Scris de G.V.V

Ceea ce urmează este doar experiența mea din cei aproape doi ani în Istanbul și împrejurimi. Exprimări de genul ”turcii fac/zic așa” înseamnă că majoritatea celor cu care am interacționat se comportă în acest fel, nu majoritatea populației. De asemenea, cea mai mare parte din viață am trăit-o în România, deci comparațiile (vizibile sau implicite) sunt cu țara noastră, nu Paris, Milano sau Londra, ci București, Brașov, Cluj-Napoca.

În primul rând, Istanbulul nu e Turcia, așa spun ei. La început nu prea am înțeles asta, dar ieșind din zona metropolei, se vede o diferență enormă. Societatea este polarizată foarte tare, pe de o parte, Istanbulul și orașele mari, pe de altă parte, zonele rurale, mult mai slab dezvoltate. Asta nu înseamnă că în Istanbul nu există zone mai sărace, mai ales de când cu războiul din Siria și imigranții, dar, chiar și în acelea e mai multă bogăție (deși poate nu e cel mai bun termen) decât în zonele mai îndepărtate de metropolă.

Or, actualul președinte tocmai pe pătura mai săracă a populației pune baza. Iar ei îl apreciază pentru asta. Până la el, țara era condusă de o elită, afectată de acuzații imense de corupție, care nu prea punea preț pe ”cei mulți”. Este adevărat că elita a și dezvoltat țara, dar și el a știut cum să profite și să continue această dezvoltare. Mai ales partea de infrastructură, drumuri, poduri, noul aeroport, transport public, este foarte bine dezvoltată și se lucrează în continuare. Opozanții îl acuză că se investește foarte mult în construcții pentru că cei apropiați lui au afaceri în acest domeniu. Posibil să fie adevărat, nu știu exact. Dar, astea dau de muncă oamenilor, ceea ce e important pentru mulți. De asemenea, multe firme străine și-au deschis fabrici aici, asta și datorită faptului că Turcia are tratate speciale cu UE, deci pot exporta ușor și ieftin.

Per total, economia bazată pe construcții se pare că i-a adus și ceva pierderi, mai ales în ultimii doi ani, când lira s-a devalorizat puternic (de la 3,5 lire pentru un dolar, la 7 lire vara trecută, acum fiind pe la 5,5). Inflația e cu două cifre, i-a afectat puternic, dar totuși, costul vieții e mai mic decât la noi. Asta a crescut rândurile opoziției mai mult decât întemnițarea celor care vorbesc prea mult, deoarece i-a afectat la buzunar.

De asemenea, a redeschis liceele religioase (deși cu astea a cam dat rateu, anul trecut niciun absolvent de liceu religios nu a reușit să intre la facultate) și a crescut puterea liderilor religioși (nu ca în țările arabe, totuși). Și ăsta a fost un motiv de bucurie pentru mulți, nu toată lumea a privit cu ochi buni reformele lui Ataturk, numai că nu mulți și-au permis să și facă ceva, ținând cont de cultul personalității celui din urmă. Care numai democrat n-a fost!

În al doilea rând, cred că imaginea Turciei la ora asta este percepută eronat, mai ales din cauza mass-media occidentală, care e împotriva lui (mare parte a ei, cel puțin). Țara asta nu a fost un model de democrație niciun moment de la înființare până acum. Nu poți să vorbești de Turcia dinainte de EL 😊 ca de etalon în materie de drepturile omului. Să nu uităm de loviturile de stat date de armată, cu sute de morți și răniți, care nu pot fi exemplu de democrație. Sau de privilegiile pe care le aveau anumiți funcționari ai statului, care tratau oamenii de rând ca pe niște slugi (asta o știu de la ei). Deci, ar fi mai bine de subliniat că au venit ceilalți la putere, care se comportă în așa fel încât să-și asigure continuitatea în funcții. Oricum, Turcia e genul de țară în care dacă vine opoziția la putere, în mod mai mult sau mai puțin pașnic, cei de până atunci nu vor ieși pur și simplu la pensie.

Ca o încheiere, nu e cazul de democrație prin părțile acestea (mai nou există și o lege în baza căreia cei care-l contrazic pot fi trași la răspundere, mai ales dacă-i ia valul), dar pentru destul de mulți dintre ei asta nu pare a fi o problemă.
P.S. Comparația cu România e simplă: ei au fost imperiu, noi, vasali.