Legat de protestele anunțate de sindicaliști. Sper că, de data aceasta, dacă proporția hipsteri/muncitori va fi mai mare în favoarea muncitorilor, să nu rămână, drept singură rezultantă, niște afișe șmechere și un vin fiert în centrul vechi, după programul de manifestație, ca să ne încălzim după atâta Muie Dragnea.

Serios, știu că lumea are impresia că a cucerit ceva la momentul OG13. Dar uitați-vă puțin înapoi și gândiți-vă. Deși aveau puterea și voința de a da ordonanța, au dat-o cu acel termen de 10 zile. Timp în care strada s-a manifestat, s-a umflat, a rupt norma la pancarte și, în ultima zi, au zis Gata, bă, mergeți acasă, că o anulăm. Și au mers acasă, că au anulat-o.

Iar după aceea, s-au dat toate tunurile pe bani, s-au votat pensiile acelea dezgustător de mari, s-au făcut toate mutările în consiliile de administrație ale aparatului de stat, Firea a futut, la propriu, 120 de milioane de euro în mobilarea, dotarea și salarizarea firmelor înființate de ea, pentru a scurge bani din primărie, e un dezastru de OUG-uri și legi, toate aprobate de Iohannis, fără urmă de stres. S-a întâmplat ceva? S-a ofuscat cineva?

NU. Pentru că toată energia fusese terminată atunci. Momentul critic, piatra de boltă fuseseră deja. Oamenii erau mulțumiți și fericiți, învinseseră, totul era bine, Muie Dragnea, nu?

Și au învins exact pula. Grindeanu este șeful ANCOM, cu salariu de 10 000 de euro pe lună. AM ÎNVINS! Iordache, cel ce a venit cu ideea ordonanței 13, distruge întregul cod penal românesc, chiar la această oră, ca șef al comisiei de revizuire. Mii, zeci de mii de articole de lege sunt modificate pe bandă rulantă, totul în favoarea infractorilor roșii de la conducere. Vreun rezultat, vreo manifestație? 30 de rătăciți, marți seara, prin piața victoriei. Am plecat de acolo de jenă.

Așa că poate, măcar acum, cu venirea sindicatelor, se va termina cu festivalul ironiilor haioase care se dau rapid pe facebook, să prindă cât mai multe likes de la prieteni și se trece la treabă serioasă, de oameni care chiar vor să schimbe ceva.

Pentru că, dacă nu, peste exact 22 de zile, legile justiției trec și totul, absolut totul va fi inutil. Nu uitați, chiar dacă acele legi sunt în vigoare o singură zi, ele își produc efectul, sub numele de legea cea mai favorabilă.

Și cam aia e.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.