Am fost aseară la IMAX să văd ultima parte a quadrilogiei Piraţii din Caraibe. Şi m-am întors oarecum nu ştiu cum să zic. Oarecum nedumerit, oarecum amuzat şi uneori oarecum foarte plictisit.

Se cunoaşte că al 4 lea film e produs de Walt Disney. Filmul e plin de mesaje de bunătate şi bine, totul este bazat pe dualitate, pe senzaţia şi nevoia de echilibru. Lucru care la un moment dat te plictiseşte maxim, când e vorba de un film cu piraţi, care ar trebui să te facă să râzi. 3D-ul a existat în vreo 2 săbii aruncate spre sală, în rest doar scrisul era 3D.

Pe lângă asta, sunt unele chestii care sunt pur şi simplu aruncate în film doar aşa, ca să fie şi să umple spaţiul. Sparrow ajunge judecător, cu unghii negre şi dinţi de aur. Iniţial nimeni nu ştia de fântâna tinereţii, după aia toţi ştiau de ea, ştiau de diverse ritualuri şi de lacrimi de sirenă. Corabia lui Ponce de Leon e urcată pe un deal, la ţâşpe kilometri de apă, sirenele sunt carnivore, dar nu au ţâţe vizibile. Spaniolii au cutreierat mări şi ţări, plini de politeţe, ca să dărâme fix 4 coloane de piatră and so on.

Pe de altă parte, filmul abundă în acţiune, Penelope Cruz şi-a ras mustaţa, dar nu a reuşit să o facă uitat pe Keira Knightley, nava lui barbă Neagră e mai tare decât Perla Neagră, care perlă a ajuns cumva, nu am înţeles exact cum, băgată într-o sticlă cu valuri. Jack Sparrow are nişte cosiţe roşii în plus şi e chiar puţin mai serios.
Un film la care trebuie neapărat să vă duceţi copiii sau prietenele minore.