Păpușa

Scris de Tsarina Vitrics

Femeia asta era o femeie frumoasă. Purta haine elegante, rochii, fuste, bluze, totul asortat și feminin, totul făcut pe comandă. Chiar și pantofii cu tocuri cui de minim 10 cm. Pentru că această femeie avea picioare superbe. Pe care încă le mai are. Picioarele, ochii și râsul. Atât a rămas din ceea ce era pe vremuri femeia alintată de toți cunoscuții Păpușa.

Acum Păpușa are picioarele murdare, umflate, cu unghii negre, e îmbrăcată într-un capot tras peste o pijama soioasă, miroase nu chiar urât dar ca un om căruia i-ar trebui un duș. Mă uit la ea și o întreb “De ce nu faci și tu un duș?” Îmi răspunde, vizibil rușinată, lăsând ochii în jos a oboseală “-E, ce ai tu cu mine?”.

Așa e, nu prea am ce să am pentru că mai ales nu prea am ce să îi mai cer. Descrierea din primul paragraf, destul de succintă, e o poveste care mi s-a repetat mereu și pe care am putut-o confirma cu poze. Atât.

Când am cunoscut-o eu pe Păpușa, ea era deja casnică, gătea prost și doar din obligație, făcea curat și mai prost și doar după lungi insistențe. Era mereu critică, niciodată nu îi convenea nimic, toată lumea era prea needucată și prea țopârlancă pentru cum și-ar fi dorit ea să fie.
Firește, ce poți face cu un astfel de om, la prima vedere? Poți să îl cerți, poți să te amuzi, poți să te scârbești. Dar dacă acestea nu reprezintă opțiuni, începi să te uiți mai atent. Începi să cauți motive.

Și așa afli că această femeie e deja cu un pas dincolo de oglinda care separă lumea noastră, a normalilor, de cealaltă, a celor cărora nu le pasă de nimic. Nu din răutate ci pentru că structura lor interioară e măcinată încet de ceva mai grav decât cancerul: Alzheimer. Nu există comparație dar, doar ca idee, de cancer te mai vindeci, de Alzheimer niciodată. Până acum nimeni nu a reușit să se vindece de așa ceva.
Când auzim despre câte un bătrân că are Alzheimer oftăm și trecem mai departe pentru că ni se pare ceva firesc. Doar că nu e. E adevărat că toți îmbătrânim dar nu despre îmbătrânire e vorba aici. Din acești oameni și mai ales din această femeie, viața se scurge cu picătura chinezească direct în creștetul membrilor familiei ei.

Privește în gol, mai mult de jumătate din zi, dacă se apucă să facă ceva abandonează acel lucru pe la jumătate – spre disperarea soțului ei care nu înțelege că soția lui nu mai e soția lui și că nu e rea ci pur și simplu creierul ei o trădează la nesfârșit- și unicul lucru care mai aduce o scânteie în ochii ei sunt niște telenovele ieftine pe care abia le înțelege, deși sunt în limba ei maternă și vizitele fiicelor ei. Prea rarele vizite ale fiicelor ei copleșite de durere văzând o epavă tăcută care atunci când vrea să râdă pentru că mai deslușește câte ceva amuzant în conversațiile chinuite pe care fiicele ei încearcă să le aibă cu ea, izbucnește necontrolat în plâns.

Să nu mai știi adresa e trist. Să nu mai știi, mecanic vorbind, să râzi iar corpul tău să răspundă cu acțiunea inversă , e tragic.
Ochii ei sunt slab animați și uneori, dacă nu ești atent, ai zenzația că pici într-un lac maro. Privește cu blândețe și uneori își mai amintește că trebuie să te iubească și te îmbrățișează așa cum crede ea că te îmbrățișa cândva. Deși atunci când era tânără probabil că era exact opusul.

Amintirile dispar în ordine invers cronologică. Își va aminti și va râde cu plăcere (un râs care îți rămâne pe cortex și-l păstrezi acolo cu sfințenie, îți vine să scoți telefonul s-o filmezi) de lucruri de acum 28 de ani, în detaliu. Dar nu va ști pentru nimic în lume ce a făcut ieri.

Dacă vrei să comentezi fără a mai trece prin moderare

24 comentarii

  1. #1

    Ai zice: “mai bine imi pun capat zilelor, decat sa sufar de Alzheimer’s”… Ce e naspa la boala asta insa, este ca in majoritatea cazurilor bolnavul nici nu stie si nici nu-i mai pasa ca e bolnav.

    Poate ca numele de Papusa a fost predestinat: niste ochi frumosi, dar gol in spatele lor…

    Thumb up 5
  2. O postare superbă. Am impresia, însă, că autoarea a apăsat butonul pt publicare înainte să treacă de introducere.
    Cel puțin eu asteptam mai mult. N-ar fi rău o continuare…

    Thumb up 12
  3. Alzheimerul poate fi incetinit…nu in Romania, desigur, dar s.a descoperit ca minicnd mai outine proteine, ai sanse mai mari

    Thumb up 1
    • In Romania nu poti sa mananci mai putine proteine?

