Nemtii, acest popor neprimitor

Legat de articolul acesta, mi-a sărit în ochi o chestie:

Colega mea de apartament este germană; ea zice că nemții sunt la fel. Că se cred superiori și refuză să învețe engleza sau să vorbească engleză cu un turist, și se comportă de parcă sunt foarte dezgustați de orice străin în raza vizuală.

Corect, să găsești un neamț care să știe engleză cât să te înțelegi cu el mai mult decât Toilet, bitte, mai greuț. Nu știu engleza și nici nu sunt motivați să o știe. La ei totul este tradus în germană, de la filme până la panouri stradale. Mă mir că au tradus Coca Cola cu Koka Kolla sau ceva.

Dar nu sunt de acord cu rasism sau altele. Dimpotrivă, absolut toți nemții de care ne-am lovit în luna aceasta de când suntem aici(și au fost destul de mulți) au fost extrem de binevoitori, de săritori și au încercat să ne ajute cu orice au putut, dacă ținea de ei. Pornind de la vânzătorii din magazine și terminând cu funcționarii de la primărie, nimeni nu ne-a dat impresia că am fi în plus sau că îi deranjăm de la importantele treburi, așa cum era de fiecare dată când intram în contact în românia.

Știți cine a fost singurul cu adevărat arogant, aproape rasist, la modul de îmi venea să îl scuip în față, când vorbea cu noi?
Un negru angajat de la Ikea, pe care l-am întrebat ceva. După ce abia s-a îndurat de noi să ne bage în seamă, era vizibilă sila de pe el când ne scuipa printre buze că nu vedem noi bine, ar trebui să fim mai atenți când căutăm. Totul însoțit de un sictir enorm și priviri aruncate în viitor, vezi doamne, îl reținem de la treburile sale importante.

Deci nu nemții, dar e foarte posibil ca emigranții veniți din locurile unde te ștergi la fund cu nisip să fie ușor mai rasiști. Ce îmi place în schimb mult de tot este că cei mai aprigi și cei mai convinși de opiniile lor sunt cei care locuiesc în românia, dar știu cu siguranță cum e dincolo.

79 comentarii

  1. Aceeasi cu paine (mici), ungurime, bla bla…




    0



    0
  2. Am citit undeva acu’ un an-doi (mi-e lene sa mai caut exact unde) ca e un fel de curent de opinie la nemti, ceva de genul: we fucked up so big in WW2 ca acu’ tre sa inghitem absolut orice. Inclusivism, toti care vin = ok, liberalism/political correctness etc. O fi asta, cine stie(?)




    0



    0
    • #3

      Asa au fost dintotdeauna.. Am auzit de la oameni care au interactionat cu ei in timpul razboiului.. Nemtii erau prietenosi, educati, civilizati. Apoi au venit rusii… Animale in uniforma..




      0



      0
    • Nu, nu e asta, s-au mai schimbat generatiile, vina despre care vorbesti s-a mai diluat. Si, atentie, acea vina era asumata de un popor care a suferit enorm pentru ca, la un moment dat, a facut o alegere gresita.
      Cred ca e vorba mai curand de un bun-simt si un respect fata de munca si de aproapele tau dobandite prin educatie (de sorginte luterana in principiu).




      0



      0
  3. #5

    Mie mai rasisti si mai muisti la modul general mi s-au parut austriecii…austriecii sunt asa, pupular vorbind, mai pe lene si muiala. Adica…treaba? Azi? Facem boss, da maine. Azi…plecam acasa peste 2 ore, n-are rost sa mai incepem. Ah da, si pentru munca de 3 ore pe care o facem maine, am vrea sa pontam 6 si sa ni le platesti ieri. Asa ca hai, fuga repede, ca uite, esti dator la noi si stai sa o freci aiurea. Genul ala de mentalitate de stapan de sclavi cand intra in contact cu auslanderii…sa-ti rupi manseta de la costumul de firma si sa fugi.




