Până la ce vârstă mai poţi să îţi faci prieteni?

Statisticile spun că după vârsta de 25 de ani, e aproape imposibil să îţi mai faci prieteni adevăraţi. Ştiţi voi, genul de prieteni care nu îţi aduc chiftele la închisoare, dar se trezesc dimineaţa alături de tine în celulă. Iar eu nu pot decât să le dau dreptate. După ce am trecut de 25 de ani, singurii prieteni adevăraţi pe care mi i-am făcut pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Poate chiar mai puţin.

Restul, vieţi pasagere care întâmplător s-au ciocnit de viaţa mea şi au realizat că pot găsi un profit oarecare din relaţia cu mine, financiar sau nu.
Adevărat, de la o anumită vârstă nu mai poţi să înghiţi chiar orice mizerie, aşa cum faci în tinereţea cea mai crudă a vieţii. Accepţi minciuna mai greu, accepţi mizeria mai greu sau deloc şi atunci, uşor uşor, faci loc în jurul tău.


Îmi aduc aminte de un fost prieten, coleg de muncă cu subsemnatul, căruia îi făcusem lipeala cu o tipă singură, bună, ţâţoasă, elegantă. Băiatul era deja într-o relaţie, el fiind genul care cum cunoştea o matracucă, cum automat se gândea că se însoară cu ea, doar că matracuca îi dăduse papucii, el suferea şi eu am zis să îl consolez..

Aşa că într-o seară, ne întâlnim, eu îi fac lipeala cu tipa respectivă, ăsta fericit nevoie mare mamă ce bunăciune bla bla. A doua zi, ne vedem în disco, fericire mare, dans, băute, alea. Până când primeşte un telefon, la care se ridică de la masă, mă ia deoparte, se scuză că are o problemă importantă cu încasările la muncă, se scuză şi la fată şi pleacă, neomiţând să îmi spună că o să sune imediat cum termină. Am uitat să menţionez că fata era din alt judeţ, venise în weekend şi stătea la el.

Trec câteva ore bune, mă hotărăsc să îl sun eu.

Frate, nu ştiu cum să-ţi spun, dar m-a sunat Maricica (sau cum îi spunea tipei cu care se însura în perioada aia) şi a vrut să ne întâlnim.
– Păi bă, de ce nu mi-ai zis şi mie şi m-ai lăsat ca pe fraier în aer iar pe femeia aia la fel?
– Ce să zic, se mai întâmplă, asta e viaţa.

Nu am mai vorbit niciodată cu respectivul `prieten`. Nu m-a deranjat că i-a dat papucii ăleia (fără să facă sex, btw). M-a deranjat că m-a minţit, atât. Între timp el s-a despărţit de Maricica, a tot visat că se însoară cu încă vreo 3-4 Maricele. Poate nu a fost mare brânză, dar aşa cum spuneam, de la o anumită vârstă nu mai poţi să accepţi minciuna şi măgăriile, nu din partea unui om în care ai încredere. M-ai minţit, hai la revedere, e o lume minunată, în care vei găsi, numai prietenii. Pe mine lasă-mă în durerea mea.

E clar probabil că acest articol nu se adresează copilăraiei de 20 de ani ce voiajează pe aici, ci bătrâneilor ca mine, care îşi cară anii cu greutate în spatele apăsat de vârstă şi vremi.
Voi cum procedaţi?

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

38 comentarii

  1. eu am o prietena si buna, o stiu de cand eram copii. mai mult de atat nu am nevoie. cu atat mai mult prieteni cu atat se dilueaza puterea prieteniei. nu cred in aia care zic ca au 10 prieteni.

    Thumb up 0
  2. #2

    prieteni… pai conteaza si ce fel de prieteni… daca dinaia care sa te ajute sa bei o lada de bere vb. dinaia poti sa iti faci la orice varsta… daca e vb de dinaia care sa se invoiasca de la munca sa te ajute sa iti cari mobila in noua locuinta vb. dinaia gasesti greu si pana la 25 de ani…. 😀

    Thumb up 2
  3. #3

    si asta a cui e vina? cine se schimba dupa varsta aia? tu sau lumea din jurul tau? 🙂

    Thumb up 0
    • toti ne schimbam, automat prietenii ti-i cauti intre cei de o varsta cu tine, nu cu 10 ani mai tineri

