Mă gândeam înainte, în timp ce îndesam dulciuri prin ghetuțe și cizmulițe (fiica și-a pus și ghetele, și cizmulițele, și papucii de casă, în timp ce fiul și-a pus ghetuțele doar, pentru că nu avea mari așteptări, recunoscând singurel că nu prea a fost cuminte) cât de drăgălași și înțelepți sunt copiii.

Acceptă toate aceste sărbători ale cadourilor, își primesc ce li se cuvine, se bucură de ele câțiva ani dar, după ce cresc și se maturizează puțin, înțeleg că sunt doar niște legende menite să ne bucure viața în momentele mai vitrege ale anului, când distracțiile sunt mai puține, și merg mai departe, nu se agață de situație, nu încearcă să îi convingă pe cei din jur că Moș Crăciun e real și, dacă ești cuminte, vei primi băutură și femei, plus dreptul de a cânta la liră, în Olimp.

Ce deosebire între ei și adulții care, îndoctrinați din familie și școală cu același gen de prostioare, fix același gen, doar că, în loc de dulciuri, primești rai sau gheenă, nu se maturizează după ce ating numărul optim de neuroni, ci rămân captivi în poveste, țes în jurul ei propriile scenarii și își fac ca obiect de căpătâi să îi aducă și pe ceilalți pe calea cea dreaptă.

La oameni nu vine niciodată Sfârșitul Copilăriei, când e vorba de a-și asuma propria viață și propriile alegeri?

În altă ordine de idei, copil sărac fiind, pot număra pe degetele de la o mână ciungă de câte ori am primit ceva de moșii nicolae și crăciun.
Voi cum ați stat la capitolul cadouri? M-ar interesa cei care au crescut în vremurile în care a deține ceva dulce era aproape ilegal, nu cum îmi povestește nevastă-mea că ea, când era la grădiniță, își lua ciocolată africana de la chioșc.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.