    0



    0
    • #6

      In Germania nu m-am lovit niciodata de atitudinile cu care stie orice roman ca e intampinat de un neamt…oi fi fost eu norocos, se stie ca ei sunt niste cacanari invidiosi pe frumusetea si inteligenta nativa a romanului…




      0



      0
    • N-am cunoscut multi dar am lucrat pt un austriac și nu știu ce sa zic… dar mai parolist ca el nu am întâlnit, la secunda banii, numai dacă vorbea parca făcea un act la notariat, nu încălca niciodată, era bătut in cuie ce vorbeam




      0



      0
    • Austriecii sunt rasisti doar cu nemtii :)))




      0



      0
    • #9

      Am patit cu austriecii… La finalul mai multor luni in care am lucrat cu ei pe un proiect, cand a venit momentul sa le predam codul si sa ne indreptam spre altceva, au aruncat totul la gunoi si au zis ca ei nu lucreaza pe cod scris de romani. Pam-pam.




      0



      0
  4. #10

    Problemele ce țin de rasism, ospitalitate, ajutorarea altor ființe vii sunt în legătură directă cu educația civică. Politețea se educă, la fel și conviețuirea umană. Cu cât un popor este mai de la coada vacii, cu atât este și mai acru în relațiile interumane. De-asta îmi vine foarte greu să cred în legendara ospitalitate românească.




    0



    0
    • #11

      Pe langa legendara ospitalitate romaneasca include si cea mai frumoasa tara si cele mai frumoase femei.




      0



      0
    • Dacă nu mă înșel, de la „coada vacii” vii și tu.. Să înțeleg că ți-ai format convingerile printre „acriturile” din Olanu?




      0



      0
    • #13

      Plus ca suntem popor ales, am colonizat Europa si tunelurile dacice strabat Carpatii




      0



      0
    • #14

      Gabi, exact. Ia întreabă-mi prietenii ce părere au despre mine. Cât de ospitalier și cizelat sunt? Am reușit să fac trei fete/femei să plângă, prin simpla vorbă. Cu două să zicem că aveam ceva legături, ne cunoșteam oarecum (ok, una era mama). Dar pe a treia o cunoșteam de 10 minute. Eram la o masă cu mai mulți cunoscuți și domșoara venise cu unul dintre băieți, un fel de gagică-sa. Ghinionul a făcut să nimerească lângă mine (masă rotundă). După 10 minute, s-a ridicat plângând și a țipat „Eu nu mai rezist lângă ăsta! Hai acasăăă!” Atât, 10 minute.
      Și gândește-te că sunt deja la a doua generație fără vacă în curte, cunosc Olanu mai mult din poveștile bunicilor. Păi când deschidea străbunicul Corban gura, emigrau toate femeile la Istanbul.




      0



      0
    • #15

      Dani=spaima femeilor :)))




      0



      0
    • #16

      de aia ii zice legendara. e la categoria povesti, vorbe, se spune etc.




      0



      0
  5. #17

    „Toate magazinele străine, cu specific balcanic, chinezesc, arab etc. au fost vandalizate: geamuri sparte, svastică vopsită peste tot, oameni bătuți pe străzi pentru că nu erau sau arătau destul de ‘englezi’ etc..”
    Mie mi se pare fake news.
    Chiar toate magazinele? Atmosfera redată e de anul1937.




    0



    0
  6. #18

    Stii de ce africanul era arogant? Pentru ca Romania n-a avut colonii in Africa.




    0



    0
  7. #19

    Sa vezi cum te simti cand te face un colorat de-asta „white trash”….te intrebi cum de s-au desfiintat plantatiile de bumbac. Si daca te iei de ei ti-o baga urgent pe aia ca te iei de ei ca sunt de alta culoare…….




    0



    0
    • #20

      Mihaela, uneori albii chiar sunt white trash. Poate ar trebui sa nu te mai iei de oameni si o sa vezi ca nu ti-o mai baga :)




      0



      0
    • #21

      Daca nu sti despre ce e vorba mergi la culcare…te rog eu…altfel o sa-ti bag eu cate ceva in frigider azi. Ca poate-i frig si n-are cine sa-ti faca cumparaturile!




