Îmi plac manifestările artistice corporale externe. Denotă creativitate şi spargere a tiparelor. În tinereţea mea taică am avut, la un moment dat, vreo 14 găuri prin urechi. Când mă îmbătam, îmi mai băgam un ac de siguranţă prin lobul urechii, aşa, for the fun. La fel şi cu tatuajele. Nu am, dar îmi plac, iar luna viitoare am planificat să îmi fac chiar 2. Chiar, că, un salon de tatuaj cu un artist adevărat ştie careva?

Ce nu pot să înţeleg în ruptul capului sunt 2 chestii.
1. Cercelul în clitoris. Deci pentru numele lui dumnezeu, de ce ţi-ai face gaură acolo? Pe lângă faptul că doare ca naiba, la ce îţi foloseşte? Să se rănească bărbatul de deasupra ta? Să tragă cu dinţii de el? Ok, pot înţelege că e funny, dar te plictiseşti să tot tragi cu dinţii de chestia aia.


2. Capsele din urechi. Ştiţi de care, nu? Chestiile alea mari, negre, cu dimensiuni diferite, care se tot schimbă până ai în ureche ditamai gaura. De ce ai avea aşa ceva? E hidos, e urât. Hai, aş putea înţelege la un puşti chestia asta, dar alatăieri, trecând pe podul de la Otopeni, am depăsit o maşină de la o firma de vânzări, iar la volan, aţi ghicit, era un tip prin urechea căruia puteam să văd de cealaltă parte a maşinii. Ce seriozitate îmi poate impune mie un tip care a ales să îşi facă o gaură în ureche în care pot să îmi introduc mâna? Da ştiu, am văzut mizerii de alea şi în nasuri, dar deja ăia nu sunt oameni, nu sunt subiectul acestui articol, ci cel mult la capitolul veterinari.

Aştept cu nerăbdare inventarea piercingului dentar (ştiu, în limbă se practcă demult, aia e funny şi gâdilă la amigdale). Atunci cariile vor deveni motiv de culeanu, un fel de 50 Cents, dar de bani.