Novak Djokovic. Și atât

În general nu prea scriu de tenis, deși la un moment al vieții, am fost un mare fan, ba chiar aveam și postere cu Mats Wilander, Ivan Lendl, Jim Courier, pete Sampras, Stefan Edberg, Marcelo Rios, Evgheni Kafelnikov sau Jimmy Connors. La început nu am mai avut timp, după aceea nu am mai avut chef și așa s-a instalat lipsa de interes. Dar se pare că 2011 și 2012 mi-au adus un cadou frumos, plăcerea de a privi meciuri de tenis.

Astăzi am văzut al 2 lea meci de tenis pe 2012. Primul a fost ieri, când mi-am dat seama că Victoria Azarenka mi-e completamente nesuferită. Astăzi a fost unul din cele mai frumoase meciuri de tenis văzute de mine vreodată. Meci câștigat de Djokovic, după un efort supraomenesc. Cei ce nu ați văzut meciul, ați pierdut enorm. 6 ore de tenis la cel mai înalt nivel, disputat până la ultima minge posibilă.

Despre Nadal, numai de bine. După mine, este eternul număr 2. A fost numărul doi sub dominația lui Federer, este numărul 2 sub cea a lui Djokovic. Asta e viața, nu toți putem fi campioni.

Dacă vrei să comentezi fără a mai trece prin moderare

51 comentarii

  1. #1

    uneori nici eufemiano fuentes nu poate face minuni

    Thumb up 0
  2. #2

    Djokovic e numarul 1 de 8-9 luni, Rafa cat timp a fost numarul 1? Nadal e doar cu un an mai mare ca Nole dar are 10 turnee de mare slem castigate. Djokovic de un an joaca senzational, dar totusi tenisul nu se joaca de un an de zile.

    Thumb up 0
  3. #3

    In ultimul set, in game-ul al 5-lea, Nole parca a primit o doza de putere supraomeneasca. A fost ireal!
    Bravo Djoko.
    Ma duc sa mananc, de la 10 nimic nu am facut. :))))

    Thumb up 0
  4. In ultimul timp, Djokovic – Nadal e ca Barcelona – Real Madrid :))

    Thumb up 0
  5. M-au disperat tonele de reluari in superslowmotion in rest a meritat fiecare minut.

    Thumb up 0
  6. #7

    Nu stiu cat o sa il mai tina pe Djokovic sa joace la nivelul asta, dar momentan e senzational. Nadal a avut si el perioada lui, 102 saptamani ca nr. 1 nu e chiar nimic.

    Thumb up 0
  7. Am tinut pina in ultima clipa cu Nadal. Din cauza mandriei sarbilor, omul e chiar simpatic.

    Thumb up 0
  8. #9

    Sa vezi cum traiesti cand ai vreo 15 milioane puse pe nole la cota de 1,72 ca ia ultimul set.Acum fumez a 4 tigare,sa ma linistesc.

    Am fost martori la un meci istoric.

    Thumb up 0
  9. Dar totusi, sa nu uitam ca Nadal a fost numarul 1 sub dominatia lui Federer!

    Thumb up 0
  10. Am tinut cu Nadal. Dupa ce luase bataie de sase ori de la Djokovic, speram sa mai castige si el. Oricum, un meci mare, jucat cu vointa maxima de ambele parti. Pacat de comentariul celor doi din studio, care mi s-a parut greoi si insipid pe alocuri. Pareau ca o sa se incaiere la un moment dat.

    Thumb up 0
    • #13

      Petru » am fericirea de a detine decodor digital si am ascultat comentariul profesionist in engleza.

      Thumb up 0
    • #14

      @Petru Nu-s de aceeasi parere, ba dimpotriva, chiar imi place cum comenteaza Luminita Paul: e inteligenta, bine documentata, are mult bun simt si, in plus, poseda o voce f. sexy. Comentatorul, insa, nu mi-a placut nici mie…

      Thumb up 0
  11. Totul e relativ si interpretabil. Nu stiu cat de nr. 2 a fost Nadal sub dominatia lui Federer si a lui Nole, in conditiile in care:

    1. Orice jucator din istoria tenisului a fost sau ar fi fost sub Federer.

    2. Nadal conduce clar in meciurile directe contra lui Federer.

    3. Nadal a fost destula vreme no.1 in clasamentul ATP (in timp ce Federer si Djokovic erau alive and kicking) si are sanse sa mai ajunga acolo,

    Thumb up 0
    • #16

      Unora nu are rol sa le explici un lucru logic, atata timp cat nu vor sa inteleaga doar pentru ca nu il plac pe Nadal.