      0



      0
    • #22

      Ar trebui sa iti analizezi un pic atitudinea inainte sa te simti jignita sau agresata de altii. Frigiderul meu chiar e gol, te astept!




      0



      0
    • #23

      Natalia,” uneori albii chiar sunt white trash” – bai cata dreptate ai avut….chiar de data asta ai dreptate in privinta ta…si nu mi-am data seama. Merci pentru confirmare!




      0



      0
  8. #24

    Boss, fara sa te contrazic, spun doar ca tu ai interactionat la nivel profesional cu ei, sau cel putin la un nivel nepersonal. Cultura muncii la nemti este legendara, si da, isi vor face job-ul cat pot ei de bine si cu politete. Asta nu inseamna ca personal au alte sentimente. Nu spun ca sunt rasisti, au si ei rasistii lor ca alta popoare, dar ca orice natie expusa milticulturalismului de ceva vreme, rasismul este redus sau ceva adus la nivel de tabu. Comparat cu bastinasii geto daci, care si acu considera negrii ceva exotic nemtii par sa nu fie rasisti. Si in definitiv, chiar nu conteaza ce crede neamtu in sufletu lui daca rationamentul este mai sus de sentiment.
    P.S: nu ma dau cu presupusul cand afirm ce am
    zis mai sus, vorbesc in cunostinta de cauza. Am un set de nemti in familie emigrati din 60, si veri primari nascuti in deutchland si care nu vorbesc o iota de romana.




    0



    0
  9. Eu lucrez cu colegi nemti, si oamenii stiu engleza, nu nativ, dar se descurca.




    0



    0
  10. #26

    N-am avut niciodată parte de un neamț :( Îmi plăcea de unu cu străbateri bi care îmi povestea cum visase că îi crescuseră două coaie pe piept. Acum postează pseudofilosofări turcofobe pe FB. Mai era unu la mine la cămin, Florian pe numele lui (aw), l-am invitat la un prânz exploratoriu, când să plătim mi-a zis că „I only have a big pink one”, dar fleoshk, era o glumiță de maistru mașinist la Volkswagen, vas’zică n-avea decât o hârtie de 100 de yuani (aia cu Mao pe ea, mi-a arătat un chinez că dacă o îndoi într-un anumit fel muianul Cârmaciului se transformă într-o pulă). Deci n-or fi nemții rasiști, dar nici nu recunosc valoarea ariană când le-o scoate D-zeu în cale:)) À propos, cât de adorabilă poate să fie Leni Riefenstal care la bătrânețe era vrăjită maxim de un trib african?
    #schwarzkopf




    0



    0
    • #27

      Cum o dai , cum o intorci tot la pwla lu Maithun ajungem (sau gaura…nu stiu , nem tudom).




      0



      0
    • pula, e ditamai barbatul.




      0



      0
    • #29

      #onetrickponey




      0



      0
    • #30

      Tot ce știu că nu trebuie să citesc comentariile lu’ Maithun bând că fac baie monitorului și tastaturii.




      0



      0
    • #31

      Stiu domnu ca e ditai handralau…numa ca din posturile lui uneori e activ, alteori pare pasiv…nu stiu cum sa-l iau…virtual vorbind.




      0



      0
  11. #32

    „Deci nu nemții, dar e foarte posibil ca emigranții veniți din locurile unde te ștergi la fund cu nisip să fie ușor mai rasiști”

    Așa e și în București: când auzi pe cineva că se plânge de bucureșteni, de cele mai multe ori se plânge de alți „expati” ca el :))))




    0



    0
  12. #33

    Stii ca multi dintre negrii astia sunt de fapt nascuti acolo? Am avut surpriza asta la Viena. Bine, ala era receptioner la hotel, deci nu-si putea permite sa fie scarbos si arogant.
    In schimb de arogante am avut parte de la o individa mai alba decat mine la un hotel apartinand unui mare lant hotelier din Varsovia…