      Thumb up 0
  4. Prieteni? Pe mai toti (adica vreo patru prieteni adevarati) ii am dinainte de 20 de ani. Restu’? Amici (clasa medie) si cunostinte (clasa inferioara).
    Diferentierea intre ei: suna telefonul la 5 dimineata, omu’ vrea sa ma duc sa il scot dintr-un rahat mediu sau minor (ex. i-a pleznit o teava in apartament, l-a lasat masina in drum etc).
    – prieten: raspund, il injur ca ma scoala la ora aia, aflu care e problema, inchid, ma trezesc, ma echipez si ma duc sa-l ajut
    – amic: raspund, il injur ca ma scoala la ora aia, aflu care e problema, gasesc o scuza plauzibila, inchid, il injur ca m-a trezit la ora aia, ma culc la loc
    – cunostinta: nu raspund la telefon, a doua zi il sun si il injur ca m-a trezit.
    Exagerez, evident, dar intelegeti ideea.

    Thumb up 0
  5. Ah la mine e simplu, m-ai mintit o data, nu te mai cunosc nici daca-mi lingi pragul usii. Si: nu, cam dupa 30hai 35 de ani nu-ti mai faci prieteni decat in situatii exceptionale. Prietenii mei ? Pe fix 3 (trei) insi am onoarea sa-i intitulez asa si ii stiu de vreo 20-si de ani.

    Thumb up 0
  6. #7

    Nu exista prieteni adevarati;toti te tradeaza mai devreme sau mai tarziu-de cunostinte mi-s satul!

    Thumb up 2
  7. #8

    Prieten ti-e doar mama, restul sunt cunostinte!

    Thumb up 1
  8. am 25 de ani si o luna. pe 28 august am avut nunta. cu aceasta ocazie am scapat de 6-7 asa zisi prieteni.

    Thumb up 0
  9. #10

    Prieteni adevarati n-am mai avut din copilarie(cu care hoinaream pe afara cat era ziua de lunga)-cand eram in stare sa facem orice unul pentru altul-chiar l-am salvat pe unul de la inec! In ziua de azi cati sar dupa tine sa te salveze de la inec;mai bine cheama salvarea!

    Thumb up 0
  10. #11

    @relansat: bravo tie-nici nu stii ce senzatie ai cand telefonul nu mai suna stiind ca e cineva care iti cere bani din nou; la munca fraierilor nu la intins mana-chiar il aveam trecut in telefon Cersetorul!

    Thumb up 0
  11. Daca stai sa calculezi pe cati i-ai ajutat la carat mobile cand s-au mutat/ sau cati te-au ajutat pe tine in ultimii ani – aia iti sunt prieteni 🙂

    Eu zic ca poti sa iti faci prieteni la orice varsta – dar eu sunt mai optimist de felul meu 🙂

    Thumb up 0
  12. Nu cred că există reguli în privinţa asta. Cea mai bună prietenă (RIP), din adolescenţă, şi-a arătat adevarata faţă după vreo 15 ani… Cei mai buni prieteni, cu adevărat „de familie”, ni i-am făcut după 30 de ani.

    Thumb up 0
  13. am un singur prieten de mai bine de 15 ani. Ne-am tolerat reciproc, cu rele si cu bune. Ne-am mai mintit unul pe altul, dupa aia am plans unul pe umarul celuilalt, ne-am batut si certat de nenumarate ori. Dar la sfarsit de zi stiu ca casa mea e si casa lui la nevoie, si mancarea lui este si mancarea mea.

    In opinia mea, daca omul este prieten adevarat, cum ai doar unul in viata, ii accepti multe, aproape orice, daca tu stii ca omul ala merita.

    Thumb up 0
  14. Sotiile/sotii intra in ecuatia asta? Ca daca intra si ei la categoria „prieteni” tind sa nu fiu de acord cu statistica.

    Thumb up 0
  15. nu prea cred in faza aia cu prietenia adevarata, nu exista asa ceva pentru ca mai devreme sau mai tarziu acel „prieten” se va schimba din cauza cuiva – atunci cand se insoara sau atunci cand va avea copil – tu ca prieten al lui vei trece pe un plan secundar, familia ramane pentru el(ca pentru toti ceilalti) in prim-plan. Mai devreme sau mai tarziu vei avea nevoie de ajutorul lui si el nu o sa ti-l dea pentru ca familia lui e in prim-plan. This is the life! Tot in familie!

