Întrebam pe twitter cum de avem 8 milioane de asistaţi social la o ţară cu o populaţie de 19 milioane de locuitor şi cineva mi-a răspuns că unii oameni iau mai multe categorii de ajutoare şi sunt număraţi de 2 ori.

Ok, înţeleg din punct de vedere matematic, dar cum naiba să ai 8 milioane de asistaţi social?
Şi am realizat că probabil o parte uriaşă a lor sunt cei ce primesc ajutoare de căldură. Şi mi-a venit sângele în nas de nervi. Cunosc pe cineva care e administrator de bloc. În fiecare iarnă primeşte cereri de ajutoare de încălzire de la oameni care au minim maşină în faţa blocului şi pleacă la ski în concedii, care rup maşina când se întorc de la supermarketuri şi tot aşa.

Vreau să dispară ajutorul pentru încălzire. Ce e aia, eu trebuie să îţi suport ţie întreţinerea iarna, pentru că tu nu ai bani? De unde până când? Nu ai bani de stat în Bucureşti, nu ai bani de stat la oraş, vinde şi mută-te la ţară. Da, e valabil şi pentru pensionari. Ştiu, sărmanii sunt bătrâni şi aici au trăit toată viaţa, aici au prieteni etc. Să formeze grupuri de prieteni şi să se mişte să trăiască acolo unde îşi permit să trăiască. Sunt oameni bătrâni şi la sate, şi acolo există boli şi nevoi speciale.

Nu am nimic cu pensionarii, dimpotrivă. Nu ei sunt marea problemă, ci oamenii care au ales să trăiască din mila publică, dar în condiţii regale.
De ce nu se face o lege simplă? Vrei ajutor social? Vrei ajutor de încălzire? Perfect. Îl iei lunar, dar treci şi faci muncă în folosul comunităţii. Strângi gunoaie prin parcuri, mături străzile, deszăpezeşti, văruieşti instituţii etc. Atunci îţi vei merita ajutorul.

Desigur, în 2012 sunt alegeri. Nu o să facă nici dracu aşa ceva. În 2013 sunt iar alegeri. În 2014 la fel. Nu se va schimba nimic. Suntem o ţară blestemată să trăiască continuu într-un an pre-electoral.