Povestea protestatarului sibian

Scris de Lucian

Salutare comunitate,
Urmare a mitingurilor ce se anuntasera, am decis ca fac si eu parte din aceasta tara si tre’ sa-mi fac datoria cum pot si stiu mai bine. Deci, am decis sa particip la mitinguri, in Sibiu (sunt sibian, locuiesc de 10 ani in Brasov, dar trec des prin Sibiu).

In prima zi (sambata) ne-au plimbat ca pe oi si nu am avut voie sa intram in Piata Mare din Sibiu sa nu deranjam. Duminica ne-au plimbat iarasi si ne-au ocolit astfel incat sa nu ajungem in Pata Mare ca o deranjam pe Felicia Filip. I-am reprosat organizatorului (Apostol Doru) ca prea ne plimba ca pe prosti si de ce nu mergem in Piata Mare? A zis ca asta este aprobarea, si aia a fost. I-am mai spus de cateva ori ca nu e buna manipularea asta ieftina si sa mergem in Piata Mare. A zis ca nu se poate, si a fost ok.

Pe tot traseul, conducatorul nu a fost acest Apostol, si un colonel imbracat in civil, Dogaru Costel. Am schimbat doua vorbe cu dansul, si s-am simtit ofuscat ca pun asemenea intrebari. Repet, conducator de haita a fost colonelul asta, un mos la vreo 55-60 ani…
Ceidoicare si-audat mana (organizatorul si colonelul ):

Cand ei au ocolit strada principala din Sibiu, eu am mers direct pe aceasta strada. Ajunsi la sediul gunoiului PSD (MUIEPSD, ca sa fiu in ton cu moda) am scandat cate ceva de bine si la ora zece fara, a tinut un discurs politicianesc, ieftin si de prost gust, fostul prefect al Sibiului, Roman Cristi.

Ideea filmuletului este ca acel papagal a latrat timp de 5 minute si jandarmeria nu a avut nimic sa-i reproseze. La secunda 45 unul dintre civili se uita urat la mine si ii spun ca ii fac loc sa vada si el ca lumea. Acel civil ma luase in collimator, era jandarm infiltrat printre noi.

Dupa ce si-a terminat papagalul discrusul, l-am intrebat daca are doua minute. A zis ca e ok, si l-am intrebat de ce se freaca meciul si nu se protesteaza in Piata Mare? De ce traseul este facut ad-hoc de mosul jandarm iar organizatorii se fac carpa? A zis ca e Felicia Filip. I-am raspuns ca data viitoare va fi Guta, Salam, tot timpul va fi ocupat.

Aici intervine problema:
Am fost inhatat de cel putin 8 jigodii de jandarmi, iar cand zic inhatat ma refer la faptul ca efectiv m-au luat pe sus. Stiti faza aia cu saitul de cultura? Aia au avut timp de reactie. In cazul meu nimic: nu tu legitimare din partea jigodiilor, nu mi-au cerut nici un buletin, nimic!!! M-au tarat in duba si ajuns in duba, jigodia de jandarm cu numele de Dicu (daca e corect), s-a rezemat cu bratul pe gatulsi partea dreapta a fetei. Au demarat cu masina si pana la sediul gunoaielor jandarmeriei mi-au vorbit in cel mai imputit hal posibil:
Hai, mai cere ajutor si acum,
Hai, sa vedem cine te salveaza,
Vii, tu aici sa ne strici linistea?

Mi-au luat telefonul si au vrut sa opreasca recorderul daca este pornit (nu era). Nu au putut sa faca nimic telefonului ca avea pattern. Ajuns la sediu, in fata cladirii, le-am cerut sa imi dea telefonul si mi l-au dat.

Am sunat la 112 sa cer ajutor ca nu pot avea incredere in 15-20 jigodii de jandarmi, si mi-au smuls telefonul din mana. Am fost sunat inapoi de 112 dar nu m-au lasat sa raspund. In sectie mi-au vorbit iarasi intr-un mod cat se poate de ordinar. Capul jigodiilor era unul blond ce zicea ca se numeste Dicu (parca).

A venit si civilul ala ce se uita urat la mine si a vrut sa stea de vorba cu mine insa nu a dorit sa se prezinte si sa afiseze legitimatia, deci l-am refuzat. Apoi am asteptat intr-o camera cu cel mai fain jandarm posibil EVER, dl. Stegaru. STIMA!!!

In final, l-am vazut si pe cel care organizeaza protestele, a venit la declaratii. Nu a vorbit absolut nimic cu mine. Mi s-a citit procesul verbal si mi s-a spus sa-l semnez. Am refuzat pt ca singurul lucru adevarat acolo era data calendaristica si locul evenimentelor.

Ia amenda 1500 in pula nostra, ca nu dam de la noi, sa te inveti minte data viitoare ))
Ajung acasa, bag un dus si sun la 112 ca sa le zic ca eu am sunat cu 2h in urma si ca doresc sa se integistreze faptul ca am sunat la ei. Mi-au facut legatura la militie si am vorbit cucineva de acolo.