    0



    0
  13. #34

    Sa stii ca ai dreptate. Cand am tranzitat Germania cu masina si remorca moto+2 motoare pe ea am patit o faza interesanta:
    Undeva pe drum mi se rupsese o chinga ce tinea o motocicleta(nu era singura ce tinea motorul respectiv). Si neobservand aspectul, am tras-o dupa mine km buni. Eh, politia m-a oprit sa-mi spuna ca taraiam dupa mine o chinga rupta(si nu, nu mi-a dat amenda) si imediat a oprit un tirist German care mi-a dat 2 chingi de 5 tone. Deci….am ramas fara cuvinte. Pur si simplu oamenii au fost prea de treaba.
    In Munchen, iar patanie: imi facuse remorca pana. M-a ajutat un neamt cu un spray d-ala de pana, total benevol.
    D-aia imi plac mie nemtii…..oameni de treaba




    0



    0
  14. #35

    Eu cand spun ca orice om este catusi de putin rasist fata de culoarea neagra, nu ma crede nimeni. Fiecare om alb are macar 0,5% rasism in el fata de culoarea neagra din cauza unor instincte animalice de protectie. Dar nu o sa recunoastem asta niciodata, plus ca e frica de faptul ca o are mai mare ca a ta si o reguleaza pe nevasta-ta mai repede.
    As fi curios de graficul pulsului unui femei cand trece pe strada pe langa o gasca de barbati albi comparat cu indieni/arabi si negri. Acolo o sa se vada diferenta, cat o fi el de nemtalau politically corect.




    0



    0
  15. #36

    Eu am agatat nemtoaice pe Tinder si toate stiau engleza.

    Nemtii calatoresc mult si stiu cel putrin 2-3 limbi straine.




    0



    0
  16. Nu obisnuiesc sa dau sfaturi, dar aici nu ma pot abtine. Ai te rog rabdare macar 1-2 ani sa ii cunosti mai bine, sa cunosti Germania mai bine si apoi sa faci descrieri si declaratii. Eu am locuit aproape 5 ani pe acolo si m-am plictisit de cate ori am auzit pareri din astea exagerat de roz despre Germania de la cei care au venit de o luna de zile. Dupa un 1-2 ani vei avea parere mult mai moderata, poate chiar critica.




    0



    0
    • #39

      Eu stau de 6 ani in Germania, cu inca vreo 2 de locuit 50% din timp aici , cunosc oameni care au venit de 17 ani, de 20 de ani, toti sunt in continuare extrem de multumiti de modul in care sunt tratati. E evident ca nu e tara perfecta , nu poate fi totul roz si pufos. Dar in ceea ce priveste aspectele importante ale vietii, cum ar fi modul in care te privesc si te trateaza nemtii, sa stii ca nu s-a schimbat nimic in toti anii acestia: atitudinea lor fata de tine depinde de modul in care te porti si te prezinti. Daca iti vezi de treaba, daca respecti legea si faci eforturi sa te integrezi ( ca doar de aia ai venit, nu ca sa iti faci propria enclava in alta tara) vor incerca mereu sa te ajute. Daca vii sa iei ajutoare sociale si sa capusezi un pic statul, poti sa te astepti la putina ostilitate. De asemenea, daca esti arogant, daca te ocupi cu combinatii, daca le explici lor ca ai venit in germania sa muncesti ca nu sunt ei in stare sa isi ocupe locurile de munca, toate chestiile astea iti atrag bile negre.




      0



      0
    • Iulia, unde anume ai locuit in Germania? In cate locuri? Ca daca ai locuit doar in Munich sau Berlin, pot sa iti inteleg parerea semi-roz.




      0



      0
    • #41

      Hamburg,Aschau, Alfdorf, Düsseldorf, Frankfurt am Main, Radolfzell, Schalke, Neuwied, Laage/Rostock.