    Thumb up 1
  16. Personal nu prea sunt de acord cu statistica. Abilitatea de a-ti face noi prieteni nu tine de varsta ci de ce ai in comun cu cealalta persoana si modul de a relationa. Cat timp exista ceva ce sa va aduca impreuna si un mod corect de a discuta si relationa varsta nu cred ca are vreo importanta. Pana la 25 de ani nu te enervezi ca X-ulescu e nesimtit si nu are o atitudine corecta fara de „prietenia” voastra? Plus ca sunt de acord cu @mircea: daca inca sunt burlac la 28 de ani inseamna ca sunt pierdut? Ca nu am nici o sansa sa gasesc ceea ce ar trebuie sa fie pana la urma cea mai buna prietena (si nu doar)? Din experienta proprie (am 28+ ani) in ultimul an am bifat 2 noi prieteni fff buni (si asta fara sa exagerez).

    Thumb up 0
  17. tataie (nu ma puteam abtine) asta ar fi una, si e adevarata. da’ io, ca mosneag ce ma aflu, observ ca parca nu-mi mai vine sa leg prietenie nici cu oameni ok, fara magarii, fara tare de comportament, fara pitici pe creier. Ce sa mai, insi simpatici, fara defecte calcatoare pe nervi, dar ceva nu se leaga. asta cum ti-o explici?

    Thumb up 0
  18. True, si eu ma gandeam la chestia asa saptamanile trecute. Am doar 22 de ani, dar ft ocupata si intr-adevar nu-mi mai pot face timp pt oricine, asa ca automat se face un triaj fara sa vrei.

    Prieteni ca prieteni, dar eu sa vezi ce greu e sa-ti gasesti iubit/iubita dupa o anumita varsta. Eu am observat asta la cei „mai mari” decat mine.

    Thumb up 0
  19. Mai trist e sa asisti neputincios la transformarea unor prieteni vechi in cunostinte, cum mi se intampla mie acum.

    Thumb up 0
  20. asa e cum zic expertii.Dupa 25 de ani never ever.Eu nu sunt un tip care sa aiba prieteni.Serios vorbesc, niciodata nu am avut un „best friend”, nici acum nu am, si nici prieteni adevarati.Amici poate…dar restul nu ma incanta.Si duc o viata frumoasa si fericita.Nici nu-i simt lipsa sincer sa fiu.

    Thumb up 0
  21. Ce-ti trebe prieteni cand ai „Prietene ” :)) .La 25 nu prea iti mai faci prieteni ..pentru ca iti dai seama ca iti poti face prietene :)) ..Si deci ..e mai bine sa iti faci prietene decat prieteni ..cel putin eu asa sunt.

    Thumb up 0
  22. Cred că s-a denaturat termenul prieten. Nu cred că prieteniile realizate până în 25 de ani sunt mai durabile decât cele de după 25 de ani. Oricum eşti fericit că încă mai ai mâini pt a-ţi număra prietenii. Am impresia că pierdem prietenii pt că cerem prea mult sau avem aşteptări prea mari.

    Thumb up 0
  23. Mai întâi trebuie să remarc că este de mare efect fotografia cu păsările pe cerul însângerat…

    Da, în primul rând, după o anumită vârstă dispare spiritul de gaşcă din timpul şcolii, liceului sau al facultăţii. Apoi, dacă te căsătoreşti intri într-o rutină care nu mai lasă loc şi pentru contacte în afara familiei. În al doilea rând este vorba şi de societatea capitalistă în care ne-am transformat, unde „omul este lup pentru om” şi primează interesele şi egoismele de tot felul (vezi cazul Manafu – Serea). Dacă stăm să ne gândim, în vremea comunismului te angajai într-o fabrică la 20 de ani şi ieşeai de acolo la pensie. De multe ori colegii de serviciu erau şi vecini şi prieteni sau parteneri de o tablă sau o bere. Acum, când poţi să-ţi schimbi locul de muncă şi de câteva ori pe an, este mult mai greu să legi prietenii de durată.

    Lucrul cel mai trist este că îţi pierzi şi prietenii vechi, nu doar că nu îţi poţi face alţii noi.

    Thumb up 0
    • #25

      @Dan Lee: dap, din pacate, cel mai bun prieten al meu e din alt oras. iar faptul ca vorbim ca gheii la telefon nu prea acopera si distanta

      Thumb up 0
  24. Prietena mea cea mai buna e din clasa I, dar acum ne desparte o distanta. Totusi ramane prietena mea cea mai buna(chiar daca fiind acum intr-o relatie, in care eu am fost Cupidonul, distanta si departarea se simte mai tare). Dar stie ca oricand, la orice ora, orice problema are, sunt acolo. Probabil eu sunt cea care mai trage de aceasta prietenie.