Rahatul ala de colonel a declarat asa:

ACTUALIZARE Jandarmii au ridicat un instigator. Acesta a sunat la 112


Peste tot, mass-media a luat discursul scursurii au aupublicat asa:
https://www.dcnews.ro/sibiu-protest-a-sunat-la-112-dupa-ce-a-luat-amenda_607572.html

ACTUALIZARE Jandarmii au ridicat un instigator. Acesta a sunat la 112


https://www.antena3.ro/actualitate/caz-socant-la-sibiu-un-protestatar-ridicat-de-jandarmerie-la-cererea-celorlalti-oameni-482589.html

O minciuna ordinara, nu am sunat sa ma plang de amenda ci doar sa se consemneze faptul ca am sunat la militie.

Dupa cum vedeti, e vorba de minciuna, din partea jandarmeriei prin acel colonel (o zdreanta).
Am fost la urgente, medic legist si maine stau de vorba cu avocatul.

Am dat declaratii la antena 1 (am zis 1 bah, si nu 3, ho) si aici

Interviu cu protestatarul reținut de jandarmi: „Nu am încercat să instig, am pus doar o întrebare”

I-am contactat prin FB pe rahatul de Apostol Organizatorul (care prin gesturile sale si faptul ca a facut pact cu jigodiile, s-a pisat pe tot sibiul), si pe papagalul de Roman, fost prefect, iar raspunsurile au fost:

Scuze daca articolule prea lung, am incercat sa compactez cat am putut.
Cam despre astse vorba… Despre jigodii care ne-au futut de la inceput, facand pact cu celelalte jigodii, nu cumva sa supere, in final, toata lumea fiind happy.

Astept sa fiu contactat de mass-media (daca mai exista vreo urmade deontologiein breasla asta), si sa le expun punctul meu de vedere si nu ceeace fac jigodiile din jandarmerie.
O sa cer in instanta sa dezminta acele minciuni, proba fiind apelul meu la 112.

P. S. M-au saltat instant pt ca am deranjat coarde sensibile, nu mi-au cerut sa ma legitimez, nicinu aveam cum, ca ma tineau vreo 8 gorile, jandarmeria minte si dezinformeaza.
Pentru orice intrebari, va stau la dispozitie.

Dacă vrei să comentezi fără a mai trece prin moderare

102 comentarii

  1. La chestia asta trebuie dat share masiv.

    Thumb up 62
  2. #2

    Dragul meu prieten,
    De la distanță nu pot sa fiu alaturi de tine decât cu gânduri bune!
    Dar te apreciez pentru ceea ce faci și îți doresc sa mergi până în panzele albe cu un avocat bun alături de tine.
    Succes!

    Thumb up 30
  3. #3

    Eu din ce înțeleg s-a ajuns la faza superioară PSD din timpul lui Năstase, încet încet chestii gen Poliția, Jandarmeria, diverse aparate de control incep sa fie folosite că sa calmeze orice urmă de nesupunere in fața PSD. Până azi nu mi-a fost așa clar că meciul s-a terminat și a câștigat PSD, chiar daca Dragnea e posibil sa ajungă la închisoare, controlul și mentalitatea vor rămâne.

    Thumb up 40
    • #4

      Eu înțeleg mai mult, că PSD-ul creeaza și … noua, poate viitoarea Opoziție. Tot de-a lor.

      Thumb up 7
  4. #5

    In primul rand felicitari pentru atitudine si curaj in al doilea rand ceea ce ai patit tu se intampla cam prin toate orasele in care asa zisi lideri mana oile impreuna cu jandarmii iar daca cineva iese din rand pateste cam ce ai patit tu.Acum sper sa ai puterea sa mergi pana la capat si nu renunta.Bafta!

    Thumb up 26
  5. #6

    Tu nu intelegi ca nu se poate discuta cu tine. Exact asa cum ai scris textul asta ai fost si pe perioada protestului. Un agitat care nu vrea sa inteleaga nimic si care doreste sa devina lider. Dar nu intelegi ca ai o problema grava…pur si simplu nu esti normal la cap. Nu se poate dialoga cu tine si suferi de mania persecutiei si teoria conspiratiei. Iti mai repet o data…ai deranjat pe absolut toata lumea prezenta. Incearca sa intelegi asta. Si nu uita ca schizofrenia nu e tratabila dar o poti tine sub control.

    Thumb up 24
    • #7

      și asta justifica inhatarea lui si tot restul? pentru că voua nu v-a plăcut de el? înțeleg. mai zi-mi o data, pentru ce căcat ati ieșit voi in strada și împotriva cui?

