Bunicul meu trăia într-un sat de bucovineni adevăraţi, undeva în nord. La 80 de ani alerga să îşi prindă caii de pe câmp, cosea ditai fâneţele, trăia doar cu chişleac, ouă, eventual nişte slănină afumată din propria afumătoare, nu bea nu fuma. A murit liniştit, în patul lui, probabil pentru că se plictisese singur în lume şi a decis că e cazul să se ducă la bunica.

Bunicul meu avea vreo 3-4 mâţe prin curte, care mai de care mai firoscoase şi mai jucăuşe. De trei ori pe zi, când era ora mulsului, era bătaie în grajd, care din ele să ajungă prima la cutia de conserve umplută cu lapte cald. Desigur, printre ele mă înghesuiam şi eu, cu cănuţa mea de tablă, aşteptând lapte direct de la ţâţa vacii, dar asta e deja altă povestire.

Mâţele lui bunicu puiau non stop. Tot timpul chirăiau prin grădini liote de mici puişori, care mai de care mai simpatic şi mai jucăuşi. Aceşti pui creşteau, se făceau mari, îşi găseau stăpâni sau îi mai călcau câte un faiton pe drum.

Aceeaşi situaţie era în tot satul. Oamenii aveau mâţe, câini, care puiau, trăiau, se jucau şi îşi încheiau veacul toţi în acelaşi loc.

SI TOTUȘI, NU AM VĂZUT NICĂIERI CA ÎM COMUNA MITOCUL DRAGOMIRNEI DIN JUDEŢUL SUCEAVA SĂ FIE INVAZIE DE PISICI. Şi niciun om din satul ăla nu se gândea să le taie ouăle la pisoi sau să le extirpeze ovarele la pisici. Pentru că acela era şi este mersul natural al lucrurilor.
Numai voi, stimaţi bucureşteni educaţi vă permiteţi să fiţi nişte mici dumnezei, care decid cine şi cum trăieşte sau cum se reproduce, şi vă luaţi în scări de bloc pisici pe care le asiguraţi de moartea eternă, lipsindu-le de dreptul elementar de a avea urmaşi.

Şi clamaţi că faceţi asta în numele omeniei.
Şi da, Obama nu stă la bloc, stă la casă, în afara Bucureştiului. Şi da, o să invadăm comuna aia cu pisici obameze, să muriţi voi de ciudă că nu ţinem cont de învăţăturile bucurenciene (domnul Bucurenci, ştiu că nu astea vă sunt învăţăturile, dar deja e intrată în topică expresia).