    Mai am cateva prietene bune, dar toate-s din liceu/generala. La facultate am…”amici”, caci nu le pot zice prieteni. Oricum si la mine s-au redus prietenii buni…la maxim 2 maini. Ma inteleg fain cu multi, dar prieteni prieteni prea putini.

    Mie mi-au facut o faza foarte urata niste „prieteni” si fosti colegi de liceu. Era o gasca cu care ieseam frecvent (chiar zilnic) de vreo 3 ani…M-au barfit in propria-mi casa(eu incercam sa dorm, eram in alta camera si nu era usa)…I-am dat afara prin „iesiti in p*** masii afara”…Scurt pe doi. Acu incearca sa ma perieze, sa imi spuna ca le pare rau, ca vai, nu au vrut sa ma supere. Eh pe naiba…cand te legi de familia mea, in casa bunicilor mei (casa de vacanta), atunci …nu mai sunt scuze. Mai ciudat a fost ca mi-au luat apararea persoane care ma stiau de fix 1 zi, iar unele pers ce ma stiau de 4 ani…sau una chiar de 12 ani (colege din cls I pana in cls a XII-a) m-au barfit in cel mai jenibil hal…

    Unii prieteni devin cunostinte. Unii raman la stadiul de amici. Unii sunt prieteni pe interese. Dar cred ca totul tine de tine 🙂

    Thumb up 0
  25. #28

    Iti poti face prieteni la orice varsta, chiar si din categoria celor buni, care isi vor pune in joc orice sa te ajute. Ce e drept pretenii buni mai vechi sunt adesea mai alaturi de tine decat cei noi, iar noi pe masura ce … inaintam in viata 🙂 … suntem mai rigizi si mai exigenti si mai egoisti. Ceea ce nu e chiar rau daca e sa privim lucurile in fata.

    Ceea ce este foarte dificil insa sa dai peste oameni de calitate pe care sa ti-i faci prieteni. Astia sunt cam rari de la niste anisori incolo.

    Concluzia: Mai greu, dar desigur ca se poate.

    Thumb up 0
  26. Am o groaza de amici si vre-o 2 prieteni. Prieten e ala care se risca pentru tine. Care accepta sa piarda ca sa te ajute. De-asta e mai greu odata ce ai pereche.
    Eu am noroc, asa ca am si prieteni.

    Toti oamenii sunt egoisti si pusi de viata in situatii extreme te dezamagesc (si uite-asa ajung la zisa unei babe de acu’ 20 de ani, din acceleratu’ de Cluj, cred c-am mai pomenit-o: „Mama, sa va fereasca Al de Sus sa vedeti de ce sunteti in stare!”).
    Ca sa nu fii prea des dezamagit nu le oferi proaspetilor cunoscuti din start credite! Observa-i, vezi-le defectele, inmulteste-le de 100 de ori si daca ti-s OK, suportabili si dragi in ciuda lor, accepta-i ca prieteni sau amici. Vei fi mult mai rar dezamagit!

    E mult mai usor sa-ti faci prieteni cand nu ai responsabilitati, cand esti tanar, cand regele-ban nu este inca rege, caci altii isi bat capul cu problemele vietii de zi-cu-zi. Abia cand trebuie sa te intretii si sa-i intretii pe altii vezi cat poti fi tu de prieten cu prietenii. Si ei cu tine, la fel…

    Undeva am citit o zisa: In viata nu ai prieteni adevarati nici cate degete la o mana. Fericit cel ce are macar unul!

    Thumb up 0
  27. #30

    Am avut ceva prieteni (nu amici). Am rupt relatiile cu ei, in mare din vina lor. Asa cum zicea cineva mai sus, e f greu sa gasesti oameni de calitate. Am avut prieteni care m-au barfit/mintit pentru un motiv derizoriu, nici macar n-au castigat nimic din asta – apoi erau surpinsi ca nu-i mai cunosteam cand veneau sa ma perie.
    Oricum eu nu ma simt vinovat, macar am incercat: cu multi fosti prieteni din scoala cu care desi avusem conflicte, am incercat sa reiau relatiile dar mi-am dat seama ca nu merita. Pur si simplu romanii (chiar si cei f tineri) se cred superiori din niste motive superficiale si nu stiu sa aprecieze cand gasesc o persoana de incredere. In rest gandesc in stereotipuri si cred ca toti sunt la fel ca ei.