    • #8

      Asta imi aminteste de povestile(dar vad ca sunt adevarate) de pe vremea lui Ceausescu cand mai erau in unele locuri mici revolte, demonstratii dar ca sa fie totul sub control unii din demonstrati erau securisti si coordonau protestul, iar cand un protestatar mai zelos ridica glasul il saltau.Exact aceiasi situatie avem si aici protestam, protestam dar doar asa ca sa completam acesta mare butaforie.Este absolut ridicol si daca nu ar fi adevarat iesea o sceneta umoristica buna.

      Thumb up 47
    • #9

      este ca e drăguț? eu erau dirijați de jandarmi, sa protesteze unde trebuie:::))))

    • Poate oamenii or fi iesit sa protesteze impotriva lui Dragnea, a lui piesde…n-or fi iesit sa zbiere la jandarmi si organizator ca lui nu-i place traseul. Nu=ti place pe unde se plimba cei organizati, mergi singur in public la Felicia Filip si striga ce vrei tu. Sau in Gara. Sau unde doreste faptura lui distinsa.

      Thumb up 8
    • #11

      Radule,de ce esti caine? Arata-mi cat de agitat am fost printr-o filmare video, tinand cont de faptul ca toata lumea facea live saufilma. Hai te rog cu o singura filmare video de acest fel. Am zis in text ca i-am intrebat de ce nu se merge in Piata Mare si mi-au zis ca nu exista autorizatie? Arata-mi din cele cateva mii de oameni cate au fost deranjate de mine in conditiile in care eu am vorbit cu Apostol face2face iar langa noi erau vreo 10 persoane care au auzit ce vorbeam, ca lumea scanda. Ia zi-mi un pic daca esti unuldintre cei7-8 argatide-ai lui Roman? Ca sa stiu daca mai avem ce discuta ori ba. Unde dreq m-ai vazut tu pe mine ca vreausa devin lider? Bah frana, stai relax canu va fura nici dreq posturile de jigodii pesediste.

      Thumb up 50
    • #12

      Pai organiza jandarmeria un prostest si nu se face sa nu mergi daca te cheama jandarmii. Doar sunt prieteni cum spunea barbosul ala in film. In plus e cool sa faci un protest cu Felicia Filip in fundal.
      Tipi putin „jos PESEDE”, aia mai curajosi striga in soapta sa nu auda jandarmii „m’hie PSD”, te duci acasa, bei cu ura o bere si te culci. Tara e salvata.

      Thumb up 33
    • #13

      @7 esti la fel de caine si de ticalos precum Radu. Nu am zbierat la jandarmi. De ce denaturati? Amzbierat „ajutor” atunci cand m-auinhatat gorilele. nu fi curva.

      Thumb up 25
    • #14

      Am iesit dintre manifestanti si am luat-o pe strada principaladin sibiu iar voi ati ocolit cftraseului definit de mos. Am voie sa ies din acea multime sau trebuie sa merg cu ea pana la capat? Am voie sa merg sa beau o bere si sarevin in 15 min? sa stii ca am iesit din multime la piata aron pt o cola si am revenit.

      Thumb up 11
    • #15

      @RobertD, nu sunt adevarate povestile. Nu se accepta niciun protest impotriva regimului. Te inhatau si te bateau de te cacai pe tine. Singurele proteste erau alea organizate de partid impotriva imperialismului, pentru pace, cacaturi de astea. Asta iti confirm eu pentru ’70-’80. In ’50-60 nici vorba. Te bateau de te omorau sau puscarie. Bunica-miu a facut 3 din 5 pentru o propozitie spusa in cantina. Si confiscarea averii.
      https://i.imgur.com/E8B0m9M.jpg

      Thumb up 23
    • #16

      Si deranjant si beat si nebun si prost tot omul are dreptul sa protesteze. Cat timp nu e violent… ar trebui lasat in pace. Sa-i streseze pe organizatori pe jandarmi cu
      Intrebari cu orice. Care-i problema? Asta e viata… totusi la proteste nu se iese ca sa hora bucuriei.

      Thumb up 15
    • #17

      Radu, nu inteleg ce problema ai tu cu omul. Nu a stat in rand frumos ca restul mainfestantilor? Nu a stat sa fie dus cu turma ca restul? Tu esti de-ala care le da flori celor care au dat cu gaze cu o zi inainte doar ca sa fii special?
      Voi ati fost sa protestati sau sa va plimbati prin Sibiu?

