Nivelul următor

Sunt curios când a fost ultima oară când aţi râs cu poftă citind un blog. Când v-aţi distrat cu adevărat. Pentru că eu nu reuşesc să îmi aduc aminte.
Ne încontrăm tot timpul, ne enervăm din toate cauzele posibile, încercăm să demonstrăm oamenilor că greşesc pe internet.

Dar uităm să ne simţim bine. Uităm să privim partea frumoasă a lucrurilor, uităm să zâmbim sau zâmbim când ar trebui să râdem de să ne doară burta, vedem doar paharul pe jumătate gol, uitând că are şi o jumătate plină.
.
De ce am ajuns aici? Blogurile ar fi trebuit să fie subiect de relaxare, de citit la 9 dimineaţa cu cafeaua aburindă-n faţă şi ţigara în scrumieră. În schimb, au ajuns exact ca şi posesorii lor. Acre, rele, doritoare de răzbunări meschine şi justiţii penibile.

Pe urma lor au luat-o şi cititorii. Răi, cruzi, fără dorinţa de a şti ci doar cu dorinţa de a distruge aşa încât rare sunt blogurile unde găseşti o gaşcă funny, aşa cum sunteţi voi, cei de pe arhiblog şi de pe forum. Astfel, creativitatea tutoror este dusă la vale, iar noi toţi ne învârtim într-un cerc fără sens, fără ieşire şi fără sfârşit. Şi chiar nu văd cine ar putea rupe acest cerc…

Rromânii ştiu să facă haz de necaz?
Fiţi serioşi.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

49 comentarii

  1. Foarte rar am citit bloguri doar „sa ma distrez”, cazuri clare fiind poate curvette.ro, failblog si alte cateva. Intotdeauna citesc pentru informatie, pentru a afla ce parere are un anumit blogger despre un subiect in voga in momentul respectiv. Si cred ca asta e nivelul urmator, mai multe, si mai multe, articole axate pe informatie, pe editoriale exacte.

    ps spunea cineva in postul cu „noua tema” ca ar trebui un font mai mare la comentarii. Avea dreptate, acesta e un pic cam mic.

    Thumb up 0
  2. ultima data cand am ras pe un blog a fost la cazaturile tale din bulgaria. eu consider ca bloguri sunt informative sau sa iti versi nervii prin scris, rasul tre sa apara in viata fiecaruia nu prin internet

    Thumb up 0
  3. Cand citesc Daily Cotcodac sau Groparu, ma distrez de fiecare data. Apoi povestesc prietenilor care nu citesc, si mai radem o data cu tontii.
    Apoi imi mai aduc aminte de bancurile lui Julius cu francezii, si iar rad.
    Deci se poate!

    Thumb up 0
  4. #4

    ma arhi , tu vrei ceva de la noi ???
    „gaşcă funny, aşa cum sunteţi voi, cei de pe arhiblog şi de pe forum”
    ai schimbat hainele , acu’ ne lauzi , ce mai urmeaza ?
    PS. Daca vrei sa te amuzi incearca Daily Cotcodac ,Groparu’ ,Pitzipoanca, Cocalarii – mi se par destul de „inspirate” si blogurile si comentatorii

    Thumb up 0
  5. Cititorii urmeaza trendul. Majoritatea bloggerilor au inceput sa scrie din distractie. Devenind cititi, cautati, au simtit nevoia sa se erijeze in lideri. Sa provoace si sa intretina, ba chiar sa conduca, diferite curente de opinie. Ei „trebuie” sa dea ora exacta. Basca faptul ca articolele amuzante nu genereaza comentarii, altele decat loool, moama ce taree si alte onomatopee internautice inutile. Inceputurile lui Zoso nu le prea stiu, dar tu si Sebi, de exemplu, gasiti din ce in ce mai rar timp pentru funneh-uri pentru ca va izbiti in cotidian de toate cacaturile si porcariile pe care, automat, le refulati pe blog. Macar un mic porn acolo, din cand in cand, un vis erotic si o mistocareala, asa sa fie ziua mai faina.

    Thumb up 0
  6. #6

    Groparu’ m-a facut sa rad singura (nu mi se intampla nici la comedii), Piticigratis e genial. Badpitzi are dreptate in multe topicuri si e funny dar e cam vulgara in limbaj (pentru o femeie).

    Thumb up 0
  7. #7

    aaa, si dailycotcodac. hillarious

    Thumb up 0
  8. Dailycotcodac e chiar amuzant, nu uit sa il verific de obicei. Graphjam e iara foarte hazliu.