      Thumb up 0
  12. #17

    „Am facut istorie in seara asta, iar din pacate n-au putut fi doi castigatori.” dixit castigatorul, campionul.

    „Cred ca am jucat un meci grozav. Ma bucur ca am facut parte din acest eveniment si acest meci. Nu imi place ca l-am pierdut, asa-i, dar e poate una din pierderile pentru care ma bucur cel mai mult in cariera mea.” dixit invinsul, vice-campionul.

    Fraze atat de nobile, ca putem muri linistit, muritori de rand ce suntem, gandindu-ne doar cine-i „nr.1” si „nr.2” si cat a fost numarul cat cine cum , cine a batut pe cine, cine e campion si cine nu s.a.m.d. si m.d. si tot m.d.

    Thumb up 0
  13. #18

    http://www.atpworldtour.com/Tennis/Players/Top-Players/Rafael-Nadal.aspx?t=rh

    Asta ca sa nu mai afirmi de NADAL ca e eternul nr 2…

    Thumb up 0
    • #19

      Sorin » 10 luni si 11 luni. in rest numero due si trei. deci?

      Thumb up 0
    • #20

      Si ce-a realizat, cum a jucat in perioada aceea (iti dau eu ca reper perioada dintre Roland Garros 2008 si Madrid 2009, respectiv tot anul 2010 din primavara incolo, daca tot ai zis ca pe atunci erai plictisit) nu se pune, chiar il incadreaza in sintagma „nu toti sunt facuti sa fie campioni”?

      Thumb up 0
    • deci un ratat, sau cum? in conceptia unora toti sunt niste amarati in afara de numarul 1 mondial.

      Thumb up 0
  14. #22

    Ooofff Marcelo Rios, had a crush on him :-)

    Thumb up 0
  15. Am sperat pana in ultimul moment pentru Nadal

    Thumb up 0
  16. M-am uitat ca prostu’ azi la tot meciul. Mancam si ma uitam, fumam si ma uitam…la un moment dat, in setul 5, la 4-2 pentru Nadal, am crezut ca Nole o sa piarda. Dar, miraculos, si-a revenit. Pe la sfarsitul setului 5 am crezut ca Nole o sa cada din picioare de la atata efort. A meritat victoria, cu toate ca si Nadal a jucat excelent. Felicitari Novak Djokovic!

    Thumb up 0
  17. #25

    Nadal a fost numarul 1 mondial destula vreme, doar accidentarile l-au coborat pe 2.A si terminat anul 2010 ca numar 1 mondial.E nedrept ce spui la ultimul paragraf.In plus conduce cu 18-9 pe Federer in meciuri directe, si cu 16-14 inca pe Djokovic.

    Thumb up 0
  18. ultima fraza este cea mai mare tampenie pe care am auzit-o vreodata cu privire la sport, si am auzit multe. sper ca e o gluma / ironie prea fina pt mine, nu pot sa cred ca esti in asemenea hal de ignorant incat sa iei in ras din fata calculatorului o munca titanica si un campion imens doar pentru ca nu mai e pe locul 1.

    Thumb up 0
  19. #27

    Rafa Nadal.. eternul numar 2. Mai putin alea 102 saptamani in care a fost numarul 1 si in acele 10 turnee de mare slem pe care le-a castigat.
    Si mie mi-e cam antipatic (nu inteleg de ce) dar macar ii recunosc valoarea.

    Thumb up 0
    • #28

      radu » daca ziceai 2 ani suna mai putin, nu? de aia o dam pe aia cu 102 saptamani:)) neconsecutive, dealtfel

      Thumb up 0
  20. #29

    Mie finala mi s-a parut mai slaba decat cele 2 semifinale. Multe schimburi lungi, cu jucatori preocupati mai mult sa astepte greseala adversarului decat sa gaseasca lovitura castigatoare… De asta a si durat atat.

    Thumb up 0
    • #30

      Eu zic ca ping-pong-ul ti-ar place mai mult ecat tenisul de camp…

      Thumb up 0
  21. O finala foarte frumoasa si disputata…asa cum spuneai si eu priveam acum niste ani cam toate meciurile de tenis, insa in ultimul timp m-am cam rupt de acest sport.Aceasta finala parca mi-a trezit interesul din nou, sarbul lasandu-mi aceeasi impresie ca si Goran Ivanišević candva…

    Thumb up 0
  22. Nadal a facut greseli enorme si asta s-a vazut in rezultat a castigat Novak. Nadal a fost mai rezistent pe termen lung dar Novak nu a facut greseli mari de aia a si castigat. Amandoi au jucat formidabil nr 1 sau 2 e chiar egal poate doar suma de 1,8 mln care revine castigatorului.