      Thumb up 17
    • #18

      Las si eu comentariul asta, poate ajuta cu ceva:
      Ca si participant la acesti miting pot spune ca esenta si ideea mitingului a fost pierduta dupa ce s-a ajuns in fata sediului PSD.
      Eu si inca cativa prieteni, toti tineri pana in 25 de ani am participat crezand ca poate „persoanele prezente” impart aceleasi principii morale, sociale etc ca si noi si de aia au iesit la protest ca asa puteam sa raman in frustrarea mea si sa ma trezesc macar odihnit a doua zi pt munca.
      Nu generalizez dar cred si este doar parerea mea personala, ca o buna parte din oamenii prezenti nu au incercat sau incearca sa-si depaseasca conditia lor si asteapta ceva de la PSD, zic asta ca era deranjant ca nimeni de acolo nu a scandat de incompententa a celor care sunt in functii de conducere si ei doar doreau sa scandeze cat de hoti si mafioti sunt ei (si asta ii adevarat dar totusi, nu a existat un echilibru intre aceste doua lucruri).
      La faza cu mersul dupa acele masini de jandarmerie si ca nu s-a intrat in piata/centrul Sibiului si eu sunt deranjat si nu mi s-a parut corect ca majoritatea celor care au fost la terasa nu au fost „deranjati” de catre noi protestatarii si au putut sa-si savureze cafeaua in nepasarea lor.
      Revenind la „idiotenia”din fata sediului PSD, relatez ca a fost o adevarata mizerie, pur si simplu am stat acolo deoarece prietena mea a dorit sa mai stea pt ca sambata seara am plecat mai devreme si nu s-a simtit complet „usurata/eliberata” de ideea ca a facut ceva pt societate si pt noi, asa ca sambata am ramas pana la sfarsitul manifestatiei si pot sa spun ca domnul acela de tinea „discursuri” era vai de **** lui.
      Acel individ relata doar de cat de bruscat a fost el in piata si cat de erou este in acelasi timp si alte mizerii, plus ca vorbea cu „TOVARASA/TOVARASUL”, deci nu cred ca mai este nevoie sa adaug altceva despre ce a debitat atunci si ce persoana este acesta.
      Persoane agitate nu am observat, poate nu am fost unde a trebuit, ce am observat este ca ne lasam condusi de aceleasi tipologi de persoane si intodeauna o sa se gaseasca admiratori pentru acestia.
      Sper ca noi sa ne trezim si sa schimbam noi ceva intai pt ca altfel dupa Dragnea vine tipul ala cu „TOVARASE” poate in locul lui, pt ca ne place sa aiba altcineva „voce” pt noi.

      Thumb up 10
    • #19

      Hai sa iti sumarizez eu ce vor sa-ti spuna toti, Radu. Su gi pu la

      Thumb up 7
    • #20

      Pe mine personal nu stiu ce ma irita mai rau. Abuzurile jandarmeriei ori faptul ca multora (tineri) li se pare ca si au facut treaba asa cum trebuie.

      Thumb up 5
    • #21

      Ca si chestia asta cu saritul cu pumnii in jandarmi in timp ce aruncam in continuare gunoaie pe strazi si ramasul pe postul de completat time sheet uri si apooi intors acasa, apoi la bere, apoi acasa, apoi la munca, apoi acasa, siiigur ajuta

      Thumb up 2
  6. #22

    Acuma, eu te cred si condamn ( Johannis style ) tratamentul la care te-au supus jandarmii, e bine ca umblii cu reclamatii, dovezi cate poti si etc. dar tot vad comentatori care te-au recunoscut si zic ca faceai ca ultimul nebun, noi pe cine sa credem ?

    Poate ca intentiile tale au fost bune, habar n-am, dar daca in loc sa incerci ceva decent ai inceput sa urlii pe acolo ca de ce asa si nu aia, sa urlii la oameni sa se duca nu stiu unde sau altele, nu e de mirare ca n-ai fost luat in serios sau ca nu ai o imagine prea buna . Acum, cine sa stie ? Cel mai bine e sa nu te credem pe cuvant nici pe tine, nici pe ceilalti comentatori care zic ca au fost acolo si ca deranjai, ca nu-s probe sa sustinem noi niciuna din variante .

    Thumb up 10
    • #23

      Ce este cu tine, aveai comentarii ok acum ai inceput pe aceiasi nota ca Guran si restul din gasca lui.Sper sa nu ajungi la floricele si briose pentru jandarmi.

      Thumb up 24
    • #24

      Ventoare, bulangii astia, gen Radu, care se perinda pe aici, is oameni de-ai lingailor. Exista oameni care pot confirma ca nu am urlat (exceptand lozincile la adresa psd-ului :) ) la nimeni. Eu l-am intrebat pe organizator dc nu mergem prin Piata Mare si mi-a explicat. Am inteles ca e vorba de autorizatie si i-am reprosat faptul ca e mana-n mana cu jigodiile jandarmeriste. Intelegi? Cei care zic ca deranjam sunt exact lingaii care incep sa se puna in functiune. Ia zi Radule, esti ala care m-ai intrebat daca am fost la rosia montana ca iti sunt cunoscut? ti-am zis ca nu am participat la RM!!!

      Thumb up 27
    • #25

      BulangiiI baga-mi-as, cu 3i, ca devin mai prost decat Radu

      Thumb up 6
  7. #26

    Protestau in incinta. Un bulangiu a venit sa strice piesa. Hat! La bulau cu el!
    Btw, esti dubios uneori dar acum Respect!
    Daca putem ajuta, tzipa aici!