    Plus ca e foarte greu pentru majoritatea sa treaca peste diferentele materiale, daca ai haine/masina/casa mai scumpa ca a lui automat, se complica treaba (nu ca ar fi cazul meu, dar am observat asta..)

    Acum depinde si ce fel de persoana esti: unii cauta sa isi faca prienti mai fraieri doar ca sa aiba cine sa-i admire. Altii se lauda si „play hard to get”/pari ocupati tot din acelasi motiv.(asta imi pare o masturbare in loc de prietenie).Eu nu ma vad in nici una dintre partile unei asemenea „prietenii”.
    Prieteni sinceri am auzit ca sunt doar cei din copilarie, am avut cativa dar acum ne despart multi km. Amici si cunostinte am ca imi place sa vorbesc, dar nu caut neaparat sa-mi fac multi – de fapt nici nu pun nici o baza in ei.
    Cred ca varsta pana la care iti poti face prienteni o sa scada cu cat trec anii.

    Thumb up 0
  28. cred ca abia dupa 25 de ani apar prietenii adevarati. Cand incepe sa se imputa treaba, atunci ii vezi. Asa, cand totul e frumos (n-ai bani, n-ai probleme) e usor sa ai 10000 de preteni

    Thumb up 0
  29. nu prea mai poti sa-ti faci dupa anii de facultate. dar si cand ai norocul sa dai peste unul, il prinzi, il legi fedeles si il sufoci cu atentie. asa sigur il pierzi:))

    Thumb up 0
  30. #33

    Cata dreptate ai ! Chiar m`am gandit la chestia asta destul de mult in ultima vreme, am 28 de ani si in ultima decada…nu am reusit sa`mi mai fac prieteni aproape deloc. Singurii pe care`i am si la care tin neconditionat, sunt cei pe care mi i`am facut in copilarie…pana la maxim 23 de ani.
    Cu siguranta, este aproape imposibil sa-ti faci prieteni noi dupa 25 de ani, chiar si mai devreme. Motivele sunt usor de inteles, tin de maturizare, DAR nici nu prea mai suntem dispusi sa ne facem prieteni noi, apare lipsa de incredere, faptul ca nu`i cunoastem trecutul unui potential prieten ne face sa fim si mai reticenti, cel putin in cazul meu asa e. Pacat ca am fost mai neprietenoasa in tinerete…acum regret.

    Thumb up 0
  31. #34

    Excelenta tema de discutie! Excelente comentariile! Felicitari, de la voi invat criteriile dupa care pot sa-i impart pe cei din jurul meu in cunostinte,amici si prieteni!am peste 25 de ani si inca mai am incredere in oameni…

    Thumb up 0
  32. @Arhi: depinde foarte mult de preocuparile comune cu respectivii prieteni si de bun-simt-ul oamenilor respectivi. Uneori statsticile mai dau gres, eu am 31 de ani si acum un an am gasit o gasca de vreo 10 motociclisti cu care ma simt la fel de bine cum ma simt alaturi de pritenii din copilarie. Da, m-as trezi la orice ora din noapte pentru oricare dintre ei si sunt sigur ca si ei ar face la fel pentru mine.
    Conteaza, probabil, si ca suntem cam de aceeasi varsta si avem cam tot atat de mult scaun la cap incat sa nu fim bulangii/tepari/mitocani etc.

    Thumb up 0
  33. Io abia sunt trecut de 20, dar pot sa zic ca prieteni nu mi-am mai facut de multa vreme si abia daca am ramas cu cei pe care-i aveam. Mi-am dat seama la un moment dat ca prietenii mei sunt aia cu care pot sa fac glume d-alea proaste gen: „Mai intreaba ma-ta de mine?” sau „Ce mai faci, linge-mi-ai coaiele?”. Tot prietenii mei sunt aia care imi stiu toti fratii sau macar cati am si tot prieteni sunt aia care se supara cand le zic ca sunt prosti, dar isi dau seama ca am dreptate si se corecteaza.
    Cam putini, dar asta e.

    Thumb up 0
  34. #38

    Credeam ca numai eu sunt dezamagita de prieteni! Tocmai ce am descoperit ca singurul prieten bun pe care credeam ca-l am, m-a mintit ani intregi. In cine sa mai am incredere? O mare porcarie.

    Thumb up 0