de micu`TZU
Am mai spus-o aici.
O spun din nou. Deşi sentimentul meu este mai aproape de dispreţ decât de ură.
Cum este posibil să spui că eşti solul/propovăduitorul/ghidul oamenilor spre bunătate, spre înţelegere, iubire, pace, linişte, înfrăţire, etc. ?
Cum este posibil să fii îndrumător spiritual şi să interzici slujba (calea spre dincolo, drumul de apoi) pentru sinucigaş (ăl mai rătăcit din toţi)?
Cum să-i spui unei mame căreia i-a murit copilul la naştere că acesta nu va fi înhumat creştineşte? (cazul Bianca Brad)
Cum e să fii papă şi să ceri scuze pentru preoţii (cei care te reprezintă) PEDOFILI???
Sau cum o fi, ca organizaţie care respinge total homosexualitatea, ca doi din reprezentanţi să-şi oficieze propria căsătorie de băieţei?
Nu cred că poate cineva să mai susţină înalta moralitate a preoţilor.
Şi nu vorbesc de ceea ce reprezintă ci de ceea ce sunt.
Iar biserica este ilustrată de suma moralităţii preoţilor ce o slujesc.
Credinţa este ceva. Cu toţii avem nevoie de ceva în care să credem. Acel ceva la care apelăm la greu şi căruia îi mulţumim când simţim nevoia.
Însă credinţa nu se mai regăseşte în biserică.
No god damn way.
Şi că veni vorba, dacă e o bubă mare undeva, un şef răspune (demisie, scuze, etc). Dacă un preot e aşa cum ştim că e, de ce niciodată nu a fost afectat nici un şef de-al lui (ierarhic)? Că doar sunt plătiţi de la buget, nu?