Astăzi am aflat despre ceva grav petrecut cuiva care mi-era amic și am scris pe blog, fără nume, adresă, oraș sau altceva. Eram pur și simplu trist de cele întâmplate. La 10 minute după, am primit un telefon ultragiat de la cineva din familia sa, cum că am devenit un șacal care se hrănește cu morți, că așa ceva nu se face, că să scot imediat articolul, măcar de rușine dacă nu de frica unui tribunal.

În fine, l-am scos, le-am respectat durerea, deși repet, nu conținea nici un nume, nici un element de identificare în afară de faptul că era un amic.
Întrebarea mea este următoare.
Când dimineață se petrece ceva atât de grav în familia ta, la prânz tu stai și citești bloguri?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.