Noul clip de promovare a romaniei

Varianta aceasta, făcută de băieții și fetili de la Poiana lui O’Can, este mult mai reprezentativă și realistă față de ce oferă, de fapt, românia, turiștilor. Pentru că, la final, vorbim de turiști și nevoile lor esențiale, adică mâncare tradițională, băuturi și distracții, nu? Ape, păduri, munți și mare găsești cam peste tot și mult mai frumos, dacă e să o iei așa. Ah, și frunza aia care știe toată lumea că este șpaga nesimțită a fostei prostituate prezidențiale.

Și atunci, sunt foarte curios. Ce recomandăm noi, mai exact, atunci când îndemnăm să vină turiștii în românia?
De la intrarea în românia, de pe Otopeni, începe circul, cu sosirea aia ca pentru vite, unde se înghesuie, la fiecare zbor, stoluri de conaționali care își întâmpină rudele care au fost la furat în diverse state vestice.

După ce treci de ei, dai de taximetriști. Toți la costum clasic, Adibas și Neeke, toți colorați, toți cu fifty iuro, boss, fifty. Pentru o cursă de 30-40 de lei. Asta dacă nu cumva e răpită vreo turistă, violată și aruncată printr-o pădure, cum s-a întâmplat.

După care se duce turistul la mare. Și acolo ce găsește? Plaje jegoase, pline de gunoaie, plaje neîngrijite de nimeni, pe care trec din când în când niște tractoare care le ară, la propriu, ca să bage în nisip gunoiul, chiștoacele, porumbielu’ fert, sticlele de plastic, cojile de semințe și tot restul civilizațional românesc.

La hotel, turistul va sta într-o cameră de 2 stele, redenumită 4 stele, nu va avea all inclusive, că la noi nu se face așa ceva, pierde patronul bani, mâncarea va fi împuțită, chelneri niște șperțari angajați pentru câteva săptămâni care vor pleca cum dau de primul salariu, curățenia în cameră nu, nimic nu.

Sau poate îl momim cu distracțiile nebune din stațiuni. Alea care, fizic, nu există. Sau cu satul de vacanță din Mamaia, dugheana aia duhnitoare unde abundă micii de câine și colorații cu înghețată. Sau poate pe faleză, unde să nu ai nimic de văzut/făcut.

După asta, îl ducem pe turist la munte.
Unde nu ai, fizic, decât o mână de pârtii practicabile atunci când e zăpadă. Cu teleskiuri puține și nefuncționale, fără monitori de ski, fără cam nimic din ce găsești, cam de 1000 de ori mai mult, în Austria, de exemplu.

Iar asta e atunci când ninge, pentru că mai ai o ocupație. Dar când nu e zăpadă, la munte, în românia, nu ai, FIZIC, ce să faci, te plictisești îngrozitor. Da, știu, te duci la munte să urci pe munte. Greșit, turistul normal, cel care are bani, vrea să se simtă bine, să se distreze, să bifeze amintiri frumoase, nu să grohăie pieptiș până la cota 2000, pentru că așa înțeleg unii distracția. Și căcatul în boscheți.

Iar după toate aceste distracții, ajunge iarăși la hotel, iarăși la restaurant, iarăși la chelneri, care sunt, toți, exact la fel, eventual având același patron, cu aceleași apucături și aceleași hapsâneli.

Sau poate se duce pe transfăgărășan, să cumpere de la dughenele împuțite de sus cârnați afumați la motorină șibrânză cu aracet, în coajă de brad. Sau poate merge la o pensiune de 5 margarete, să vadă ospitalitatea nebună a țaranului român, cu mic dejunul frugal format din cabanos de la Lidl, ouă de la Mega și pâine proaspătă de la brutăria sătească. E de ieri, dar dacă o stropești cu apă și o dai la microunde, pare chiar de azi.

Eventual în deltă? Să vadă cum costă 200 de euro o plimbare cu barca pescărească până la sfântu gheorghe? Să admire șalupele de șmecheri care vuiesc toată ziua pe canalele unde nu are nimeni, în mod normal, voie?