      0



      0
    • #42

      Parerea mea „semi-roz” se datoreaza probabil si faptului ca nu am plecat cu prejudecati din Romania, si nu am pornit de la premisa ca nemtii o sa ma vada ca pe un Ausländer si nimic mai mult. Astfel incat m-am lasat corectata de colegi cand faceam greseli in germana, am ajutat pe cine si cum am putut, mi-am vazut de treaba mea, nu m-am incurcat cu romanii care faceau bani din vandut masini semi-stricate si telefoane furate, mi-am platit mereu datoriile si mi-am depus declaratiile la timp, am reciclat gunoiul si am tuns gazonul (unde a fost cazul) , n-am facut galagie in orele de liniste, nu m-am luat in gura cu vecinii desi regulile lor sunt mai stricte decat cele cu care am crescut etc. Si e un model de succes, se pare, pentru ca stiu multi colegi de ai mei in alte locatii are au aplicat strategia si se simt foarte bine veniti in noua lor patrie.




      0



      0
    • nu e suficient:)))




      0



      0
    • Ok, Germania suna ca raiul pe pamant. Imi retrag sfaturile, sunt un incompetent.




      0



      0
    • nu a zis nimeni ca e rai. ai intrebat unde a stat. ti-a raspuns.




      0



      0
    • #46

      Ai inteles fix nimic. Nu are legatura cu Germania, ci cu atitudinea ta . Daca pleci undeva si astepti ca poporul ala sa te accepte fara sa faci nimic in sensul asta, nu o sa fie niciodata un loc primitor pentru tine. Asta e valabil peste tot in lume.




      0



      0
    • #47

      Exact asta e si parerea mea, si exact ca si iulia am procedat. M-am integrat. Tara lori, regulile lor. Asta e marea problema cu cei care emigreaza (egal de unde), vin aici (sau in Anglia sau etc) din cauza anumitor probleme pe care le au de unde vin, dar nu le lasa acolo, le aduc aici. La fel traditiile si obiceiurile de acolo. Nu, ai venit aici, traieste cum se traieste aici, nu cum era la tine.
      Nu e Germania tara perfecta, si se degradeaza (datorita noua, emigrantilor), dar nu trebuie sa ne cacam pe noi ca e aiurea daca nu reusim sa ne integram.
      Un alt aspect pe care vreau saßl scriu (am scris si la zoso dar nu mi-a aprobat comentariul) legat de nemti si de limba engleza.
      Pana sa vin in Germania ma descurcam foarte bine in engleza, nu aveam nicio problema sa port o conversatie. In continuare ma uit la filme/seriale in engleza, fara subtitrare sau cu sub in engleza. Citesc carti, siteuri in engleza. Dar cand vine vorba sa vorbesc, parca sunt retardat. Creierul meu gaseste cuvintele prima data in germana si refuza sa mai caute altele. Sunt multe care se aseamana. Si imi iasa o gergleza penibila. Ma mai intrebau turistii pe strada de directii in engleza si imi iesea „du muss take erste to the recht and dann blablabla”… Poate asa patesc si ei, habar n-am. Sau le e rusine sa nu pateasca la fel.




      0



      0
    • #48

      @Iulia: stii chestia asta cu „nu m’am luat in gura cu vecinii”, este discutabil, daca e bine sau nu! ;)




      0



      0
    • #49

      Avand in vedere ca vecinii mei sunt majoritar pensionari, eu zic ca e bine :)))




      0



      0
    • #50

      Rostock ar fi trebuit să fie la polonezi. Polonezii au negociat prost după al doilea război, ar fi trebuit să ceară Rostockul. Nici măcar numele nu sună nemțește: Rostock. Sună mai degrabă a oraș polonez.




