Mi-a atras atenția un comentator asupra vlogului lui Cristian Presură, cel mai filosof dintre fizicienii mioritici, în care face o paralelă între poeziile lui Eminescu și teoria relativității, mergând până la concepte moderne de mecanica cuantică.

Întreba trol domnul meu dacă așa-i au ba, dacă o fi drept că Eminescu a intuit teoria relativității cu fro treij de ani înainte de Einstein. Ne putem bate pe burtă că poetul nepereche (și alte epitete indigeste aruncate în noi de profesorii de română în liceu) a descoperit că E=mc², așa cum se pare că a mâzgălit într-unul dintre manuscrisele sale? 

Voi sunteți băieți și fete cu minte, deci știți că ideea unei legături dintre energia unui corp, masa lui și viteza de mișcare nu a fost descoperită de Einstein. Prima oară a apărut sub forma conceptului de „forță vie” și a fost enunțată de un băiat deștept, iluminist german, Gottfried Wilhelm Leibniz, prin secolul al 17-lea. 

Formula lui Leibniz era

E=mv²

adică energia este egală cu masa unui corp înmulțită cu viteza la pătrat. Noi folosim (aproximativ) relația asta acum pentru calculul energiei cinetice a unui corp, adică energia lui în mișcare. E destul de logic: cu cât un corp e mai greu și se mișcă mai repede, cu atât energia lui va fi mai mare. Dacă nu mă credeți, pocniți-vă de un perete din mers, sau din alergare, și vedeți care doare mai tare. 

Faptul că Eminescu a scrijelit pe undeva E=mc², fără alte comentarii, nu înseamnă nimic. E la fel de probabil să fi intuit faptul că orice corp este energie comprimată cum este să fi vrut să scrie formula „forței vii” a lui Leibniz. Omul a dat greșit cu degetul în taste (că v e lângă c în qwerty), iar voi veniți să concluzionați că a descoperit relația între masă și energie. Aham. Iar Nicolas Tesla se numea de fapt Nicolae Teslea și era fiul unui popă din Banat.

Spre apărarea dlui Presură, nici el nu afirmă altceva. Faptul că titlul vlogului lui a fost preluat de presă de-a-n prostea, nu e vina lui – deși a cam făcut clickbait pe fizică, dacă e să fim total sinceri. Ceea ce face omul în filmulețul ăla (de 30 de minute, că inclusiv eu m-am plictisit la un moment dat, iertare, dle. Presură, să știți că v-am cumpărat cartea și o citesc copiilor ca poveste înainte de culcare, e faină tare, poate apare și ediția a 2-a, că asta are niște pagini albe fix unde e mai interesant)  e să folosească poeziile lui Eminescu ca pretext pentru a explica niște concepte de fizică relativistă și cuantică. 

Însă tot ceea ce are Eminescu, de fapt, în comun cu fizica modernă, e metafora. Fizica cuantică se bazează în principal pe principiul incertitudinii. De la un punct încolo, totul e maxim probabilistic.

Dacă vreți artă modernă, citiți un pic despre particulele corelate: dacă două particule corelate („entangled” în engleză), care au spin contrar, vor fi despărțite și duse, să zicem, la capete diferite ale Universului, iar una dintre ele își va schimba spinul, cealaltă îl va schimba și ea, instantaneu în sens opus. Comunicarea particulelor corelate este singurul lucru din Univers care depășește viteza luminii. Numai cine n-a fost îndrăgostit cu adevărat vreodată nu vede poezia pură din teoria asta. 

În rest, rămâne cum am stabilit: înainte de știință și experiment a fost întotdeauna filosofia. De exemplu, atomii au fost conceptualizați de Democrit cu 2500 de ani înainte ca Einstein să demonstreze definitiv existența lor. 

Îmi place modul în care Cristian Presură folosește poezia ca pretext pentru explicarea unor concepte fizice, dar de aici și până a argumenta (ahem, presa din România) că Eminescu a fost vreun precursor al fizicii moderne, e ca și cum am spune că Immanuel Kant, care zice la un moment dat că suntem demiurgi ai universului nostru (adică mintea noastră, care conține niște concepte apriori, face experimentarea lumii înconjurătoare posibilă), a fost de fapt artizanul fizicii cuantice, pentru că și aia zice că observarea unui fenomen va modifica inevitabil acel fenomen. Darlings, I just Kan’t.