    Thumb up 21
  8. #27

    Fa-le o plangere penala si contesta amenda. Dovezi ai. Nu prea cred ca o sa reusesti ceva cu plangerea ca in orasele mici sunt toti mana in mana dar poate scapi macar de amenda. Asta daca nu-ti mai iei una ca ai sunat la 112 si ai spus cu gura ta ca nu ai nicio urgenta.

    Thumb up 12
  9. Cand esti organizator al unei manifestari publice, fie el skirt bike, marsul florilor de camp, festivalul panselutelor etc. se comunica Jandarmeriei si traseul. Pe care esti obligat sa-l urmezi, in caz contrar organizatorul pateste amenda. Motiv pentru care probabil seful jandarmilor sau ce era ala statea de vorba cu organizatorul. Ca vine unul si nu-i convine traseul, e treaba lui, repet, nu il obliga nimeni sa participe la marsul organizat pe semnatura. Si nu denaturez nimic, nu sunt in masura pentru ca nu am fost acolo. Insa e enervant cand dintr-o multime unuia nu-i convine ceva iar multimea devine proasta pentru ca nu face fix cum pofteste respectivul.

    Thumb up 11
    • #29

      si, daca nu v-a convenit de el, jap, luati-l, nu ne place, este? incearca sa te uiti in oglinda si sa nu vomiti in gura

    • #30

      niste tampiti. trebuia impuscat pe loc ca exemplu. nimeni nu iese din schema, da?

      Thumb up 11
    • #31

      da, fratica, nu ai treaba, nu esti cu noi, te dam la jandarmi. gunoaie

    • #32

      Am tipat ca un idiot in Piata victoriei împotriva cui am vrut. Nu a venit niciun tampit sa imi explice ca stai bre, asta e miting de susținere a nu știu cui burtos de partid si se face si se striga la comanda.

      Aparent la Sibiu nu prea exista cultura democratica si se confunda grav protestul cu mitingul.

      Daca omul asta a fost saltat de jandarmi pt ca punea intrebari incomode, inseamna ca, dupa aceeași masura, noi din Piara Victoriei trebuia sa fim gazati si bătuți.

      Ah, stai…

      Thumb up 21
    • #33

      :)))da, chiar ca, cat pe ce…

    • La Bucarest problema a fost, inteleg, ca jandarmii nu au ridicat pe ultrasii vietii, desi protestatarii de bun simt le-au cerut asta. La Sibiu au ridicat un zurbagiu ca nu le-a placut celorlalti de el, si iar e problema. Pai cum sa fie? Din ce zice romanul aici, eu inteleg ca el voia, numai el, sa mearga coloana peste aia de la concert. Pai de ce? Daca mie nu-mi pasa de ce protestezi tu, io-te asa, ca nu vreau eu…de ce sa-mi impui cu forta sa fac ce vrei tu? Ala care s-a dus la concert sau care statea la terasa cu siguranta nu voia sa protesteze, atunci de ce sa fie deranjati? Aici e vorba de convingerile si nemultumirile fiecaruia. Daca tu iesi cu nevasta si copiii la o terasa si stai relaxat, e musai sa vin eu sa te iau de-o aripa ”nu, tu mergi si protestezi cu mine, acuma, ca esti un boulean care nu-ti pasa de tarisoara” iar jandarmii trebuie sa se uite si sa aplaude, asa-i?

      Thumb up 8
  10. #35

    Imi pare rau ca ti-ai luat amenda, poate reusesti sa o contesti si sa scapi de ea. Bravo pentru atitudine, nu te lasa doborat de jeguri.
    @cetin
    Boss, pe cat zici si scrii romania cu r mic, te-ai agitat atat de mult, cu ocazia manifestarilor, incat as putea crede ca iti pasa pana la urma de ce se intampla in tara noastra:). Oricum ar fii, e bine ca mai sunt unii ca tine, daca ar fi sa ne luam dupa specialisti gen chinezu sau butunoiu, ne ducem in puma cu satelitu’.

    Thumb up 5
  11. #36

    Muie iti iei de la viata, cand iti uiti pastilele.

    Thumb up 7
  12. #37

    Pornesti televizorul Dragnea, pornesti radio Dragnea, deschizi fereastra Dragnea. O sa ajungem sa murim de foame din cauza fricii sa nu fie Dragnea cand deschidem frigiderul??? Sa-l *^t!!A ajuns mai dictator ca Ceausescu!!
    Trebuie facuta campanie de iesit la vot: mama tata bunica bunicul TOTI la vot. Euro parlamentare-VOT. Presedentie VOT! Locale VOT! Parlamentare VOT! Nu pot ei fura cat putem noi vota!!!!!!!!

