OnePlus 5T si bara de navigare a vieții

OnePlus 5T (link afiliat) e unul din cele mai bune telefoane pe care am pus mâna. Și am schimbat la telefoane în viața asta de am ajuns aproape la fel de expert ca Buhnici în domeniul IT. Dar are o problemă care mă face să îl arunc pe geam, de nervi, câteodată.

Bara aia din poză, în mod normal, are un butonaș mic care îți permite să o ascunzi, ca să nu ocupe din ecran. Și stă ascunsă fără probleme, în orice app ai fi. Singurul loc în care nu face asta este când e pornită tastatura.

Și ghici ce, nefiind robot, câteodată, când scriu, mai apăs și cu 2 mm mai jos decât tasta space. Moment în care apăs pe bara vieții, care mă duce pe desktop, așa cum o am eu setată în mod normal. Iar eu scriu, zilnic, mii de semne la taastatura telefonului. Si ma ucide incet.

Întrebarea este, pentru posesorii/utilizatorii de OnePlus, există vreo posibilitate, vreo setare ascunsă, vreo aplicație de instalat sau chiar și un alt ROM, care să îmi permită să ascund porcăria aia? E ceva extrem de important pentru mine și parcă nu vreau să fac giveaway asemenea telefon. Sau să îl vând cu 500 de euro :mrgreen:

Later edit: SOLVED. Soluția a venit de la Francisc. E destul de complicat, dar nu extrem de. Se rooteaza deviceul, se instaleaza jOnePlus Tools, în drawerul de notificări se închide bara de navigare originala si se instaleaza un Nav Bar separat (eu am instalat pe cel facut de Nu-Kob). Et voila, problem solved.

Dacă vrei să comentezi fără a mai trece prin moderare

37 comentarii

  1. #1

    Daca nu rezolvi, giveaway la mine si ma voi razbuna cu varf si indesat pe bara vieţii.

    Thumb up 0
  2. #3

    Eu nu am găsit nicio varianta. Totusi, au băgat gesturi ori în OS 5.1 ori în ultimul beta. Poate cu gesturi scapi de bara…

    Thumb up 0
  3. #5

    Parca are „gestures” de navigare. Te inveti cu ele si dai disable la bara vietii :)

    Thumb up 0
    • #6

      incercat, no can do

    • #7

      Al meu si-a facut update la Android 8.1 zilele trecute si vad ca noua functie „navigation gesture” e mult mai usor de folosit decat cum era inainte.

      Thumb up 0
  4. #8

    Pe forumul oneplus cineva dă ca soluție să folosești Google Now launcher.

    Thumb up 0
  5. #9

    cum, n-ai iPhone? Your value, your value, nobody has it *

    Thumb up 0
  6. Alta tastatura? Gen swiftkey or whateva’
    Sau, nu stiu dau cu parerea acu’ vezi in setari la apps that can be on top sa fie On.

    Thumb up 0
  7. Nu ai cum. Nu esti singurul care se plange de asta. Unii au facut tastatura nitel mai mare si au ascuns bara aia, insa nu de tot. Alta posibilitate e sa schimbi interfata, dar e de munca.

    https://www.androidexplained.com/oneplus-5t-disable-navigation-bar/

    Sau, o solutie la indemana, insa nu foarte ortodoxa, pune o banda de hartie (masking tape) pe bara aia cat scrii articol intreg de pe telefon.

    Thumb up 0
    • #12

      Spanac si ideile lui crețe

      Thumb up 0
    • #13

      Eu zic sa pui direct leucoplast. Si pe camera unul, sa nu te spioneze astia de la feisbuc.

      Thumb up 0
    • #14

      Ce prost esti francisce. Cum sa puna hartie, ai inebunit in cap? Da’ ce, suntem la tara? Pui leucoplast, ca un domn. Dooooh.