    Thumb up 0
  23. Fraticule…sincer iti spun eu tin see you Nole…dar cum pana mea sa spui O TAMPENIE ASA DE MARE despre unul ca Nadal. Sfat: Daca nu le ai see you sportu' asta, nu te mai the mare branza, pt ca se vede ca esti habarnist si nu o spun see you rautate.Pur si simplu pari ca "dashteptii" aia care spun ca Bute e mare scula pe bascula numai pt faptul ca e Roman si pentru faptul ca ei s-au nascut acum si HABAR NU AU despre ce vorbesc. Asa faci si matale acilea.
    IETE de pe "vichipedia", ce pot gasi toti:

    Nadal had a 32-match winning streak in 2008, starting at the 2008 Masters Series Hamburg to the 2008 Western & Southern Financial Group Masters and Women's Open, which included titles at Hamburg, the French Open (where he did not drop a set), Queen's Club, his first title at Wimbledon, and the Rogers Cup. In 2011, by winning the Monte Carlo Masters, he became the only player to have won seven editions of a tournament in a row at the ATP level. Nadal was ranked world No. 2, behind Roger Federer, for a record 160 consecutive weeks before earning the top spot, which he held from 18 August 2008 to 5 July 2009.[10] He regained the world No.1 ranking on 7 June 2010, after winning his fifth French Open title.[11] He held it until 3 July 2011, when Novak Djokovic replaced him as world No. 1.

    Tradu' singur deoarece la ora asta mi-e lene. Ideea e ca baiatu' a avut muuulte recorduri si a fost NR1 aproape UN INTREG AN.

    Conluzie: Fiecare dintre noi poate sa greseasca, ideea e sa nu se dea mare cunoscator.

    Thumb up 0
  24. #34

    Fraticule…sincer iti spun eu tin cu Nole…dar cum pana mea sa spui O TAMPENIE ASA DE MARE despre unul ca Nadal. Sfat: Daca nu le ai cu sportu’ asta, nu te mai da mare branza,pt ca se vede ca esti habarnist si nu o spun cu rautate.Pur si simplu pari ca „dashteptii” aia care spun ca Bute e mare scula pe bascula numai pt faptul ca e Roman si pentru faptul ca ei s-au nascut acum si HABAR NU AU despre ce vorbesc. Asa faci si matale acilea.
    IETE de pe „vichipedia”, ce pot gasi toti:

    Nadal had a 32-match winning streak in 2008, starting at the 2008 Masters Series Hamburg to the 2008 Western & Southern Financial Group Masters and Women’s Open, which included titles at Hamburg, the French Open (where he did not drop a set), Queen’s Club, his first title at Wimbledon, and the Rogers Cup. In 2011, by winning the Monte Carlo Masters, he became the only player to have won seven editions of a tournament in a row at the ATP level. Nadal was ranked world No. 2, behind Roger Federer, for a record 160 consecutive weeks before earning the top spot, which he held from 18 August 2008 to 5 July 2009.[10] He regained the world No.1 ranking on 7 June 2010, after winning his fifth French Open title.[11] He held it until 3 July 2011, when Novak Djokovic replaced him as world No. 1.

    Tradu’ singur deoarece la ora asta mi-e lene. Ideea e ca baiatu’ a avut muuulte recorduri si a fost NR1 aproape UN INTREG AN.

    Conluzie: Fiecare dintre noi poate sa greseasca,ideea e sa nu se dea mare cunoscator.

    Thumb up 0
  25. De acord, cu o precizare: vreun an de zile l-a cotonogit pe Federer si acum pe unde il prinde il cam bate.

    Thumb up 0
    • #36

      Marius Moga » sigur. doar ca federer iese la pensie in curand.

      Thumb up 0
  26. #37

    Nu imi place Nadal dar nu pot sa nu il apreciez ca sportiv.
    Cate luni a fost numarul 1 Djokovici comparativ cu Nadal?
    http://www.atpworldtour.com/Tennis/Players/Top-Players/Novak-Djokovic.aspx?t=rh
    Dar vai? ce vedem? eternul numar 3 sau 4 acest Djokovici daca mergem pe aceeasi judecata cu a ta. Spor.