Sau la mănăstirile din Moldova, care toate sunt la fel și unde, în afară de o plimbare prin curte și închinat ușor la icoanele, cu siguranță, sfinte și gata plânse, plus priviri acre de la măicuțele care îți încasează taxa, nu ai nimic de făcut? Poate o întâlnire cu vreunul din numeroșii ultraortodocși antigay?

Și la final, încheie apoteotic în țigănia din centrul vechi, cu bombe împuțite denumite pompos cluburi, care vând băutură contrafăcută, pastile și, după dorință, curve? Asta dacă are noroc și nu cade pe el una din clădirile care stau să cadă, la propriu, așteptând ca, prin miracol, să se evacueze țiganii care le-au ocupat abuziv și să le repare cineva, oricine? Iar dacă nu centrul vechi, orice oraș românesc. Sibiul, în afară de piața centrală, jeg și nimic, Cluj, o bombă împuțită, cu un trafic mai mare decât în bucurești, dar cu media IQ la fel ca Timișoara, care a ajuns o distrugere sub norocoasa oblăduire a persoanei cu handicap care o conduce în acest moment.

Serios, spuneți-mi mie ce ați recomanda turistic, vorbind din perspectiva nevoilor de bază ale oamenilor, mâncare, băutură, distracție, prin urmare servicii de clasă? Nu Mergi la cascada 7 scări, că degeaba mergi la cascada 7 scări dacă după aia ajungi la Mega să iei pâine și mezeluri, iar între timp te piși în apa minunată, pentru că nu există facilități niciunde.

41 comentarii

  1. #1

    Ori n ai mai fost la munte de mult, ori scrii doar de dragul de a scrie. Nuj cum te distrezi tu, dar ai partii (la sinaia de la 2000 la 1400 e vis, inclusiv vara cu bicicleta), o galagie de trasee, castele, cetati, restaurante super ok, cluburi, baruri, apres ski, etc. Marea majoritate a turistilor care vin la noi la munte pleaca ultra multumiti. Ok, nu e austria, dar 99,999% din planeta nu e austria.

    Nu ma mai leg de restul ca probabil o sa stergi comentariul si pierd vremea degeaba.

    Stiu ca e cool sa spui ca suntem cei mai prosti si urati, da mai taie din ele.

    0

    • bah, toate ca toate da nu mai zi de partii ca rade dracu vreo curca de tine si moare

      0

    • #3

      Nu suntem cei mai prosti si urati dar cam asa este, cum a scris Arhi.
      Este de fapt mult mai frumos si ce a scris sunt doar niste exceptii nefericite, niste fabulatii !? Complexul asta de superioritate al caprei care este raioasa da tine coada pe sus a inceput sa fie obositor. Mai trebuia sa amintesti de dacii liberi, frumosi si bineanteles ortodoxi !
      Da, mai taie din ele ca rahatu este sub pres si pute.

      0

  2. ….si daca e pentru turisti straini reclama….dece e pe romaneste? Numai zic…

    0

  3. Altul care e suparat ca s-a nascut intr-o lume care nu e cum vrea el

    0

  4. > Ce recomandăm noi, mai exact, atunci când îndemnăm să vină turiștii în românia?

    Pret redus pentru vizitarea unei tari din lumea a treia. Nu mai e nevoie sa mergi pana in Congo, Nigeria ori alte tari din Africa, ori India. Animale avem si noi, si conditiile sunt la fel.

    0

    • #7

      Ce amuzante sunt comentariile astea cu lumea a 3-a. În special din partea oamenilor care au fost în vizita doar unde zboară Wizzul. Ai fost tu în Congo, ai fost în India? Ca eu da. Ia mergi tu 1 luna în India, sa vezi ca România e efectiv un paradis. Oamenii aia chiar în New Delhi se caca în strada după care îți gătesc mâncarea. Traficul e imposibil de descris, zero reguli, claxoanele nu se opresc nici noaptea, treceri de pietoni, semafoare sunt degeaba. Ai mahala cu oameni care stau ca țiganii noștri, lângă clădiri moderne. E gunoi peste tot. Dacă te musca un țânțar…. Mori in plm… Dar da,stii tu ca România e preț redus pt lumea a 3a. În India cumperi 5kg de orez cu 6 bani..

