Erau cei mai fericiţi oameni din lume. Ea rămăsese însărcinată. În burtica ei se hârjonea deja o fetiţă plină de viaţă. El îi cânta şi îi vorbea fetiţei în fiecare seară, iar fetiţa, la auzul vocii sale, începea să împingă cu picioruşele în burtica mămicii, parcă voind să iasă afară mai repede, să fie luată în braţe şi alintată. Şi aşa s-au bucurat toţi trei, unul de celălalt, 8 luni.

Într-o vineri dimineaţă ea s-a trezit şi nu a mai simţit fetiţa mişcând. S-au dus la medicul lor, care le-a făcut un control de rutină şi a declarat că nu este nici o problemă, că la vârsta asta deja mişcările copilului sunt rare, pentru că e mare şi nu mai are loc. Radiografie nu e nevoie să faceţi, sigur copilul e în regulă.

Aşa că au mers acasă liniştiţi, sperând că totul e în regulă. Dar după două zile de inactivitate au decis să meargă la spital.
Iar la spital, la radiografie, medicul a constatat că fetiţei nu îi mai bate inimioara, spunându-le că dacă veneau în urmă cu 3 zile, ar fi provocat naşterea şi i-ar fi salvat viaţa. Medicul care le spusese în urmă cu 3 zile să nu îşi facă griji si-a cerut scuze. Se întâmplă oricui, nu? a zis el, în timp ce o programa pe ea pentru naştere a doua zi, pentru că oricum nu conta, nu aveau de ce să se grăbească.

Şi au plecat acasa toţi trei. În noaptea aceea el a dormit ca în fiecare din nopţile din ultimle 8 luni, cu mâna pe burtica ei, mângâindu-şi copilul. Numai că acum fetiţa nu mai împingea cu picioruşele acolo unde punea el palma.
A doua zi ea a născut. Un copil care ar fi putut fi în viaţă, dacă un medic ar fi fost medic. Măcar a avut bunul simţ să nu le mai ceară şpagă pentru naştere…
Asistentele în schimb au cerut.