Orice ziar/site de 2 lei și o kilă spam își va justifica mizeriile cu clasicul Asta cere lumea. AȘa fac toți, pornind de la can-can, trecând prin libertatea și ajungând la furăcioșii de la ziare punct com sau știri pe scurt. Asta vrea lumea, domnilor, gunoi, de aia oferim gunoi.

Și totuși, nu este adevărat. CHiar nu este.
Când Maddame a început seria de articole care popularizează fizica și filozofia, a fost ușor sceptică. Logic, cine să se aștepte ca oamenii de pe un blog oarecare să fie interesați de altceva decât de țâțe și bârfă? La fel și la cele scrise de JoyAnna.

Iar surpriza știți cum a fost?? Maximă. Pentru că reacțiile ne-au depășit așteptările tuturor, iar dintre voi au apărut și comentatorii inteligenți, cu cunoștințe nebănuite, cu întrebări, cu discuții interesante și lămuritoare, fix ceea ce nu te-ai aștepta să găsești pe un blog generalist, fie el și cel mai bun blog din românia.

Același lucru e valabil și la discuțiile politice. Exceptând un mic eșantion de balalaice sovietice, care o tot țin cu Vai, prea multă politică, cititorii sunt aici, sunt implicați, sunt interesați, vin cu detaliile lor, cu amintirile lor, cu lucruri pe care eu chiar nu le știu sau nu le-am aflat vreodată. Cum să nu fii mulțumit de asemenea reacții??

Așa că da.
Eu am dovada clară că oamenii reacționează și consumă exact ce le oferi. Le dai gunoi, primești feedback gunoi. Le dai inteligență, primești și mai multă inteligență.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.