    Thumb up 6
  13. #38

    Am convingerea ca peste tot jandarmeria&MAI au incercat (si in 99% dintre situatii au si reusit) sa infiltreze protestele in asa fel incat sa detina un minim control al multimii, profitand de faptul ca nimeni nu-si asuma nici organizarea si nici desfasurarea, astfel incat impresia e ca totul decurge dupa cum vrea multimea. In fapt, l;a deschidere sunt cateva persoane cu portavoci&recuzita pe care eu le identific ca facand parte din sfera civica dar si cativa care au grija sa nu stam prea mult intr-un loc in care , vezi doamne, incurcam circulatia, sa alegem anumite trasee, sa mai schimbe vorbe dulci la ureche cu unii jandarmi (nu ii consider dusmani pe jandarmi, dar eu eram socat anul trecut de modul in care asa cum o zice si sibianul, ne plimbau ca pe vite prin tot cj). Anul asta pare sa se schimbe jocul, acum, in 11si 12 august s-a oprit in fata Prefecturii Cluj si s-a ramas acolo, ceea ce presupune, pt necunoscatori, blocarea unui Bulevard pe 4 benzi ce e axul E-V al Clujului. In 11 s-a incercat o eliberare, incercand careva sa reporneasca multimea spre un alt traseu, dar acolo am ramas. In 12 am incercat instalarea unui cort pe carosabil tot in fata Prefecturii dar dupa 23.00 ne-au mutat peste drum, partea buna e ca nu se mai simt toxici din-astia infiltrati. Si de un an jumate le spuneam celor din jur ca plimbarile astea sunt dubioase, cand Prefectura ar fi un loc atat de bun pt proteste, si din perspectiva a ceea ce reprezinta.

    Thumb up 9
  14. #39

    Salut, Cetin, salut cititorii.
    Se stie da? Muie psd.
    Fiti atenti ce m-am gandit frunzarind stirile protv…
    Cica vacarii astia au un cod regulament, mortii lor, ceva anume care le interice negru pe alb sa dea la cap, sa se opreasca cand ala nu mai e violent si daca cumva l-a julit, sa anunte superiorii + prim ajutor.
    E imposibil sa n’avem un avocat/jurist ceva pe aici care sa ne invete sau ofere o modalitate in care sa-i putem da in judecata penal pe vacarii astia.
    Sunt dispus oricand a contribui la plata onorariilor si ce mai e nevoie pentru a face asta.
    Dati atat ei cu nume si prenume cat si jandarmeria ca tot unitar.
    Reclamantii? Un grup de cetateni umiliti prin strainatate de faptul ca actinile lor ne jigneste ca popor si ne aduce prejudicii prin comportamentul violent.
    Chit ca aduce in instanta vacarii respectivi si nu li se intampla nimic…
    Ce ziceti? Merge?
    Ca gasesc eu 10 pusti sa tipe muie vacarilor cand ies aia de la tribunal, eventual 10 ron un spray nato si 50$ pt cel ce’i da in bot la un vacar d’asta muist.
    Am atata dusmanie pe muistii astia incat m-as bate 1 la 1 cu oricare dintre ei, chit ca-s victima da sa am satisfactia ca’l doare si pe el futu-i copii in gura asa cum i-a durut si pe aia de i-a macelarit frustratu dracu…
    Ma uit la poza cu vacarii aia la iml. Pe lachioiu ala in roz l-as tavali si l-as urina pe chip in timp ce recita muie psd si scuze publice protestatarilor.
    Inainte sa ma luati in gura ca’a razboinic de tastatura sau ca din gura e usor, mai bine cititi printre randuri si priviti filmarile cu abuzurile lu’ vacarii astia.
    Muie psd
    Muie dragnea
    Muie jandarmeria.

    Thumb up 20
  15. #41

    „M-au saltat instant pt ca am deranjat coarde sensibile” – care coarde sensibile, din poveste nu reiese ca ai facut nimic in plus decat restul protestatantilor? de obicei protestul incepe si se termina in piata mare, normal ca toata lumea s-a intrebat de ce nu se poate merge acolo …
    Nu se justifica „inhatarea” omului dar pur si simplu citind povestea ai sentimentul ca lipseste ceva …

