E ora 23.45. Strada mea de la noroi, din pantelimon, e goală, vântul bate bezmetic, ridicând nori de praf și aglomerând gunoaie prin aer. Fiicei mici îi cresc dinții și a urlat toată ziua, pe toate tonurile, a fost ciufută maxim, nimic nu i-a convenit, nu a vrut să doarmă, nu nimic. Doarme, în sfârșit, de circa 15 minute.

Moment în care trece mașina de poliție, la 23.45 noaptea, urlând din toate puterile la megafonul chizdii:
– Stimați cetățeni, stați în case, nu ieșiți afară, nu vă expuneți la virus. Plus alte bălării. La 23.45, pe o stradă pustie, dintr-un sat pustiu.

Fiica a tresărit de a sărit pe pereți. I s-a dus dracului somnul. Urlă de nu mai poate. Și, printre urlete, am impresia că strigă:
– Muie garda!