      0



      0
    • Iulia, nu-mi lua in nume de rau daca iti pun o intrebare. Nu raspunde la ea public daca nu vrei, doar gandeste-te la ea: Jumatatea ta e roman neaos? Sau alta natie est-europeana sau neeuropeana?
      Ca daca e neamt eu unul nu as pune mare pret pe sfaturile tale de acomodare.
      Nu ma intelege gresit, daca e asa nu te desconsider, d.p.m.d.v. esti foarte probabil o persoana mai mult decat respectabila. Doar ca daca nu esti in Germania singurica si de capul tau, chestia cu sfaturile de acomodare nu tine.
      Socul maxim il ai daca pleci intr-o tara in care nu cunosti limba, nu cunosti pe nimeni si trebuie sa ai si un loc de munca acolo. Ospitalitatea acelei tari e direct proportionala cu numarul de astfel de oameni care reusesc sa se adapteze acolo.
      Emigrarea prin casatorie amortizeaza socul acomodarii aproape complet. Stiu est europence plecate prin casatorie in Doiciland care au ajuns in meserii gen hasherizde sau chiar arhitecte, joburi la care un emigrant poate doar spera.Exista romance emigrate prin casatorie oriunde, inclusiv in Japonia si daca tara aia e primitoare cu imigrantii eu fac harta lumii sul si o mananc ca pe sendvis. Cand jumatatea masculina e deja din tara in care emigrezi sau ai emigrat atunci intreaga retea de relatii de care ai nevoie ca sa reusesti e deja la locul ei.
      Pe locul doi sunt cei care au plecat studenti fiind, cu programe de burse care se ocupa de acomodarea lor, la o varsta la care sunt mai adaptabili si integrati intr-un cerc mult mai tolerant (vedeti Brexitul care a dovedit ca mosnegii sunt cei mai xenofobi). Baietii ca baietii dar studentele tinerele si futabile au sansa de a ajunge rapid in postura de emigrante casatorite descrisa mai sus. (explicat magistral in clipul asta: https://www.youtube.com/watch?v=DP2PlE41wpE) Jobul e mult mai usor de gasit daca ai studii absolvite chiar in tara respectiva.
      Pe locul trei sunt cei care emigreaza prin „reintregirea familiei” adica deja au rude in tara de destinatie. O ruda care cunoaste limba si oamenii te ajuta enorm, nu atat cat un sot, dar oricum semnificativ. Si cei cu prieteni apropiati pot intra la o adica in aceeasi categorie.
      Pe locul patru sunt cei transferati intern in aceeasi companie din tara de origine in tara de destinatie sau cei carora mutarea le e facilitata de companie. Problema mare la ei e cunoasterea limbii, pentru ca nu sta nimeni dupa fundul lor sa le traduca tot. Daca tara de destinatie e una gen Suedia, Olanda, Finlanda unde se vorbeste engleza curent socul e iarasi amortizat.
      Pe locul 5 sunt cei care se duc de capul lor dar cu un job asigurat acolo iar pe locul 6 aia care se duc de capul lor fara niciun job, dar asta e deja la limita inconstientei. Zovizo, cand categoriile 5 si 6 isi relateaza experientele celelalte 4 categorii ar trebui sa ia notite.




      0



      0
    • #52

      Sunt single si am venit singura aici si nu cunosteam pe nimeni. Cu ce alte informatii te mai pot ajuta?




      0



      0
    • @alex: Me = 6 sau hai sa zicem 5.5 Asta pt ca am plecat la niste „rude” care nu le vazusem ever, erau cu hartiuta la aeroport. Am stat 2 saptamani la ei dupa care m-am mutat singurel. Mbine, stiam engleza si VROIAM. Si da, acu’ ma gandesc ca eram usurel nebun. Is plecat de 21+ ani si DA, as putea scrie o carte buna (dac-as avea talent! :) ).
      Chiar m-am gandit de multe ori, ceva de genul: America, Manual de utilizare :)




      0



      0
    • scrieți, ba băieți, numai scrieți




      0



      0
    • @iulia: cu nimic, sper doar ca intelegi de ce am pus intrebarea…
      @DanC: UK, Australia, Noua Zeelanda, Canada, US sunt cazuri speciale din motive de limba. In US, in plus mai e si sistemul care favorizeaza imigrantii. E mai greu, din motive evidente, sa emigrezi intr-o tara cu protectie sociala foarte dezvoltata.