    Thumb up 2
    • #42

      Colonelul, muistu de organizator, fostul prwfect…

      Thumb up 2
  16. #44

    Sunt sibian si martor la eveniment:
    Apostol Doru este organizatorul, omul care o cerut autorizatia si o dat cu subsemnatul.
    Cum protestul din Sibiu se desfasoara sub forma de mars prin oras, traseul marsului trebuie autorizat si anuntat celor de la rutiera si Jandarmeriei.
    Punctul de intalnire, traseul si punctul final nu trebuie si nu este in intentia noastra sa deranjeze un alt eveniment cultural. De vineri si pana duminica in Piata Mare din Sibiu o fost organizat un eveniment cultural, concert simfonic in aer liber.
    In aceste conditii am evitat ca prin al nostru protest sa deranjam un eveniment de aceea revenirea in Centrul Sibiului s-o facut prin evitarea acelei piete.
    In ce priveste poza si eu am stat la povesti cu jandarmii in civil care ne insotesc deja de 2 ani de zile in proteste. Dar traseul este decis de noi cu anuntarea acestora. Daca ne strangem multi pe traseu decidem sa mergem mai mult sau in caz contrar mai putin.
    Spre deosebire de Bucuresti in Sibiu oamenii vor sa marseze prin oras altfel s-ar plictisii sa strige intr-un singur loc. Guvernul nu este la noi.
    Lucian ne-o acuzat si in special pe organizatori can suntem in cardasie cu Jandarmii si PSD. I-am explicat situatia calm dar el nu, Batman Batman, urland la noi.
    O fost legitimat si invitat la sectie. Nu-l vrem printre noi, nu vrem sa avem de a face cu ingusti la minute.

    Thumb up 14
    • #45

      nu, a fost SALTAT, BATUT SI UMILIT. iar voi, apostolii libertatii, v-ati bucurat, ce misto, am scapat de el. cu ajutorul jandarmilor. nu sunteti cu nimic mai buni decat ceilalti. aceleasi jeguri, aceeasi limba. inca nu aveti puterea. muiebă

    • #46

      In prima faza I s-o cerut sa se legitimeze dar o refuzat si o continuat sa o tina pe a lui. O fost luat pe sus dar nu batut. Probabil cum s-o opus stransoarea jandarmilor sa-l fi durut.
      Nu ne-am bucurat dar omul pur si simplu tipa la noi iar Jandarmii erau de fata. Si-o cautat-o singur.

      Thumb up 10
    • #47

      esti un gunoi, prietene. mai mult de atat nu pot sa iti spun. ti-as zice MUIE, dar ar fi innobilant.

    • #48

      Eu ti-am explicat cum o stat de fapt situatia.

      Thumb up 8
    • #49

      si eu la fel.

    • #50

      Băi, nu mai pot cu ardelenii ăștia, cu „o făcut”, „o strigat”… Ce dracu’ frate, și limba română se strică de tot?

      Thumb up 12
    • MUIA e pusa deoparte pentru altu :)

      Thumb up 0
    • #52

      Decat in bucuresti se vb corect!

      Thumb up 12
    • #53

      On mm aa va fit. Arata o filmare, una singura in care sa se vada ca am fost legitimat. Ina futu-ti mm de hiena. Din cati au fost si televiziuni arata o onregistrare ca am fost legotimat. una! Nu mai mult. Imputitule

      Thumb up 5
    • #54

      @AntiPSD: bai Luciane am fost langa tine cand unul din jandarmi ti-o cerut nu o data ci de mai multe ori sa te legitimezi. Inainte de asta ti-am cerut sa te abtii de la scenarii conspirationiste. Noi protestam in Sibiu de aproape 2 ani iar tu vii sa ne insulti si sa ne acuzi in baza filmelor pe care le ai in cap.
      Il faci papagal pe Cristian Roman care ne-o povestit cum o trait masacrul din Bucuresti. Unde ai fost tu in data de vineri? De ce nu ai fost si tu in PV daca te dai asa cocos?
      Imi pare rau ca nu am filmat intreaga scena facuta de tine, cum tipai la noi de la 1m, iar noi iti explicam calm care ii situatia si de ce am evitat Piata Mare in acele 2 zile. Nu ma gandeam ca vei deveni un idiot util pentru propaganda PSD., dcnews, antena1, antena3, etc. Era bun acum un drept la replica cu proba video pentru intreg evenimentul.

      Thumb up 8
    • #55

      sictir, ma martirilor. cum protestati voi in sibiu, pe trasee bine definite, sub conducerea celor impotriva carora protestati. jegurilor

    • #56

      Pana la urma ramane intrebarea, de ce vroia Apostol sa protesteze? Impotriva cui si cu ce scop?
      Vreti doar sa-l distrati pe Dragnea cu cacaturi de astea?
      https://www.facebook.com/vavedemdinsibiu/photos/ecnf.100001949991565/611659365853856/?type=3&theater
      Mai bine spuneti ca le faceti pentru copii, ca nu aveti locuri de joaca in Sibiu

      Thumb up 5
    • #57

      Protestatarii un Sibiu sunt ca Klaus. Niste ficuși la misto, sa nu deranjeze ordinea prestabilita.

      Protip: idea unui protest este sa deranjeze (non-violent), sa atraga atentia ca siruatia e de rahat, sa blocheze lucrurile și sa forteze ca lucrurile sa se schimbe.

      Cand nu esti auzit, mai bine stai acasa.

      E dreptul oricarui cetatean sa protesteze, inclusiv spontan, si fara aprobarea nimănui. Vezi protestele Colectiv.

      Sunt extrem de sgarbit de povestea de la Sibiu.

