Intram acum 5 minute în bloc, împingând la căruţ. În faţa mea, o baborniţă. Cum mă vede, cum măreşte pasul, deschide uşa la bloc, o închide repede(avem interfon) şi fuge la lift.
Eu mă mişcam mai încet, trebuia să urc treptele cu căruţul. Intru într-un final, baba ţuşti în lift, trânteşte repede uşile şi pleacă. Nu am zis nimic, oricum nu aveam loc, că eu am un căruţ cât un TIR mai mititel.

Urcă liftul până la etajul 3, se deschide uşa, după 2 secunde aud distinct cum pocneşte rotiţa de la lift, ridicată manual şi normal, liftul rămâne acolo.
Oameni buni, dragilor, explicaţi-mi şi mie, de ce ar face cineva care nici măcar nu mă cunoaşte, care nu m-a văzut în viaţa lui, aşa ceva? Care e satisfacţia? `L-am lăsat pe ăla să care căruţul pe scări, hahaha`? Şi cum poţi face asta la o vârstă când mulţi din contemporanii tăi de generaţie sunt oale şi ulcele pe masa lui Scaraoţchi?

Îmbătrânim, dar în nici un caz nu devenim mai înţelepţi. Proverbul ăla cu cine nu are un bătrân să şi-l cumpere e doar o mizerie cretină.

LE: Mi-am dat seama de ce. Purtam tricoul ăsta