Mă numesc Cetin și am o singură dorință în viață. Să devin pensionar.
Serios, nu glumesc. Anul acesta împlinesc 43 de trandafirași în buchetul de violete al vieții. Am remarcat, cu trecerea anilor că, în viață, nu te maturizezi, ci doar te prefaci cât să aibă ceilalți impresia că ești matur. Cel puțin la mine. Adică nu văd vreo deosebire în gândire față de cum gândeam în clasa a 9 a, de exemplu.

Revenind.
Anul acesta fac 43 de ani. Mă simt un om foarte împlinit, am făcut câteva case, câțiva copii, am plantat câțiva copaci. Dar tot tânăr mă simt, tot cu idei, tot cu intenții, tot cu speranțe. Caut tot timpul să învăț lucruri noi, citesc chestii, mă interesează toate prostiile, tot ce ar face un om normal, de vârsta mea, zic.

În schimb, unii, care au cu 2 ani mai mult decât mine, au ieșit la pensie și li se urează să o mănânce cât mai mult. Pe lângă penibilul situației de a lua 2000 de lei degeaba, tot restul vieții, pentru că nu ai făcut nimic în armată, în timp ce oamenilor normali li se caută soluții să ajungă să se pensioneze la 70 de ani, stau și mă gândesc, cum o fi să te simți pensionar, la vârsta mea?