    Thumb up 0
  9. Sunt cateva bloguri din afara cu autori tari si cu articole geniale care ma fac sa mai rad din cand in cand. De pe la noi, doar Bendeac mai are cate-o sclipire din an in Pasti, in rest toti bloggerii sunt niste frustrati.

    Thumb up 0
  10. De aia imi place mie blogul lui Radu de la piticigratis.ro, ca nu ia nimic in serios.
    Totul e la bâză!
    🙂

    Thumb up 0
  11. DailyCotcodac este funny. Si mai sunt si altele. Acu este vorba de ce cauta lumea pe blog. Daca vrei sa razi, intrii pe cotcodac, vrei o parere pertinenta asupra tarii, intri aici, vrei porcarii..te duci la mircea badea.

    Thumb up 0
  12. #13

    @ brylu – ai punctat la fix , blogurile s-au nascut din dragoste de a povesti lumii ce ti se intimpla haios.
    Unele continua Groparu’ si DC , altele ca vis urit s-au schimbat , a devenit prea serios , si daca-l iei la mishto , CHIAR PE EL , nu iti pubica commentul ( sincer de cind pozeaza in uniforma de soldat cichi cean , viseaza la pusti si are impresia ca e detinatorul adevarului absolut , eu nu mai intru pe la el ).
    Voi blogarii incet-incet deveniti o fortza , dar vor conta cei VECHI , CONSECVENTI SI CARE ACCEPTA CRITICILE .
    Eu personal vad blogurile ca un spatiu personal a acelei persoane , unde-si expune parerile – si asculta parerile , unde exista dialogul blogar-comentator si chiar comentatorii intre ei .
    SE INTILNESTE LUME – SE EXPUN IDEI – SE DEZVOLTA IDEI – SE CREEAZA.

    Thumb up 0
  13. Rad pe bloguri ca piticigratis sau daily cotcodac si probabil la fiecare. Pt ca pe astea glumele nu sunt puse ca sa creeze controverse, nici sa forteze anumite limite.
    Informatia mi-o iau din blogurile nisate, in timp ce pe restul blogurilor, cele personalo-generale, vin din inertie, sau pt ca m-a provocat careva in comentarii :))
    De ce nu gasesc aproape nimic util? Pentru ca multe sunt articole despre nimic, altele sunt articole care ating subiecte sensibile puse intr-o nota care va provoca controverse, altele sunt replici prin care unul injura pe altul… altele sunt chiar un soi de seo-spam (aritcole cu title/url/continut baza pe anumite cuvinte cheie foarte cautat zilele alea (google trends) ).
    Pe scurt, nu imi plac blogurile generale pentru ca se scrie pt trafic in mare masura, daca nu chiar in totalitate…

    Sper sa nu supar zeii blogosferei cu acest comentariu, dar s-a ridicat o minge la fileu 😛

    Thumb up 0
  14. #15

    cotcodac all the way . faza ciudata e ca atunci cand le zic prietenilor de site , zic : ce nume ciudat are . sigur e naspa . insa de atunci intra zilnic pe el .

    Thumb up 0
  15. #16

    test

    Thumb up 0
  16. „Sunt curios când a fost ultima oară când aţi râs cu poftă citind un blog. Când v-aţi distrat cu adevărat. Pentru că eu nu reuşesc să îmi aduc aminte.”
    pai daca nu citesti blogurile funny!
    suzi
    cafeina
    groparu
    iulius

    Thumb up 0
  17. Blogurile au alta menire decat sa fie o sursa de fun (si aia e o nisa)

    Am ras copios citind la pitici gratis fgidul „Cum sa bati o femeie”

    Thumb up 0
  18. Eu nu vin pe bloguri pentru glumite. pentru asta exista youtube si search pe „bloopers”, „tv news mistakes” etc. Sau funny accidents. Sau exista situri specializate pe bancuri si mascari din astea. Pe bloguri intru exact pentru atitudine, idei, chiar si frustrarile astea de zi cu zi, exprimate insa inteligent. In fiecare zi „scanez” cam 50 de bloguri (am si o lista cu ele), in cautare de vreun articol destept. Am deja „o mana” de bloguri pe care intru de mai multe ori pe zi, pentru ca m-am obisnuit cu articole inteligente si stiu ca in fiecare zi apare macar unul.

    Blogurile de „fun”, daca autorul nu are el insusi farmec (s-au exemplificat deja cativa care scriu de mori de ras, si o fac al naibii de bine), sunt de cele mai multe ori colectii penibile de „gaselnite” de pe net. Dupa cum stim cu totii, sunt exact genul ala de situri pe care noi, astia cu pretentii de mari „sciitori” le batjocorim: bloguri de statusuri, glumite furate si poze / filmulete „preluate” de pe altundeva.

