. În loc de scaune goale, veți avea cei mai fanatici suporteri, care vor striga și vor scanda, nu doar vor urla, ca intelectualii peluzelor ‘muie mă Marica, aleargă dreacu` mai mult.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest site, cumpără un abonament de 3$

13 comentarii

  1. #1

    Mereu faci poze miscate!

    Thumb up 0
  2. Emotiile…

    Thumb up 0
  3. #4

    de la Desire i se trage

    Thumb up 0
  4. #5

    Nu te-a tras bre curentu’ de la aerele lu’ Mutu? Ca statusi cam aproape de gazon… :)
    PS. Nu vreau sa comentez evolutia niciunui jucator pt ca nu are rost.

    Thumb up 0
    • baxter » nu, dar am ras corespunzator cand se inchina el cu ochii spre cer. un fel de ruga…mută

      Thumb up 0
    • #7

      „da doamne sa nu fie Bianca dragusanu la noapte pe stop!” :)))))))))

      Thumb up 0
  5. #8

    de ce-ai plecat la 1-1?

    Thumb up 0
  6. #9

    @corcodusul : intrebarea corecta este : de ce ai platit 80 de lei sa vezi acest meci ? Cat de rau iti pare de banii dati ?

    @Arhi : cum spuneam, la noi e greu cu logica. Mai bine gol decat sa facem cativa romani fericiti . Mai bine vindem cu 100 lei biletu la manchester si dam 3000 buc. decat sa punem 20 lei biletu sa fie stadionul plin .
    Imi inchipui fericirea de pe fata batranilor, foarte putini au sansa sa traiasca ancorati in vremurile noastre dar si mai putini au curajul sa incerce macar.

    Thumb up 0
    • #10

      da, e o intrebare la fel de buna.
      de calificare nu se punea problema, asa ca te puteai duce la meciul asta doar pt. ca a) ai primit un bilet gratis; b) esti un sustinator acerb al nationalei, si la bine si la greu; c) sperai sa vezi cum castiga si nationala noastra macar un meci.
      daca arhi a platit biletul si a plecat la 1-1, inseamna ca se incadreaza la c), ceea ce e trist…

      Thumb up 0
    • corcodusul » foarte trist

      Thumb up 0
  7. #12

    Euam vazut meciul de la tv-dupa prima repriza am adormit bustean:))

    Thumb up 0
  8. #13

    Astia nu-s fotbalisti, sunt niste anomalii ale naturii, care se tem sa dea cu capul in minge, ca poate-si strica freza si nu mai dau bine pe micul ecran.

    Thumb up 0