De ce am cam neglijat situl

Mulți dintre voi au remarcat că, în ultimul an, situl nu a fost chiar la cele mai ridicate standarde, scriitoricește vorbind și că nu prea mă ocup de el așa cum o făceam.

Mna, nu mă simțeam pregătit pentru a putea vorbi despre asta, dar acum pot.

Am fost suspect de cancer orofaringian. Din diverse motive, asta m-a afectat puțin, psihic vorbind, culminând cu sarcina Lunei, moment în care toată lumea se bucura că mai am un copil și eu nu aveam în minte decât că va crește copilul singură și copiii mei vor crește fără tată.

Mno, după cum, probabil, se vede, am revenit la cum eram înainte. Nu am nimic, sunt ok, cel puțin dpdv al cancerului, cel puțin acum. Având precedent în familie pe linie directă, trebuie să mă supraveghez cu mai multă atenție.

Așa că vom continua, la fel. Doar că acum văd viața ușor altfel, pentru că, după ce îți vezi moartea cu ochii, prioritățile ți se schimbă brusc.

47 comentarii

  1. #1

    Bine că nu s-a confirmat. Multă sănătate!

    0

    0

  2. #2

    Sanatate si sa citim pe aici si cand se nasc stranepotii!

    0

    0

  3. Când aud de cancer pur și simplu,,nu știu ce sa zic, am avut caz în familie, pur și simplu 2ani pana se salvează, când e cazul nu mai gândești limpede. Și eu ma minunez uneori cum de am scăpat întregi mintal, eu și tatăl meu. Dar viata uneori ne călește,, noi sa avem grija de ce avem mai scum,, și sa beau un păhărel de palinca în cinstea ta.

    0

    0

  4. #4

    Sanatate maxima! Restul sunt rezolvabile!

    0

    0

  5. #5

    Bai, ma bucur ca esti bine! Sanatate maxima!

    0

    0

  6. #6

    Sanatatea e pe primul loc, da-l naibii de site… Ma bucur ca esti sanatos, si pentru viitorul mostenitor al imperiului Ametcea.

    0

    0

  7. #7

    Se cere o cură de Grecia! Mare, soare, papa bun. Sănătate curată.
    Ps. Ma bucur că eşti bine :)

    0

    0

  8. Nu-ți face griji, ai făcut ce am fi făcut toți în circumstanțele date!

    Sănătatea e mai importantă decât orice! Numai bine!

    0

    0

  9. #9

    Apropo, vezi ca e o problema cu site-ul, nu se afiseaza cum trebuie logo-ul pe mobil: https://imgur.com/1rG8TkX

    0

    0

  10. #10

    FUCK. Da in ma-sa tot ce nu merita si bucura-te de ce-i (si mai ales cine e) mai important. Sper sa te faci bine cat mai repede, o sa citesc despre asta, ca sa nu-ti urez balarii.

    0

    0

    • #11

      Taci, c-am citit cu picioarele, ai zis in postare ca esti bine. Asa sa ramai cat mai mult.

      0

      0

  11. #12

    Mno…multa sanatate!!

    0

    0

  12. Sănătate.

    0

    0

  13. #14

    Sanatate!

    0

    0

  14. #15

    ma bucur ca esti bine.
    multa sanatate si multe bucurii impreuna cu familia si cei dragi ai vostri.

    0

    0

  15. #16

    Multa sanatate ! Bine ca este totul OK ! Copiii au nevoie si de tata !

    0

    0

  16. Prin 2015 mi s-a pus un nod in gat. Asa dintr-o data, primavara, fara dureri in gat pana atunci, fara sa racesc etc. Cu cat ma gandeam mai mult la asta, cu atat simteam ca nu mai pot sa respir, fiind convins ca am toate bolile cu c posibile. Nici tricoul nu suportam sa il simt pe gat, trageam de guler pana simteam ca se rupe. Dupa mai multe vizite la ORL, analize, tiroida, conculuzia a fost ca nu este nimic fizic, poate doar pe fond nervos. Eu care o ardeam zen, fara prea mult stress. Singura chestie ca dormeam (si dorm) prea putin. Si sotia tocmai ramasese insarcinata.
    Nodul a disparut definitiv dupa vreo 3 luni, dupa concediul din vara mi-am dat seama ca nu mai ma deranjaza nimic.
    Dar in alea 3 luni am fost leguma… naspa perioada.
    Oricum, ma bucur ca esti bine.

    0

    0

  17. #18

    Ma bucur ca esti bine, chiar avem nevoie de oameni ca tine (cu sau fara site).

    0

    0

  18. #19

    Ma bucur ca esti OK. Sanatate!

    0

    0

  19. #20

    Bai…..multa sanatate si ai grija!! Sa ti traiasca copiii si sa ti aduca multe bucurii!

    0

    0

  20. #21

    Să fii sănătos în continuare o mie de ani!!!
    Din păcate, nu apreciem sănătatea decît atunci cînd sîntem bolnavi…

    0

    0

  21. #22

    bravo ! sa te tina sanatos cine te tine cand te tine !
    am fost la un moment dat la niste analize si mi-am facut un fel de ecografie cu o substanta de contrast, niste microbule, whatever. si imi spune doctorul respectiv pe un ton conversational ca sunt niste chestii pe ficat, stai asa sa vad daca sunt maligne, aaaa nu, e ok. plm! am slabit atunci 2 kile in 3 minute. super fun!
    recomand!

