Treceam ieri pe lângă gardul catedralei Petru şi Pavel de lângă faleza fostului Cazino din Constanţa. Nu am văzut în viaţa mea nişte garduri mai opulente. Foarte înalte, din fier forjat cu bara groasă cât mânuţa mea, şi eu am mânuţa destul de grosuţă, cu o emblemă pe mijloc, scrisă cu litere de aur.
Şi, de curiozitate, am zis să intru. Plin de aur şi argint. Icoane ferecate in metale preţioase, pietre scumpe la încheietura crucilor răspândite pe ici şi colo.

Am mai mers în viaţă în câteva biserici. Desigur, de nevoie, nu de voie. Nevastă, mama, rude. Peste tot sălăşluieşte luxul, aurul şi argintul sunt risipite peste tot, intru aşa zisa cinstire a lui Dumnezeu.
Desigur că înţeleg provenienţa acestor sume. Doar nu sunt retard să nu realizez ca preotul de la biserica din faţa mea nu şi-a cumpărat Seat Leon din salariul de preot, de 450 de lei. Oamenii dau bani la greu, în speranţa mântuirii sufletului lor păcătos.

Totuşi, ce ne facem cu Biblia, cartea pe care se bazează toată religia? Isus Hristos a fost sărac. Toate propovăduirile sale vestesc mântuirea prin renunţarea la bogăţie. Pe Iov îl mâncau bubele de viu, din dragoste pentru religie. Sfatul primordial pentru cei ce urmau religia lui era să renunţe la bogăţii. Practic, totul in cărţulia aia se reduce la renunţarea la bogăţiile pământene, pentru a beneficia de răsplata vieţii de apoi, la dreapta tatălui.

Şi atunci, de ce reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ sunt atât de bogaţi şi opulenţi? De ce gem uniformele lor de aurăraie? De ce cele mai multe procese pentru pământ din rromânia sunt intentate de biserici şi mănăstiri, care îşi cer drepturile ancestrale asupra pământurilor pe care sunt aşezate zeci de sate româneşti, adică practic doresc reîntoarcerea la iobăgie, pentru că respectivii ţărani ar fi obligaţi să muncească, pe orice, pamântul bisericii?
De ce?