      Thumb up 11
    • #5

      Bunicul striga catre nepot „Ma nepoate, cum il cheama pe neamtul ala care imi ascunde mie mereu ochelarii?” „Alzheimer, bunicule.”
      Primcipala problema sint oalele/canile/tacimurile de aluminiu, nu proteinele. Inclusiv gatitul „modern” comod in banala folie de aluminiu…

      Thumb up 6
    • #6

      E dovedit faptul ca cele mai multe persoane care sufera de Alzheimer nu mancau mamaliga. Trageti voi concluzia.

      Thumb up 10
    • As putea sa pronunt niste nume sonore care cred ca n-au avut de a face cu aluminiul la viata lor si totusi au ajuns aici…

      Thumb up 2
    • #8

      Afectiunile neurologice degenerative au mai multe cauze declansatoare si se manifesta diferit in functie de individ. E total eronat sa generalizezi cauzele cand boala se poate declansa de la orice rahat de afectiune netratata la timp, care, dupa zeci de ani, poate duce la mutatii si erori in functionarea organismului, la nivel de celule cat si de ADN.

      Cine se apuca sa se informeze despre descoperirile neurostiintei intelege destul de repede ca este vorba de noroc si ghinion in aceeasi masura ca si mostenirea genetica, indiferent ce mancam, bem sau cat sport facem. Nu va exista un tratament eficient impotriva acestor boli pana nu vom modifica oamenii, inca din faza embrionala, pentru a standardiza la maxim intregul corp uman. Nu poti avea rezultate WOW carpind la infinit ceva atat de complex, dar defect inca de la inceputul existentei sale.

      Thumb up 26
  4. Bunica mea cred ca a avut Alzheimer. Nu pot sa spun daca din cauza asta a murit sau de altceva pentru ca nu a fost niciodata diagnosticata de sistemul medical romanesc. Imho a avut Alzheimer.
    Am fost odata cu taica-meu (fiul ei) la ea in vizita cu vreo 3 ani inainte de a muri. Am intrat, ne-am pupat, ce mai faci bine dar voi, ne-am asezat si am inceput sa vorbim. De fapt noi glumeam ca de obicei si ne hlizeam si ea radea, cu pofta chiar. Dupa vreo 5 minute s-a uitat la taica-meu si l-a intrebat: nu stii daca Mihai trece azi pe la mine ca asa mi-a spus? Mihai era el. Ni s-a ofilit cheful de glume.
    Ma rog, nu cred ca manca multe proteine pentru ca tinea toate posturile, inclusiv miercuri si vineri, adica mai mult de jumate de an pe an si carnea era o raritate in meniu. Nu cred ca avea oale de aluminiu, doar tuci, lut si emailate cred ca erau. Mamaliga manca in fiecare zi, in schimb avea 90 de ani si avea azbest pe casa.
    Trageti voi concluziile.

    Thumb up 21
    • #10

      Am trecut printr-o experienta similara. Vorbeam cu bunica la telefon, initial ma recunostea dupa voce, fara sa trebuiasca sa-i spun cine sunt. Dupa 10 minute ma intreba ce mai e pe la Cluj. Eu am stat toata viata in Bucuresti.
      La fel, nediagnosticata, medicii ridicau din umeri: „varsta…”

      Thumb up 4
    • #11

      Bunicile voastre erau doar senile. Cazuri banale, dealtfel…

      Dementa senila si boala Alzeheimer se manifesta relativ la fel, doar ca apar pe intervale de varsta diferite. La 65 de ani nu poti fi considerat senil.

      Thumb up 3
  5. #12

    Incep sa o vad asa pe mama. O femeie frumoasa, cocheta, o femeie care in aceeasi zi iti baga de curatenie generala cu toti membrii familiei, spala rufe, facea mancare iar la sfarsitul zilei o vedeai ca-si pune bigudiuri in cap si isi face unghiile. Sau se programeaza la coafor si vorbeste cu sotul sa mearga la teatru. 5 femei intruna. Cand nu a mai fost tata, am ridicat-o la rang de general pentru ca deja nu mai misca nimic in front fara stirea ei. Eu eram legata de frate-miu ca eram mai mica…nici o secunda fara sa nu stie unde sunt si ce fac…si nu aveam telefoane mobile. Ziceai ca are GPS pe creier cu mine
    Si dintro data totul vezi cum cade. Ea nu mai vrea sa isi caute o rochie in dulap…o ia pe cea de ieri ca e acolo aproape pe scaunul de langa pat. Nu mai vrea sa se coafeze, ca ce rost are daca tot se tunde scurt. Se uita la televizor dar cumva prin televizor pentru iti dai seama ca urmareste la fel de atenta si filmul si reclamele pe care de obicei nu dorea sa le vada. Lasa mancarea pe jumatate facuta ca a obosit si nu mai stie ce a pus si ce mai e de pus in ea….si anul asta mi-a rupt sufletul cand eu eram in sufragerie cu valizele facute sa plec inapoi in Canada si ma intreaba: „Mama draga, dar tu unde mai mergi azi?” Eu: „Mai mama eu azi trebuie sa ma intorc in Canada. Doar ma vezi de ieri ca-mi fac valizele”…..Iar ea ca si cand as fi plecat la magazinul din colt imi spune: „Aaaa, da? Bine mama!”…si pleaca la bucatarie nonsalanta
    Singurul lucru pe care il mai pot face e sa vorbesc zilnic cu ea la telefon, sa o las sa-mi povesteasca de 3 ori acelasi lucru, sa o intreb de serialul e ieri si sa vad ce-si adduce aminte…si sa ii aduc eu aminte de cate toate cele

