Am stat și am scris, șters, rescris și iarăși șters de câteva ori titlul acestui post. Nu știu cum să îl numesc. Și eu îl cunosc pe Răduță? Am fost în foc cu Răduță? Am intrat în foc pentru Răduță?

Nu știu, par banale și habar nu am cum aș fi putut ieși din banalitatea lor. Pentru că nu pot exprima nimic senzațional, deși Răduță este un tip senzațional.

Gheorghe Răduță a fost comandantul meu de pluton, în armată, pe vremea când era tânărul sergent Răduță. Miștocar, haios, când a trebuit ne-a chinuit ca pe hoții de cai, la instrucție, a intrat în foc pentru noi, la incendiu, ne-a caftit când uitam respectul (am nasul ușor strâmb din cauza pumnului său :)) ), a băut cu noi, s-a certat cu cei mai sus decât el pentru noi, a fost un fel de mămică și tătic, în același timp.

Am lăcrimat pentru tine, sergente. Nu mă ții minte, cel mai probabil, doar un Turc printre atâția alții și, la fel de probabil, nu o să citești ce am scris. Dar poate, vreodată, o să afli că oamenii cu care ai fost alături de moarte de atâtea ori te țin minte. Și sunt, măcar sufletește, cu tine.

PS: Imaginile sunt din Detașamentul 2 Pompieri, locul unde și-a petrecut, al vostru truly, un an din viață, pentru o țară care nu îl merită. :mrgreen: