Să vă dau 2 exemple.

Vali Petcu. Băsist convins, până la moarte. Adică avem convingeri politice total diferite, moralmente diferite, vedem cu totul altfel modul de dezvoltare al țării. Și totuși suntem prieteni. Niciodată nu ne-am certat din motive politice. Ne-am certat că era să mă omoare la volan, pentru că îi place viteza la extrem. Ne-am certat din motive de blog, de internet, de orice. Niciodată de politică. Pentru că opțiunea politică o ai sau nu. Unui om educat nu îi poți impune ideile tale, doar pentru că vrei tu. Pentru că acele idei sunt plantate acolo de propria educație, de studiu, de idei acumulate de-alungul anilor. Nu le poate schimba un nene care vine și îți spune Băsescu must die.

Alex Mihaileanu. Basist până la moarte. Încearcă el să ascundă busuiocul între campanii electorale, dar în rest iese la suprafață ca uleiul. Și asta în pofida faptului că și-a făcut firmă în regimul băsescu și a măturat boc pe jos cu el. Garda financiară and shit, if you know wht I mean.
Suntem prieteni, deși e mai mic decât mine, pun bază pe cuvântul și pe inițiativele sale. Niciodată nu ne-am contrat pe politică, exceptând miștouri suculente, la care râde toată lumea.

Asta nu reușesc eu să înțeleg. De unde atâta ură în voi? Dec ce nu puteți accepta că și ceilalți au o opinie, bună, rea, e a lor? De ce trebuie neapărat să fie dusă pe plan personal o luptă de idei? De ce, după ce îți permit luni de zile să te desfășori așa cum vrei în casa mea, vii și mă faci USLinos și altele?

Când ați uitat să fiți oameni?