      0

  5. #8

    Imposibil, nu te-ai uitat tu cu atenție, România e raiul pe pământ, ținut blagoslovit și unic în galaxie, iar Bucureștiul o metropolă vibrantă, micul Paris, noul Asgard, the shit.

    https://youtu.be/A94ktjmgZvM

    0

  6. Bă, serios, de ce evoci atât de dulce-lacrimogen timpurile bune ale Clujului? Ăla e Clujul cald și liniștit, așa cum îl știi tu de la ultima vizită, din Paleolitic.

    0

  7. #10
    Anton

    Natura, in sine, cu cat mai putini oameni, e cea mai buna distractie in sine. Unde mananci si bei si ce mananci si bei, si in ce tiribombe te poti distra, conteaza mai putin. Nu de aia ai iesit din casa.
    Romania turismului de masa e cam asa cum o prezinti tu.
    Dar ma bucur ca mai sunt locuri in tara asta neintinate, ca sa zic asa.
    Mi-aduc aminte cu multa placere de niste zile frumoase fie pe valea Sighistelului, sau la Ochiu Bei, sau urcand in turnul bisericii din Mesendorf sau in tinovul Poiana Stampei. Si multe altele din fericire nu atat de populare.
    Daca ma intrebi de restaurante, asta nu mai tin minte, poate am mancat sandvisuri cu salam in masina, la volan, cui ii pasa…

    0

  8. #12

    Videochatiste.

    0

  9. #13

    Bai nu stiu, dar aveam un amic la un momentdat, care se angajase ca ghid la o firma ce organiza excursii pentru turisti straini. Si unde ii ducea omul??? In satrele de tigani din diverse zone rurale. E si pentru asta, aia plateau undeva la 4000 de euro pentru o saptamana. Asta mergea ii lua de la aeroport si a doua zi plecau pe traseu. Bine, mai vedeau si o manastire, mai mancau o sarmaluta..dar principalul punct de atractie ala era, viata de satra.. si erau clienti cu toptanul.

    0

    • #14
      Arhi

      masaaii romaniei

    • #15

      Asta e cam ca aia care platesc mai mult de 2000 de euroi ca sa petreaca un sejur in Coreea de Nord…

      0

    • #16

      Pe principiul, beliti bine ochii si bucurati-va de ce aveti, ca se poate si mult mai rau 🙂

      Esti tare suparat zilele astea, cred ca ai acumulat ceva energii negative de pe tren 🙂

      Eu ultima oara am fost la Cheile Gradistei si mi-a placut la fel de mult ca si ultima oara cand am trecut pe-acolo. Ocazional o sa te mai intalnesti cu integrati d-astia de saluta muntele dar sunt inofensivi.

      0

    • #17

      @varucu: poate s-a intalnit cu baphomet in tren si l-a lucrat energetic ala. iti asumi un risc cu cefereul.

      0

    • #18

      Aia sunt satui de civilizatie si vin intr-un fel de safari, este de inteles.
      Noi in schimb vrem civilizatie si suntem satui de primitivism , tiganie ,neamuri proaste si filme romanesti.
      De ce nu platesti si tu 4000 de euro ca sa vezi tigani ?

      0

  10. #19

    Salut Cetin.