    Thumb up 20
    • #13

      Daca nu ai facut-o pana acum du-o pe mama ta la endocrinolog. De multe ori o tulburare hormonala duce la stari de oboseala, anxietate, nepasare, pierderi de memorie pe termen scurt, “ceata pe creier”. Tot la fel de des persoane cu tulburari hormonale cu efecte atipice sunt gresit diagnosticate si tratate pentru alzheimer sau parkinson.

      In cazul in care sufera de o boala neuro-degenerativa aflata la inceputul sau mijlocul evolutiei sale, sau pur si simplu sunt efectele batranetii, discuta cu medicul care se ocupa de ea despre suplimentarea “cytidine diphosphate-choline” (CDP-choline – nu cholina bitartrata) si poate avea parte de imbunatatiri cognitive semnificative.

      Thumb up 15
    • #14

      Multumesc pentru info! Deja a luat fratele meu masuri cu ea si au mers la doctor. Problema e ca vine dintr-o depresie pentru ca i-a murit doua prietene apropiate la interval de o luna una de alta…undeva anul trecut. Am mai vorbit eu cu doctorul dar mi-a spus ca pe fondul pacemaker pe care il are nu voia sa-i dea foarte multe ci sa-i caut activitate de conversatii si sa nu stea in casa…ma rog il mai am pe fratele meu acolo care ii cauta tot felul de chestii. Nu pot spune ca nu se ocupa nimeni de ea dar ea deja vad ca-i dispar prietenele de o viata si se inchide in ea.

      Thumb up 5
  6. #15

    Numai cei care au trecut printr-o experienta similara pot intelege cu adevarat aceasta drama. Restul dau sfaturi…

    Thumb up 8
    • Drame sunt multe, important e să poți și să știi vum sa treci peste.

      Thumb up 4
  7. #17

    Am fost invatati ca putem muri frumos. In filme, in carti. Acolo se moare frumos, rapid si de multe ori fara durere. Nu ne-a spus nimeni ca bunica se va chinui 6 luni si ii va chinui si pe cei din jur dupa un atac cerebral masiv. Nu ne-a invatat nimeni frustrarea sentimentului ca nu ai ce sa faci, ca orice ai face, rezultatul va fi acelasi. Nu ne-a invatat nimeni cum ne mor parintii. Si ca nu exista nici un pic de demnitate in moarte. Ca vei afla cat de slabi si de agatati de ultima farama de viata sunt cei pe care ii credeai atotputernici candva. Si ca vei ajunge vreodata sa iti doresti ca cel sau cea care ti-a dat viata sa se termine mai devreme, pentru ca tu nu mai poti. Si nu ne-a invatat nimeni cum sa treci peste vina asta. Probabil ca nimeni nu ar putea. Ar strica orisice faramita de bucurie a acestei vieti.

    Thumb up 23
    • Si probabil si noi vom fi la fel … asta ma sperie.

      Thumb up 6
    • #19

      Asta e cel mai negru gand pe care sper sa nu il am niciodată. Nu stiu cum as putea trai cu ideea ca parintii pot sa devina o povara si sa astept moartea lor. Pentru mine viata nu inseamna foarte mult, as muri oricand cu zambetul pe buze, stiu ca nu o sa conteze prea mult pentru mine, dar moartea celor dragi ma ingrozeste.

      Thumb up 2
    • #20

      @skyler: ia aminte si pregateste-ti din timp latul pe care sa ti-l pui de gat, ca sa nu ajungi o povara pentru copiii tai.

      Oricum, pana ajungi tu acolo, ori te parasesc copiii – e pe trend – ori baga astia legi de eutanasiere a batranilor. Totusi, o franghie solida si cu un lat bun la capat, nu sunt niciodata de prisos…

      Thumb up 2
  8. #21

    Și mamaia a pus magiun în loc de bulion zilele trecute în sarmale…
    Ne povestește toată tinerețea.
    Nu se mai îngrijește.
    Preferă să plece la câmp și să nu facă mai nimic prin casă.
    Si bea rachiu să nu mai simtă.

    Si doare

    Thumb up 7
  9. Are Viorel Ilisoi un reportaj despre bolnavii de alzheimer aici https://pressone.ro/rezervatia-memoriei-pierdute/ .

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.