      Thumb up 0
    • #15

      si pe bucata aia de hartie să fie „intotdeauna bucuros să ajut” si o mica poză cu francisc

      Thumb up 0
    • rai sunteti ma. era o solutie. nu una eleganta, ce-i drept, insa decat sa strice ceva prin soft, mai bine pune aia sa nu apese pe ea. ca scoci daca ar pune, tot ar functiona bara

      Thumb up 0
    • #17

      Un gunoi de om.

      Thumb up 0
  8. #18

    Partikip !

    Thumb up 0
  9. #19

    Cu alte tastaturi ai incercat ? Gen GBoard

    Thumb up 0
    • #20

      aia pare a fi Gboard.Cum au mai zis si altii, incearca apta tastatura SwiftKey sau altele. Daca e la fel, e o chesti de la OnePlus launcher sau OSul lor

      Thumb up 0
    • #21

      A, da? Pfffiu, in sfarsit, m am lamurit, Deci e de la OnePlus.

    • #22

      SwiftKey mai recent poate fi customizat foarte misto, inclusiv de mutat mai sus/sparta tastatura in doua jumatati, gen Microsoft Ergonomic (la o scara mult redusa, desigur).

      Thumb up 0
  10. #23

    Sau tu dictezi si Luna scrie (ca e o doamna si e mai finuta)

    Si cica asa se face si la case mai mari din Teleorman :)

    Thumb up 0
  11. #24

    nu ai optiune de quick ball? https://youtu.be/8Pkh6aRI_Gs

    Thumb up 0
  12. #25

    Bun , și cum ai vrea tu sa închizi tastatura odată deschisă, daca nu ai avea butoane acolo?

    Thumb up 0
    • #26

      Apasand in afara tastaturii, cum e la orice alt telefon?

    • #27

      Nu merge mereu: cand sunt mai multe texte pe ecran, sau in landscape, etc.

      Thumb up 0
    • #28

      incerci sa ma inveti cum functioneaza un mobil sau cum, mai exact? sau doar incerci sa te dai destept? ca oricare din variante e moot

  13. #29

    Bine … acuma ne lasi cu ochii’n soare. Da detalii, cum ai facut root, ai deblocat bootloader-ul, ce „tool” de root ai folosit, etc. Am o banuiala ca ai facut ca octogenarii cu ADB :) :)
    Suntem destui si capabil sa te imbarligam si la altele mai nasoale :) :)

    Thumb up 0
    • #30

      octogenar:))))))))

    • #31

      Trebuia sa te „aduc” inapoi in conversatie … cumva. De data asta mi-a iesit. :)
      Pentru root iti trebuie bootloader unlock, daca nu-l aveai facut deja, bootloader unlock sterge tot, tot, tot, absolut tot. S-a meritat, doar pentru a scapa de bara vietii?

      Thumb up 0
    • #32

      da, pentru mine era ingrozitoare chestia aia, ma scotea din kb non stop

    • #33

      plus, google backup…

    • #34

      Cu „actiunea” de mai sus, l-ai depasit in grad de expert pe Buhnici sau Francisc e mai expert ca Buhnici …

      Thumb up 0
  14. Dacă pt tine era o problemă şi ai găsit şi rezolvarea, foarte bine pt tine.
    Eu niciodată nu am apăsat pe bara vieţii din greşeală. Probabil că am degete mai subţiri.
    Ce voiam să zic? Rootat, telefonul mai e ăla meseriaş de dinainte, cu un OS rapid şi fără cusur? Întreb, că întotdeauna am tremurat când am auzit „root”. Abia am avut curaj să fac upgrade manual la Android 7 pe un Samsung S6…

    Thumb up 0
    • #36

      “Root” in sine nu incetineste OS-ul (teoretic). Ce faci mai apoi cu el e o problema.

      Thumb up 0
  15. #37

    Francisc asta, cand vrea, nu e chiar asa plictisitor, cum zica unu pe forum! :D

    Thumb up 0