    Te anunt cu maxima bucurie ca la Sinaia ai ce sa faci. Incepand cu decembrie ai asa:
    – Laser Tag (12 veste)
    – Bowling & Biliard (4 piste)
    – Cinema 3D (3 sali)

    Te asteptam 🙂

    0

    • #20
      Arhi

      doamne-ajuta:) o sa trec

    • #21

      Da, am vazut, la ultimul etaj al mallisorului cel nou din Sinaia. Cinematograful e deschis relativ recent (cred ca din toamna trecuta?)
      Acum sincer, era de rasul lumii… Nici un fel de cinematograf intr-un orasel turistic precum Sinaia? Inainte de 1989 exista un cinematograf acolo cu doua sali. Vechi, amarat, dar exista (am vazut acolo filmul „Robin Hood” cu Errol Flynn, Doamne ce vremuri…). Dupa revolutie acolo s-a inchis cinematograful, s-a deschis un restaurant, care s-a inchis si el, si de cam 20 de ani cladirea (altfel foarte interesanta) a cinematografului este in paragina.
      Bine, eu sunt asa de batran ca am vazut „Diligenta” la casa de cultura din Poiana Tapului (era acolo un cinematograf, aveam cam 5 ani cred…).

      0

  11. De ce nu il faci … ai trecut prin aeroport si mai treci … filmeaza. La fel si celelalte, fa clipul de care zici, chiar e o idee buna.

    0

  12. #23

    Tocmai ce planific sa fac o tura de romania cu nevasta (cehoaica) sa ii arat Romania. Cu articolul asta ai facut praf toate locatiile care vrea sa le vada 🙂

    0

    • #24
      Arhi

      sorry…

    • #25

      O fosta prietena de-a mea zicea de Romania că e tara din lumea a treia. Și era poloneză, nu suedeză sau altele.

      0

    • #26

      🙂 nu-i bai, si eu sunt mai pesimint dar sper sa iasa totul cu bine. am un traseu de peste 3000km , trebuie sa fie si lucruri bune in tara romaneasca.

      0

    • #27

      @Boemul , da, din pacate si pe aici, generatiile mai in varsta, au placa asta in cap. Am fost la doctor acu cativa ani si cand imi verifica vaccinurile , se uita si zice ca imi lipseste nush ce vaccin care se face pentru ca vin dintr-o tara din lumea a treia. Am belit ochii la ea si i-am spus ca se inseala si ca suntem chiar si un UE. Si-a cerut scuze dar cam asa vad unii straini romania. Acum e mai fain ca pot sa ma cert un pic in ceha si pot sa ii trimit in pm cand mai aud lucruri de genul.

      0

    • #28

      Nope, Monika a zis asta după ce a locuit doi ani în Bucuresti, într-un apartament pe la Universitate. Bine că n-am văzut Teleormanul, nu știu ce mai zicea 🙂

      0

    • #29

      Vrei sa o pedepsesti !?

      0

  13. #30

    Noi , ca si tara, nu atragem turistii cu bani. Nu avem cum, nu avem servicii , nu avem capacitate de cazare la standarde inalte … nu avem cum atrage turistii cu bani (cu exceptia celor care mai vin pentru curve)

    Ce atragem noi, sunt amatorii de distractie pe „bani putini”. Incercam sa atragem oamenii ce vor sa se distreze pe bani mai putini decat in tarile vestice.

    0

  14. la faza cu muntele tind sa te contrazic.
    Tocmai pentru faptul ca nu ai cum sa te lupti cu tarile mari la conditii te bazezi pe faza de salbatic. Pe faza ca e nou.
    Si ai cabane misto pe la munte. Si ieftine.

    0

  15. #33

    Asta-vara am „facut” vreo 50-60 de straini de tot felul sa faca o excursie in Romania, sa vada si ochii lor o nunta romaneasca. Belgieni de mai multe feluri, spanioli, nemti, ba chiar 3-4 marocani.

    Toti au plecat multumiti. Majoritatea impresionati tocmai de lipsa de comercializare. Sigur, au fost sughituri, ca oricand pleci intr-o tara mai putin ultra-turistica. Unii au fost la hiking si nu s-au intalnit cu nimeni timp de 6 ore pe dealurile din jurul orasului. Pentru ei asta a fost un plus imens. Altii au fost la Bran si au ramas blocati acolo o ora la plecare, ca era un raliu in desfasurare, si politia inchisese drumul. S-au amuzat, au povestit, au mers mai departe.