      0



      0
    • #56

      @alex: plecat impreuna cu nevasta de nebuni. Am rude, dar in alt land.
      Nu am cunoscut aici pe nimeni, nimic pregatit, eu limba nu o stapaneam bine (nici acum nu as putea spune, dar e ok). Airbnb si cautat de lucru. Acum suntem bine.

      E greu de acceptat ca unii sunt capabili sa se adapteze, ca exista diferite mentalitati?




      0



      0
  17. #57

    Firma la care lucrez, are camioane detașate pe la mai multe depozite ale lanțurilor de magazine.
    Acum doi ani și jumătate, cînd am început la depozitul unde sînt și în prezent, dispecerii de-abia dacă schimbau 3 vorbe cu mine(nu că aș fi avut un vocabular bogat…). La ultimele sărbători, printre pungile cu cadouri ale șoferilor depozitului, erau și cîteva pungi cu nume de șoferi din afară. Una era cu numele meu.
    Ca o părere personală, nu sînt rasiști, dar au o problemă cu străinii de căcat, care vor să se bucure doar de părțile bune ale Germaniei.
    Am asistat la o fază: polonez venit de aprox două săptămîni la firmă, care a întrebat cînd primește Kindergeld, că el are patru copii. Directorul a ridicat din sprînceană și i-a zis că e o chestie de care nu se ocupă firma. La prima abatere, polozenul a zburat cu viteză.

    Am devenit relativ agreat de toți nemții cu care intru în contact, deci se poate. Trotzdem, am Ende des Jahres werde ich zurück nachause gehen. Für immer!!!!! AAAHAHAHAHAHA!




    0



    0
    • #58

      Warum?




      0



      0
    • patriot




      0



      0
    • #60

      Poți spune și că e patriotism. Dar… nu am venit să rămîn. Am avut planurile mele, dintre care o parte sînt împlinite, restul, în curs de. Pe cealaltă mînă, nu pot, chiar nu pot să trăiesc ca un străin. Plm, defecțiunea mea.
      Încă ceva: nu mi-aș crește copilul în Germania. E mult de povestit de ce.




      0



      0
  18. #61

    din experiența personală pe occidentali îi interesează BANU
    MEREU în primele discuții cu un occidental mă’ntreba dacă am bani
    de asta și aduc străini – să facă bani de pe urma lor
    și sper să ne spună cetin și alții cum se muncește’n vest cu adevărat – ești exploatat fără milă până’ți sar capacele șu după ce numai poți te schimbă cu altul




    0



    0
    • ahahahaha




      0



      0
    • #63

      Evident. Si dupa aia te transforma in bere si te beau…




      0



      0
    • #64

      eu am avut noroc cu Alah
      dar cîți au norocu’ meu?




      0



      0
    • #65

      Tu nu erai doar Bășinel? De când și Labagiu?




      0



      0
    • #66

      :)))))))
      de când am scris in Sfânta Vineri trecută că îmi fac laba că nu vreau să’mi mănânce golanii și curvele puținii bani




      0



      0
  19. plm stat jmeker, isi impune propria limba si propriile legi
    isi respecta poporul, istoria, traditiile
    numai in rromania conduce minoritatea




    0



    0
  20. Povestile de genul sunt de la romani care nu s-au adaptat si toata perioada pentrecuta acolo au visat la romania, mici, manele si ciorba de burta. Desi nu are bucatarie traditionala mancarea in UK este mai buna decat in Romania, fara nici un fel de discutie. In Romania nu mai exista bucatari, restaurantele decente (nu bune, decente) sunt pe o lista scurta care se schimba mereu iar acasa inca se bucatareste cu vegeta. Ma indoiesc ca cucoana respectiva avea acasa mancare de 5 stele Michelin, ca sa se poata plange de aia din UK.




    0



    0
    • #69

      Permite-mi sa ahahaha.




      0



      0
    • Poti sa te hahahaha cat vrei, nu ai nevoie de permisiunea mea :) Nu caut sa conving pe nimeni, mai ales sa vina aici, doamne fereste, deja sunt prea multi romani.




