Prima dată când am realizat că o casă, când ți-o construiești, o construiești pe termen lung, dacă nu chiar pe viață și trebuie să te gândești la asta când investești în ea, a fost atunci când și-a construit prietenul meu, Paul, casa din Constanța. Întotdeauna îl auzeam că trebuie să facă chestii pe termen lung, că ia cutare chestie, pentru că rezistă minim 10 ani, că tencuiala o să fie nuștiucum, pentru că, iarăși, o să fie mai bine în timp.

Iar eu în mintea mea eram Pfff, zece ani. Ăhăăăă, până trec zece ani, noi să fim sănătoși, vedem ce facem atunci. Și mi-am amintit de asta când stăteam cu el, în curtea casei și râdeam de vecinul care își construise casa după el, dar deja schimba ceva chestii la ea, pentru că ajunsese un fel de barcă. Deja trecuseră peste 10 ani de când aveam discuțiile respective.

La asta mă gândeam, urmărind filmul doi din campania aniversară de la Veka România, cea cu Calendarul de 50 de ani VEKA.
50 de ani. E ușor să gândești că e departe, 50 de ani sunt mulți, ca timp și vei vedea atunci. Eu obișnuiam să mă gândesc că nu voi mai trăi sub nicio formă atunci, așa că, de ce să îmi pese. Dar sunt oameni care gândesc cu adevărat în termenii aceștia și se gândesc deja mai departe de copiii lor, ajung la nepoți sau dincolo de ei, oameni care deja nu vor mai ști nici cine suntem și de ce am făcut asta.

Ce aș păstra să am și peste 50 de ani? Aș vrea să îngheț timpul într-o bulă și să rămână totul așa, pentru că, în acest moment, consider că sunt în cel mai bun timp al vieții mele și aș vrea să păstrez totul așa.

Dacă e vorba de lucruri? Aș vrea să reușesc să mă apuc de casa MEA, pe care să o am și peste 50 de ani. Să o fac atât de durabilă, confortabilă, călduroasă și primitoare încât și strănepoții mei să vrea să locuiască în ea și, poate, câteodată, să se gândească și la cel ce a făcut-o cu gândul la ei, deși nu apucase să îi cunoască.