Citeam dăunăzi pe undeva (nu ştiu exact, nu mi-a rămas în minte), cum rememora autorul ce vremuri bune erau pe vremea răposatului Ceauşescu şi cum toţi ar trebui să îl regretăm, pentru că ne dădea de lucru şi de mâncare. Aia cu mâncarea deja a fost ilară, dar să vă povestesc din amintirile epocii de aur ceva de la mine din şcoala generală.

Prin clasa a 4 a cred, un coleg de-al meu a lipsit câteva zile de la şcoală. Nemotivat, nimeni nu ştia nimic de el, telefonie nu exista (ca să iei număr de la romtelecom puteai aştepta şi 20 de ani, au fost cazuri foarte des întâlnite), deci puţină ceaţă.

Într-un final, după aproape o săptămână, apare tipul, destul de obosit, tras la faţă, deh ca orice copil comunist, sătul şi lin de voioşie.

Tovarăşa învăţătoare îl ridică în picioare în faţa clasei, pentru a-l muştrului conform regulilor vremii, că na, e greu să îii ceri unui copil de 10 ani să îşi facă autocritica, şi îl întreabă cu voce de tunet de ce a lipsit.

La care el răspunde, un pic înfricoşat, că a fost mami bolnavă şi a trebuit să stea acasă cu frăţiorul mai mic. Normal, tovarăşa nu înţelegea cum de a fost bolnavă şi nu s-a dus să se trateze în aparatul sanitar de stat, atât de plin de succese.

Nu a putut să meargă, tovarăşa, că îi curgea sânge foarte tare şi a trebuit să stea la pat şi am chemat-o pe vecina de vizavi, să aibă grijă de mama, că mama a zis că ea se pricepe la aşa ceva.

Ştiţi ce s-a întâmplat, nu?
Tovarăşa a ieşit din clasă, după care, după o perioadă, au venit nişte domni, care l-au luat pe tânărul coleg şi au plecat cu el.

Copilul îşi dăduse de gol mama, care făcuse avort. Mama a făcut puşcărie, copilul a fost trimis la o şcoală de corecţie, tatăl a făcut şi el puşcărie la rândul lui, pentru că nu şi-a raportat soţia, iar vecina a făcut şi ea o vizită la penitenciarul de femei de la Târgşor.

O să mai revin cu poveşti de atunci. Poate minţilea alea schilodite ale voastre vor realiza că oameni au fost distruşi, oameni au murit, familii întregi terminate, doar în numele unei nebunii olteneşti.