taxi uber alles

Eu personal nu l-aș folosi, pentru început. Și nu din clasicul motiv că vai, îmi cere cardul de credit și în românia se dau țepe cu carduri. Pentru că da, tu dai cardul lui nea caisă din colț, nu lui Uber, o companie evaluată la vreo 40 de miliarde de dolari.

Nu am încredere pentru că eu nu mă urc în mașină, cu oricine la volan. Șoferul unui sistem gen Uber nu are nici o garanție în fața mea. Sistemul de triere inițială, adică mașină mai recentă din 2004 și să ai cazierul curat, mi se pare mult prea labil.

Serios, cum adică mă urc într-o mașină a unui tip despre care nu știu nimic, în care nu am nici un fel de bază, care nu reprezintă și nu e reprezentat de nimic. Undeva, chiar Uber spune că respectivii nu sunt angajații lor și că șoferii sunt singuri responsabili de acte, autorizații și plata impozitelor datorate statului.

Și atunci, ce garanție prezintă un asemenea tip în fața mea? Absolut niciuna. Orice se întâmplă în mașina aia e un contract civil între mine și el, supus legilor românești. Nu mai vorbim de calitățile neverificate, de șofer.

Și serios dacă vreau să mă ajungă soarta lui Teo Peter, în variantă Uber.