Știți că nu au reușit să o găsească pe elodia, oriunde au căutat-o, nu? Chiloți la Bran, berbecuți și alte chestii, peste tot a fost eșec pe linie.

Ete că nu.

Jurnaliştii de la cotidianul.ro au descoperit că un dispozitiv creat de către McCormick a fost utilizat de către SPP în timpul căutărilor cadavrului Elodiei Ghinescu. Un proces-verbal din dosarul Elodiei arată că procurorul Dan Romulus Varga a cerut ajutorul unui colonel SPP, Ion Teodorescu, care a venit cu un detector ADE 650 în care au fost introduse câteva fire de păr de-ale Elodiei pentru a căuta corpul acesteia în comuna argeşeană Uda, comună alcătuită din 12 sate.

Însoţiţi de şeful de post, cei doi s-au apucat să o caute pe Elodia prin şapte cimitire, în curtea unei biserici şi în gospodăria părinţilor poliţistului Cristian Cioacă, soţul Elodiei, judecat pentru uciderea fostei avocate. Căutarea s-a dovedita la fel de eficientă ca acea organizată de Dan Diaconescu, în zilele cînd OTV-ul încă mai funcţiona: adică nu s-a găsit nimic.

Ce intrigă este faptul că expediţia organizată de vajnicii oameni ai legii a avut loc pe 10 octombrie 2012, la doi ani de când scandalul escrocheriei lui James McCormick a izbucnit în Marea Britanie.

Voi vă dați seama cât de mulți incompetenți există în satul ăsta de îi zice rromânia? Ăștia o căutau pe elodia cu un aparat de căutat mingi de golf.

Serios…