    Intr-un fel ironic, aia care ziceau de lumea a treia au dreptate: e fix autenticitatea aia, cu bube cu tot, pe care o cauta vesticii care locuiesc in orase identice si abia-diferentiabile.

    0

  16. #34

    Ca sa faci turism ai nevoie de o relativa curățenie, INFRASTRUCTURĂ, transport în comun, servicii care să meargă cât de cât atât la stat cât și la privat. Nu avem de niciunele. Când auziți pe câte unul că turismul e șansa României, plecați, individul e complet aerian.
    De ce nu începem cu agricultura, de ce nu acceptăm oferte precum cele ale Bell care de 22 de ani se roagă să construiască elicoptere aici, de ce nu le oferim condiții americanilor să facă la Bacău asamblarea f35 și nu în Turcia, de ce nu profităm de Dunăre unde avem și cel mai mare port, de ce nu ne concentrăm pe dezvoltare că resursă umană ar fi ÎNAINTE de turism?
    Au venit francezii de la Thales și au deschis un centru la București, vor sa ajungă la peste 1000 de ingineri. De ce dracului ne dăm peste cap cu turismul în centrul vechi sau alte ghetouri bucureștene când am putea oferi burse de studii ca să aibă cu cine face treabă oamenii ăia de la Thales? Ei fac bani, noi facem, unii își găsesc de lucru în loc să sclavagească pe la alții, o parte din bani rămân la noi că oricum avem nevoie de serviciile lor.
    Dar să știți că turismul…..nimic.

    0

  17. #35

    acum avem ceamaimarecatedrala langa ceamaimarecladirecivila. avem una din minunile lumii, dancila, si poate sa fie admirata in viu. avem cea mai profitabila comunitate de tigani. avem primul presedinte care poate sa faca fotosinteza. avem gargamel, viu. avem ceea ce bene gesserit numea impregnator, Borcea.
    avem multe lucruri din astea. dar in afara de ele sunt si chestii misto de vazut si de facut. nu pentru hoarde, dar sunt.

    0

  18. #36

    genial :))))
    am ras cu lacrimi

    0

  19. Le-as recomanda Rosia Montana. O splendoare, te caci pe tine ce fain ii. Chiar daca e plin de turisti pe-acolo, e loc pentru fiecare..

    0

    • #38

      in combinație cu neagra șarului și cu galbena de odobești!

      0

  20. #39

    Mare mirare cum de mai exista turism (nu de weekend) in Romania si asta se datoreaza si unor oameni pasionati, antreprenori sau nu. Ne lipsesc insa multe lucruri : drumuri, infrastructura, curatenie, bun simt, Romania are totusi farmecul ei, nu e nici pe departe cea mai urata tara din lume. Recomand cu caldura oricarui strain sa viziteze Romania, in special alora mai tineri, fara povestiri fantasmagorice dar totodata ii pun in garda de anumite pericole de evitat.

    0

  21. #41

    Uite clipul de promovare si cu text in engleza: https://youtu.be/SrNGDw7rso0

    0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Dacă doresti să dai like unui comentariu, trebuie să fii logat in contul tău de pe cetin.ro

Citește și...

O prietenă, angajată la corporație, are parte de una din clasicele hasheriste din organizațiile unde sunt fonduri alocate de la început de an și trebuie cheltuite oricum. Femeia simte nevoia de a întreține spiritul echipei prin tot felul de emailuri și acțiuni. Gen email la toată compania Azi e ziua în care sărbătorim […]

În mod normal, aș fi avut o mirabilă durere-n fund de problemele astea, că doar sunt proaspăt tri-tată, am fost să dau register copilului la starea civilă, am întâlnit chiar și un cititor pe acolo, care făcea același lucru și mi-a arătat că nu sunt singurul tătic de 40+. Dar sunt extrem de […]