Zilele astea am foarte ocupat cu diverse. Una din diversele astea a fost că am găsit un blogger foarte tare, care merită susținerea mea până în pânzele albe. Și anume, l-am găsit pe Alioja. Alioja scrie frumos, e haios și îmi aduce aminte de cineva care a trecut meteoric prin viața mea.
Un exemplu de ce scrie Alioja.
După care nu uitați să îl adăugați în reader.

Un os in gat cu strajnicie ajuta orice casnicie.

Aseara s-a hotarat doamna Alioja sa prajeasca pejte.

No, io urasc pestele. Il urasc cu toata fiinta mea. Il urasc atat de tare ca nu m-a supara daca ar disparea toate exemplarele alea grase care stau tolanite pe rafturi in supermarchet si r ramane doar aia mici si colorati ce dau din dorsale prin acvarii. Il urasc atat de tare nu din cauza ca as avea o problema cu gustul, ci pentru ca pana stau sa aleg la oasele alea imi trece frumusete de pofta de mancare si raman cu foamea. Il accept ca si gust, il detest ca si fel de mancare, dar sefa zicea ca e exact cum e mai bine, pentru ca ea oricum tine regim (o, boy…) si nu vrea sa mai manance paine si alte lucruri nesanatoase seara, asa ca masa cu peste e cea mai sanatoasa. Asa ca daca sefa a zis ca aia mancam… ne-am conformat. (voi aia necasatoriti, acolo in spate, vorbim in cativa ani, da?)

Si s-a pus sotioara pe gateala. A apucat de grumaz fro’ sase carasi nici prea mari nici foarte-foarte, i-a aruncat prin malai (i-am zis ca asa imi plac mie, in faina e sec) si i-a perpelit in tigaia incinsa.

Mo, va zic ca amandoi eram cu ochii cat monitoarele de 17” in cap si cu bale curgand din gurile lacome precum doua cascade Niagara, crapand de pofta. Dumneaei pentru ca se da in vant dupa peste, eu pentru ca mi-era foame si as fi mancat si o soseta murdara prajita la ora aia.

Si se termina de facut, si ne punem la masa.
Bag mana si iau un pestic. Il desfac frumos, avea vreo 4 miliarde de oase inauntru. De fapt tot pestele ala era un os. Avea atat de multe oase ca daca

Citește restul la Alioja…