Din când, mai scriu despre câte un subiect fierbinte pentru unele agenții de PR care se ocupă de companiile din subiect. Pentru că na, e greu să reacționezi pe loc la o știre despre care habar nu aveai, iar tu trebuie să vii în 10 minute cu un răspuns decent, răspuns care să respecte și codul de conduită a companiei, să pară și politicos, deși i-ai da foc bloggerului și restul de chestii pentru care, decât să lucrez în PR, mai bine mi-aș bate un cui în talpă.

Câteodată primesc și un telefon de la câte o fată din zonă, îmi explică chestii, după care mă întreabă, răbdătoare Bun, și acum zi-mi, cum facem să o rezolvăm să fie bine?
La început nu înțelegeam ce se dorește de la mine, adică de unde să știu eu ce să faci tu să fie bine? Rezolvă-ți problema, că aia înseamnă să fie bine.

După mult timp, timp petrecut în zonă, cunoscut ziariști, auzit relatări despre ei și cum fac să bage fripturică la burtică, mi-a picat fisa că ele, săracele, sunt obișnuite cu șantajul ziariștilor și nu fac decât să deschidă negocierea pentru suma necesară ca să se oprească scandalul.

Pe de o parte, mă simt mândru că niciodată nu am avut măcar intenția de a „rezolva” astfel de probleme și pot să țin capul sus. Pe de altă parte, e trist că realizez că, totuși, sunt asimilat, în unele cazuri, cu pațachinele astea care copiază știri de pe fluxuri de presă și se recomandă jurnaliști.