    0

    0

  22. #23

    „Important in viata e sa treci peste.” – Costica, sofer de buldozer

    Am avut si eu o panica din asta cateva luni de zile, cred ca mi-a futut iremediabil capacitatea de a empatiza cu altcineva. Acum am atacuri de anxietate si orice durere din corp e cancer.

    0

    0

  23. #24

    Mă bucur că nu s-a confirmat și că ești bine. Sănătate tuturor și numai bine!

    0

    0

  24. #27

    Sanatate! Bine ca s a infirmat si sarcina usoara doamnei and Co!

    0

    0

  25. #28

    Crizele sunt inevitabile in viata noastra si in viata cetatii si sunt un botez al focului. Iesim din ele putin ciufuliti, putin speriati dar mai puternici, mai intelepti si mai buni.

    Multa sanatate si tie si noua, la toti!

    0

    0

  26. #29

    Aș! Ai văzut tu drac să piară!
    Mai ai treabă multă pe aici, termină cu prostiile!

    …acuma-mi arde de glume

    0

    0

  27. #30

    Oho. Felicitări, zic. Păcat ca a durat atât pana sa știi sigur, dar măcar e cazul ala cel mai bun în care negativ e un verdict excelent. Sa fie cu petrecere, meriți și un concediu, zic, dacă tot sunt și cei mici în vacanta. Chill and enjoy, dude! :)

    0

    0

  28. #31

    Multa sanatate, eram restant cu articolul cu trenuletele daca mai te intereseaza sa il publici, poate iti mai ia din stres niste machete CFR cu sunete :)

    0

    0

  29. #33

    Crâncen. Nici nu vreau să-mi imaginez prin ce ai trecut.

    0

    0

  30. #34

    Bine ca a ramas o sperietura si atat.

    0

    0

  31. #35

    Multa sanatate!!

    0

    0

  32. #36

    Cand aud de cancere mi se ridica parul… Mama sotiei moarta de cancer.. Mama mea a avut cancer si de o vointa incredibila a trecut peste cu bine. Pana una alta am auzit de autofagie (ca si mod de viata si alimentatie), pare-se ca face minuni in multe din problemele de sanatate ce le avem. Sanatate!

    0

    0

  33. #37

    Ma bucur ca esti bine si iti doresc multa sanatate in continuare.

    0

    0

  34. #38

    Ma bucur ca a fost alarma falsa, multa sănătate îți doresc,ție și întregii familii.

    0

    0

  35. #39

    Mă bucur că ești bine! Sănătate tuturor!

    0

    0

  36. Nașpa c-ai trecut prin asta „pe șest”, cu un public vesel și oblivios, ca să zic așa, cu accent pe-al doilea o. Ducă-se.
    Dar așa-i, ți se cam schimbă dioptriile după una ca asta. Să fii sănătos!

    0

    0

  37. #41

    Multa santate si succes in continuare!

    0

    0

  38. #42

    Nu pot sa imi imaginez ce ai avut in suflet, gandindu-te la viitorul copiilor mai ales. Ma bucur foarte mult ca nu s-a confirmat diagnosticul asta inspaimantator. Multa, multa sanatate tie si familiei.

    0

    0

  39. Felicitari si la cat mai multe vesti bune ;)

    0

    0

  40. #44

    @AlexT: asteptam cu interes machetele CFR!

    0

    0

  41. #45

    „moment în care toată lumea se bucura că mai am un copil și eu nu aveam în minte decât că va crește copilul singură și copiii mei vor crește fără tată.”

    Teribil!!!! Senzatia de capcana , de labirint fara iesire,, de neputinta si condamnare, nu atit pentru mine , nici foarte mult pentru sot ( iaca, o sa sufere un pic si apoi sper sa gaseasca o persoana buna cu care sa isi continue viata frumos) ci pentru toate lucrurile pe care nu apuc sa le fac pentru copil, Dupa doua diagnostice in familia de gradul I in ultimii 3 ani, cind doctorita a decretat ca era o infectie tratabila cu antibiotice , am inceput sa pling…. De usurare, de fericire, de cit de proasta am fost…
    Da, avem nevoie din cind in cind sa ni se reaminteasca ce efemeri sintem….

    0

    0

  42. #46

    Capul sus, a trecut, acum conteaza ce e frumos.

    0

    0

  43. Multă sănătate, Arhi!

    0

    0

Citește și...

Scris de Robert Agachi Un vis, o dorință, o singură inimă. 22 de jucători incleștați într-o luptă fratricidă. Fotbalul transcende epoci și unește destine.Bună seara stimați spectatori, suntem Miron Costin și Grigore Ureche și vă invităm sa urmariți impreună cu noi cronica finalei Cupei Pașalâcul dintre echipele Moldova și Țara Românească, ce are […]

După faza de mai sus, apare asta. Evident, mă-nțelegi, nu ai cum să întinezi valorile unui festival de asemenea anvergură muzicală, unde muzica de laptop rupe artistico-auditiv nevoia de cultură a plebeilor dezlănțuiți în tina primordială în care se bălăcesc. EC, gardianul revoluției culturale române. Între timp, lumea a cântat ACM, s-a […]