Și nu la modul rău, adică nu vă înjur :mrgreen: . Doar că, în ultima perioadă, am avut o activitate extrem de intensă, din toate punctele de vedere și mă simt foarte epuizat. Dar nu așa, cât de cât. FOARTE. Pur și simplu nu mai pot gândi clar.

Vreau să fac un site unde să public discuțiile dintre/cu copiii mei. Mi se par foarte haioase și, indiferent de rezultatul sitului, dacă o să îl fac carte sau nu, în primul rând ar fi un depozitar al amintirilor mele și, dacă, printr-un noroc, îmbătrânesc, o să pot să le citesc și să îmi aduc aminte de ei cât de haioși și miștocari sunt.

Așa că am nevoie de un nume de site. De fapt, de niște idei de nume de site. Un fel de brainstorming, dar cu câteva zeci de mii de oameni. Dacă ai o idee și nu ai mai comentat, fă-mi, te rog, hatârul și treci peste timiditate având bunătatea de a mi-o lăsa.

Ideea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.