    De cate ori unul dintre blogurile pe care „le scanez” zilnic publica din astea, prefer sa inchid si sa caut totusi un articol. Chiar daca nu sunt de acord cu ce zice sau am impresia ca bate campii, prefer sa port o conversatie pe o faza totusi „provocatoare”, decat sa il vad pe unul ca pica in bot in rahat. Dupa cum spuneam, am youtube pentru asta 😀

    Thumb up 0
  19. @hot girls: sigur ca blogurile au o alta menire, cum e-n cazul tau…NOT!

    In fiecare zi, mai intai verific blogurile de amuzament (navalitorul.ro, piticigratis.com, dailycotcodac.ro, groparu.ro … mai era si luminasfanta, dar Daniil nu a mai dat semne de viata) si abia pe urma pe celelalte, din curiozitate si plictiseala.

    Thumb up 0
  20. Mie imi place blogul pe care poti citi lucruri interesante, dar din cand in cand sa gasesti si umor de calitate preferabil productie proprie. Blogul este ceva deosebit, ai cam tot ce vrei sa citesti si nu gasesti in ziare/buletine de stiri online sau tv, nu e carte de bancuri si nici nu trebuie sa fie, nu e nici loc de urlat si defulat non-stop – pt asta exista protv cu crime violuri tigani si probleme.. Cum zice si Dojo, e de-a dreptul placut dimineata la o cafea sau ceai sa iau la rand vreo 20 bloguri sa vad ce mai este nou…am si adaugat unii la blog roll cu script de preluare a titlurilor… e mult mai usor de „scanat” cand sunt articole noi la cei care scriu placut.

    Thumb up 0
  21. Am ras ultima data la filmuletul vostru cu Titanicul. Adica am ras la modul de- am aratat filmul la toata lumea si am ras de fiecare data. 🙂
    Si am mai ras la articolul asta: http://dono.ro/ziua-12-poseidon-in-mizerie/, cu lacrimi.
    Citesc blogurile in general pentru ca-mi plac oamenii care le scriu, nu pentru ca s-ar putea sa gasesc acolo cine stie ce stire. Acu’ daca o gasesc si e si amuzanta pe deasupra, stirea zic, nu ma plang.

    Thumb up 0
  22. #23

    Nina are dreptate, la postul lui Dono cu Poseidon in mizerie era sa lesin de ras, l-am citit intregii familii, sa se distreze si ei; si mai are el cateva din vacanta, care merita citite, daca vreti sa va amuzati copios.

    Thumb up 0
  23. #24

    aseara am ras cu pofta, cand am citit articolul lui piticigratis. 😀

    Thumb up 0
  24. Eu rad cu pofta la Lorena Lupu

    Thumb up 0
  25. #26

    Cabral mai are niste posturi misto :turtle:

    Thumb up 0
  26. ultima oara am ras ieri cand am citit ce il mai enerveaza pe radu de la piticigratis.
    dono mi se pare fantastic de plictisitor, am citit acum si articolul cu poseidon si nu mi se pare aproape deloc amuzant. daily cotcodac il fac oricand pe dono, fara sa isi bage pula din 3 in 3 cuvinte ca piticigratis.

    Thumb up 0
  27. #28

    dailycotcodac, serialele lui Vis, julius, dono, traficul lu Mofo, mazgalici, badpitzi (sau sa ii zicem ema grigore?)…
    dar din comentarii aici vad ca sunt mult mai multi, asa ca o sa le iau la rand.S-ar outea sa nu mai trec pe aici cu atatea surse de fun 🙂

    Thumb up 0
  28. #29

    eu pt bine-dispunere citesc DC sau cabral.pentru chestii pamantesti te citesc pe tine si pe visurat(si nevestele implicit).pentru chestii noi/funny fulgerica si mossad.fiecare aveti farmecul vostru.nici mie nu-mi plac cei care se trezesc peste tot comentand negativ doar ca sa se pise contra vantului.e ok,iti spui punctul de vedere,se intampla sa nu fi de acord cu ceilalti,mai bine las-o naibii si mergi mai departe decat sa ajungi sa dai cu morti/raniti si sa pornesti un scandal.oricum,intr-un fel ciudat,micile conflicte de tipul asta fac mai animate unele articole.dar,pentru ca se presupune ca suntem capabili sa triem ceea ce citim si felul in care ne informam,directia in care merg blogurile nu e neaparat una gresita.

    Thumb up 0
  29. Am ras cand l-am descoperit pe Radu(pitici). Am ras cu lacrimi si cu mana pe burta minute in sir fara sa ma opresc. Apoi, am inceput sa ma obisnuiesc cu el si sa ii prevad unele poante:). Dar uneori mai rad, cel putin un zambet pe post.

