Mai țineți minte cine făcea lecțiile cu voi?
Pornind de la acest articol, absolut excepțional, mi-am adus aminte de zilele școlilor mele, pornind de la zero și terminând la liceu.

În clasa 1, am avut la un moment dat de scris 7 pagini de litera H mare de mână. Litera H mare de mână se scrie aplecat spre dreapta pe caietul de dictando cu liniuțe. Eu am scris 7 pagini de H mare de mână drept. Urmarea?
Mama mi-a dat un caiet nou de dictando și m-am culcat atunci când am umplut tot caietul cu H mare de mână. Scris corect. Acum, după 30 de ani, am scris de domnișoară, cu litere mari, rotunde, perfect lizibile.

Clasa a 5 a, când am început limba engleză, alături de voioasa limbă rusă. Nu aveam nici o atracție pentru engleză, plus că dădusem de aerul de elev care a ieșit de la învățătoare, ușor șmecherit, mai un joc de gropiță, mai o sămânță în spatele gardului de la școală.
Mă tot întreba mama, ți-ai făcut tema la engleză? Daaaa. Ai citit cu voce tare? Daaaa. Da de unde, nu citisem nimic.

Mama nu știe engleză, ea a învățat franceză și, desigur, rusă. Doar că nu știam asta. A luat manualul și a început să mă asculte, bazându-se pe citirea fonetică din carte. Când o stâlceam, zbang, una după ceafă. A făcut asta un trimestru, până când am început eu să prind drag de engleză. Și acum, dacă mă stresez, citesc perfect în franceză și engleză.

În clasa a 9 a am făcut o prostie. Mare, oarecum de nepovestit nimănui. Includea sute de absențe, pe lângă restul imbecilităților.
În toată clasa a 10 a, mama mea a venit cu mine dimineața la școală. Deși stăteam în vitan, iar școala mea era în Giulești. La ora 2 trebuia să dau parola de intrare vecinei de vizavi, altfel eram un om mort. Timp de un an în cap.

Și, la fel ca părinții din ziua de azi, avea servici, avea probleme și 3 copii de crescut. Totuși a reușit să își facă timp pentru fiecare în parte, să facă lecții, să învețe lucruri noi alături de ei, pentru a putea să le explice ulterior, pe înțelesul unui copil.

Acum, toți suntem ocupați. E mult de muncă. E greu să avem grijă de copiii noștri. Pasăm educația școlilor sau grădinițelor.
După care plângem când un imbecil ca Funeriu, care a mai distrus încă o dată învățământul rromânesc, ne pică copiii la bac.
Cum dragă, copilul meu e special…