    Thumb up 0
  27. Nadal a pierdul meciul cand ‘Nolo’ a facut break in setul 5 cand era 4-2 pentru Nadal.Oricum, Federer si-a luat-o in semifinale cu 3-1 la seturi de la Nadal.Anul asta va ajunge iar numarul 1 ATP.
    Offtopic : avem si noi un campion, Horia Tecau

    Thumb up 0
  28. Ba jemoi, esti retard?

    Thumb up 0
  29. Ar fi vrut probabil dar nu mai poate :D

    Thumb up 0
  30. #42

    Nene, cata ignoranta. Sper ca a fost dinadins altfel e grav.

    Poate sa iti placa Nadal sau nu, poti sa zici ca e dopat sau nu, dar cum sa zici ca Nadal este un etern nr.2 cand omul asta a stat 102 saptamani non-consecutive pe primul loc si cea mai lunga „domnie” a sa(56 saptamani) pe aceasta pozitie a fost peste cea a unor campioni precum Borg, Agassi, Nastase,Edberg,Wilander.

    Nu mai zic ca sincer mi s-ar rupe de locul 1 daca as avea atatea recorduri precum Nadal:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Rafael_Nadal_career_statistics

    Omul asta e atat de loc 2 incat are H2H mai bun cu oricine din tenisul profesionist in afara de davydenko, daca nu ma insel.

    Thumb up 0
  31. #43

    Cine mai critica ultima fraza, ma-sa-i bagaboanta!

    Thumb up 0
  32. #44

    Nadal are mai multe turnee de GS castigate decat toti aia mai putin Sampras. Si aia nu l-au avut pe Federer in circuit. Misto etern loc 2.

    E o perioada buna sa redevii interesat de sport, e o generatie fantastica.

    Thumb up 0
  33. #45

    ca puncte ATP si nr de turnee castigate oligofrenul ala spaniol e peste Novak, se pare insa ca sarbul e intr-o mare forma si-i cam rupe pe toti in ultima vreme :) e greu de apreciat cat si daca va mai ramane numarul 1. In orice caz este un mega sportiv si usor zapacit dar simpatic, cel putin pentru mine care nu suport sa vad degete-n cur sau scarpinici sau flegme sau muscaturi din trofeu. Evit sa ma uit la tenis cand joaca aurolacul ala, e greu.. va trebui sa-l mai suporte lumea tenisului cativa ani buni sper sa-l calce in pizda masii masina sau sa faca vreun cancer, eventual anal ca tot se scarpina in continuu.
    Federer ramane pt mine nr 1, orice ar fi, joaca superb si e un tip modest… nu urla si nu face ca toti dracii… iar cand castiga, e ca si cum i-ai spune ca cerul e albastru, e cat se poate de firesc pentru el sa faca performanta, iar ca educatie nu mai vorbim.. diferenta dintre el si !#@!#$#%@ ala este ca de la parfum la transpiratie :)

    Thumb up 0
  34. @Vlad: Amice, esti idiot.

    Thumb up 0
  35. #47

    Imi pare rau ca prosti ca acest Vlad respira oxigenul planetei degeaba.

    Thumb up 0
  36. Nadal – Djokovic a devenit un El Clasico in tenis…

    Thumb up 0
  37. #49

    Respect Nadal! Bravo Nole!
    Rafa a cazut in capcana ca un copil. In setul 5, facuse 4-2, ii revenise constanta loviturilor, dar a crezut ca victoria va veni singura.
    Djokovic a sesizat ca adversarul se desprinde incet si i-a intins cursa, s-a prefacut epuizat fizic, culmea, pe serviciul lui, insistand cu mingii lungi si schimburi repetate, dupa care a *ratat* vreo doua scurte, suficient cat sa creada Nadal ca a castigat. Dupa care l-a *rupt* pe retur, Nadal fiind incapabil sa revina.
    Asta e, Nole a castigat cu o tactica beton. Doar nu credeti ca la 4-2 pentru Nadal, in decisiv, i-a *uploadat* antrenorul niste putirinta *wireless*???

    Thumb up 0
  38. #50

    Sunt foarte curios sa inteleg cum se poate explica faptul ca Eternul Numar 2 are mai multe titluri de Mare Slem fata de cel sub a carui dominatie se afla?

    Thumb up 0
  39. #51

    Vlad, alias prostul poporului, Nadal se afla sub dominatia lui Nole de 1 an, in timp ce Nole s-a aflat sub dominatia ibericului timp de 5 ani. Asta pentru cultura ta generala.

    Thumb up 0