SIngura dată în viață când am fugit de poliție, cu mașina, a fost acum vreo câțiva ani, când mă duceam cu maică-mea la un medic în Baia Mare, pentru hernie de disc.

BINE, bănuiesc că se înțelege că nu am fugit la propriu. Ci ăștia stăteau la pândă în boscheți, dar, fiind înceți la minte, nu s-au gândit că ajung mai târziu să oprească contravenienții cu viteză, gen eu, dacă stau ca vacile în mașină, pe cozi.

Așa că eu am trecut pe lângă ei, vijelios, cu ceva gen 65 la intrare în localitate, iar ăla a ieșit să mă oprească când eu deja eram trecut de el. Maică-mea zice Cetin, ăla ne-a făcut semn să oprim. Fii serioasă, nu are de ce, nu am viteză, nu am probleme la mașină, de ce m-ar opri.

Și îl văd din spate pe cap de cretă cu pornește vijelios loganul, semnale, tot tacâmul, gata, prinsese infractorul. Am tras pe dreapta, vine și el, cu mâna pe armă, pregătit și urlând:

DE CE NU AI OPRIT BĂ LA SEMNAL??
Pentru că erai prea bine ascuns, bă, data viitoare stai mai în șosea, bă.

A mai bombănit ceva, a văzut că sunt în mașină cu o persoană bolnavă, în condiții speciale, mi-a dat 750 de lei amendă și aia a fost. Dar a fost funny.

De poliție am mai fugit, în adolescență, când ne luam la bătaie fake în 123, prefăcându-ne că suntem controlori și ne căram pumni și picioare cu călători fără bilet, (dont ask), până când, la stație la Baba Novac, era blocată strada cu 2 mașini, chemate de șofer prin stație. Norocul meu a fost că, fiind autobuzul extrem de aglomerat, șoferul a deschis toate ușile. Doamne, ce am fugit atunci printre blocuri, de am zis că vomit sânge.

Pe voi v-a urmărit poliția vreodată?

Clipul are ca sursă Clubul Taximetriștilor, de pe facebook și a fost furat de la ei de către cei de la Adevărul și urcat drept creație proprie, pe un host propriu. Așa că l-am luat și l-am pus pe youtube.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.