      0



      0
    • #71

      Ca fix pentru mancare m-am mutat in UK. Multumesc.




      0



      0
  21. Fiecare popor își are rasiștii lui. Noi românii nu prea văd de ce ne plângem dacă recunoaștem ce atitudini au unii față de rromi sau unguri în Ardeal. Ce să mai zic de atitudinea noastră față de noi înșine, ardeleni vs. moldoveni vs olteni.

    Locuiesc în Germania de aproape 4 ani, încă nu cred că m-am bătut de atitudini rasiste, deși știu că unii oameni ar fi în stare de așa ceva.

    Fiecare se concentrează pe ce crede el că e adevărat. Se cheamă confirmation bias https://en.wikipedia.org/wiki/Confirmation_bias




    0



    0
  22. Toata problema in Germania e cu limba germana.
    Nu poti sa faci nimic pe termen lung.




    0



    0
    • Nu poti sa faci nimic pe termen lung, daca nu te pui la punct cu limba, vroiam sa spun.




      0



      0
  23. #75

    Niciun fel de generalizare nu isi are locul. Nici ca e rai, nici ca e rasismul dracului. Si daca ai o experienta naspa cu un om de o anumita nationalitate, nu inseamna ca toti sunt asa si punct. Pe la mijloc..putem defini un profil general al natiilor, dar foarte fin si nu e biblie. Eu as spune ca mai rasisti ca romanii sunt greu de gasit, dar nu trebuie sa ne uitam in cercul nostru apropiat, ca fiecare cam traim intr o bula. Cum nu am prieteni care voteaza psd..si uite unde s a ajuns. Inainte sa plecam am auzim multe pareri, multe sfaturi cu sa avem grija, etc. Nu am avut niciun eveniment de rasism. Insa am simtit priviri, uneori mi am vazut copilul neintegrat foarte usor de altii, dar au fost evenimente rare. Insa si cel mai frumos tratati aici am fost tot de localnici, nici nu am fost in contact cu alti romani. Si elvetienii nu sunt cei mai calzi oameni si nu se iau la pupat cu tine cand te cunosc, dar eu nu masor asa. Noi am venit aici dintr-o mare urgenta la spital cu copilul si mi s-a parut ca ne au ajutat ca pe cei mai neiesiti oameni, detaliat, dragut, cu rabdare, mereu calm si ne-au purtat grija (daca am mancat, am avut unde sa dormim). Ca nu stiu limba engleza cand ii opresti pe strada, nu e rasism. Nu o stiu..pot fi n motive pentru care nu o vorbesc. Ca turisti ne-am descurcat cu engleza..la minim, cam peste tot. Locul in care ne-am simtit discriminati…sa zic asa. Am lucrat 6 luni in Paris si am avut parte de jigniri, glume rasiste, etc (mai ales la inceput) de la cativa indivizi cu care am avut de a face in lucru profesional si de la cativa prin oras. Cred ca pana acum asta e locul in care am avut asa o senzatie generala ca nu am fost primiti „bine”.




    0



    0
  24. Confirm pt. Londra și niscaiva mile in jurul orașului. Pieile închise la culoare, diverse nuanțe, au fost cele mai ostile cu mine până acum ca si imigrant european. Ostilitatea e și mai accentuata în momentul în care ei realizează că emigrantul are educație și o engleza decenta.




    0



    0
  25. #77

    Plm, eu anul trecut am mers pe incredere sa imi cupar masina de la un neamt.Si m-am dus din Romania tocmai la mama dracu in Leer. Om mai parolist ca neamtul ala nu am vazut in viata mea.In 5 ore am rezolvat toate actele si plecam cu masina catre casa.




    0



    0
  26. #78

    Am deja mai multi ani traiti aici in Germania decat in Romania.Pentru mine a fost bine,altfel nici nu as fi ramas.Este pentru mine „acasa”.Dar cunosc si persoane care nu s-au putut adapta.Poate ca avind o limba de circulatie internationala nu au avut motive sa invete o alta limba. Willkommen in Bayern Arhi!!




    0



    0