    Thumb up 0
  30. Dailycotcodac mă binedispune de fiecare dată. Au nişte texte superbe, gândite şi aducătoare de zâmbete.
    Piticigratis, între momentele de WTF şi WTFFFFF … şi mai mulţi
    Blogatu, de exemplu ma binedispune la fiecare articol. Nu înţeleg de unde atâta prostie.

    Thumb up 0
  31. eu totusi am o curiozitate: cine crede ca dono e amuzant si, mai ales, de ce?

    sunt abonat la feed-ul lui, am citit vreo 2 luni ce scrie, m-am plictisit crunt si acum mai arunc un ochi la cate un articol cand sunt foarte plictisit si de obicei ajung sa fiu si mai plictisit.

    Thumb up 0
  32. Da, ai dreptate arhi… nu ne distram… :pity:

    Thumb up 0
  33. #34

    @Andrei: eu cred ca dono e amuzant.
    De ce? Pentru ca ma bine-dispune
    Daca nu ti se pare amuzant inseamna ca te atrage altfel de umor.
    Ieri m-am distrat la el pe blog la postu’ cu gheata din frigider.

    Thumb up 0
  34. #35

    Am ras chiar ieri, citind serialele lui VisUrat.

    Thumb up 0
  35. #36

    arhi cum se chema postul ala cu amway sau adventistii ?
    ala unde te-ai dus tu la sfatul amicului. am ras cu lacrimi la ala si as vrea sa-l recitesc.

    Thumb up 0
  36. #38

    1. Nu e nimeni la birou la 9 dimineata 🙂
    2. Nu prea ne lasa sefii sa fumam in birou 🙂
    3. Cel mai tare am ras cand am citit la visurat povestile cu vecinul…atunci am ras de am cazut de pe scaun…
    4. Singurul site care ma mai distreaza este traficul.org , in rest pe toate blogurile chiar se platesc polite , putini au ramas neinfluentati de colegii lor de breasla.
    Aici facem exceptie de blogul in cauza pe care scriu…it`s nr.1 🙂

    Thumb up 0
  37. Ma pai ce sa zic… eu pe freemidgets* mai citesc si ma distrez, dar intr-un fel destul de „disturbing”. In rest… traficul se face din amaraciuni si rant-uri nu din chestii haioase. E greu sa fii original.
    Acum sa citim prima pagina din arhiblog. Ceva funny ?! Nooot ! D-aia trec destul de rar p-aci, pentru ca trec zile pana sa fie ceva original si altfel. In rest same ol’ rants care le citesc si prin alte parti, le aud si de la prieteni si (pe unele) le am si eu…

    *piticigratis

    Thumb up 0
    • #40

      eu zic ca sunt destul de original. daca ar fi same ol rants ca pe celelalte, nu m-ar diferentia cu nimic. si atunci se pune intrebarea, de ce eu am de 100 de ori mai mult trafic decat ceilalti?:)

      Thumb up 0
  38. rad cand citesc piticigratis pentru ca e porcos dar are unele descrieri ca mi le pot imagina daca inchid ochii. n`am lasat acolo nici macar un comment de genul „fain articol, m`am distrat” ca ma intimideaza felul in care comentatorii isi raspund. asa ca prefer sa citesc si sa tac.
    povestile din serial visurat sunt comice iar. tu bagi descrieri bune si amuzante. in rest cam atat citesc ce as cataloga la ‘comic’.

    Thumb up 0
  39. @arhi – pentru ca scrii altfel decat altii. Diferenta e de la forma nu de la fond. Toata lumea baga articole misogine, dar nimeni nu le scrie ca tine. Aici e diferenta.

    Thumb up 0
  40. #44

    @ andrei: nu ai simtul umorului, daca nu te amuzi la Dono.

    Thumb up 0
  41. #45

    Citeste blogul lui Mage …umor si voie buna

    Thumb up 0
  42. E plina lumea de frustrati. Daca eu public niste bancuri maine,….nici draq nu le citeste, dar daca zic ceva de rau…ating mia imediat…Insa am avut un post care a placut publicului si s-a ras mult…”Cum sa-ti multumesti femeia” ceva de genul:)…deci se mai poate:D

    Thumb up 0
  43. Ultima oară când am râs citind un blog cred că a fost atunci când am citit piticigratis.
    Acum un blog relaxant nu cred că e unul care te face neapărat să râzi. Pentru mine ăsta http://inczeklara.blogspot.com/ e exemplul de blog relaxant.

    Thumb up 0