      Thumb up 11
    • #58

      @BigOne: Protestul VaVedem din Sibiu este doar o alta forma de protest care o prins succes si o facut inconjurul lumii ca imagine. La un moment dat si Bucurestiul o preluat ideea pe langa alte orase din tara.
      Oamenii se intalnes si discuta acolo ceea ce este iarasi un lucru bun.

      Thumb up 2
    • Aveati si alifie la voi pentru orice eventualitate? Spune bre ca erati la plimbare, nu protest.

      Thumb up 7
    • #60

      Draga Ovidiu, imi cer scuze ca l-am făcut papagal pe stimabilul domn Cristi. Am greșit, sunt om si eu. Cristi, bah Cristi, ești un muist de 2 bani si cea mai joasa speță. Ovi, tu ești unul dintre acei 5 argati ai mustului? Care ati sarit cu gura pe mine in timp ce vorbeam cu el? Fucking idiot

      Thumb up 2
    • #61

      Cunosc prea bine tipologia voastra. Lingai care nu aveti pic de coloana si mergeti pe ideea ca daca nu curge, pica si incercati sa va dati bine cu toti. Faceti un simulacru de protest, toata lumea e fericita, prostii ca au mers ca oile dupa magari, politicienii ca s-a mai defulat din presiune, voi ca v-ati confirmat inca odata pozitia de control asupra multimii. Atunci cand apare unul care are curaj sa puna intrebari, sa va conteste autoritatea faceti tot ce va sta in puteri pentru a il anihila din timp si a nu a da idei si altora. Ce au facut muistii aia in Bucuresti, ati facut si voi la o scara mai mica. Sper sa muriti in chinuri toti jegosii astia. Pentru voi as fi de acord si cu taberele de munca (poate asa am avea si noi o infrastructura decenta). Si in incheiere, deja traditionalul MUIEPSD si MUIE VOUA, JEGOSI TRANSPARTINICI. Nu te lasa Lucian

      Thumb up 10
    • #62

      asking 4 a friend, de ce sa umble jandarmi in civil la o manifestatie, ei fiind militari?

      Thumb up 3
    • #63

      @noairbag: e simplu: e nevoie de oameni in civil pentru a identifica eventuali indivizi care sunt violenti, provoaca la violenta sau care au de gand sa faca diverse mizerii (cam cum s-a intamplat la bucuresti doar ca aia in civil nu au mers pana la capat si sa ii ridice pe nenorociti).
      @ovidiu: asa ma distreaza asta cu „sa nu deranjam”, „sa protestam incetisor”, „sa nu iesim din traseu” etc.
      ba oilor! doar asa te faci auzit, cand deranjezi, cand faci zgomot, cand OCUPI PIATA bah oilor, nu cand stai cuminte la gardulet.

      Thumb up 8
    • #64

      Nu pot sa cred ca il acuzatipe Ovidiu indiferent de argumentele pe care le aduce. Sa nu uitam ca de 2 ani ei fac proteste in sibiu. au generat chiar si cel mai penibilcomunicat al PSD din istorie https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/reactia-psd-sibiu-dupa-protestul-maraton-nu-ne-simtim-in-siguranta-844356 toate astea doar pentru un trolaj. Snt convins caLunian este de buna credinta dar sa nu aruncam cu noroi gratuit in oamenii de la Va Vedem din Sibiu.

      Thumb up 4
    • #65

      gratuIT? AU CHEMAT JANDARMII PENTRU CA UN PROTESTATAR DERANJA PARASTASUL PLIMBAT. ASTA E GRATUIT?

    • #66

      “sictir, ma martirilor. cum protestati voi in sibiu, pe trasee bine definite, sub conducerea celor impotriva carora protestati. jegurilor”

      Cetin, și eu sunt unul dintre jegurile martire de mai sus. Având in vedere ca Sibiul scoate constant procentual cei mai mulți oameni in strada, consideri ca jignești și generalizezi de-ampulea. Așa panseluțe cum suntem ( sunt oltean, deci nu ma fute cu Glume cu ardeleni) sunt sigur ca PSD- ul n-o sa vadă Primăria Sibiu 20 de ani de-acum încolo.
      Firea e bine?

      Thumb up 14
    • #67

      daca ii scoate in strada plini de respect, incolonati in spatele politistilor, DACA CHEAMA JANDARMII CA NU E TOATA LUMEA OAIE, mai bine stati acasa.

    • #68

      ”o facut inconjurul lumii ca imagine” ca sunteti curvele psd-ului!

      Thumb up 2
  17. „Punctul de intalnire, traseul si punctul final nu trebuie si nu este in intentia noastra sa deranjeze un alt eveniment cultural. De vineri si pana duminica in Piata Mare din Sibiu o fost organizat un eveniment cultural, concert simfonic in aer liber.
    In aceste conditii am evitat ca prin al nostru protest sa deranjam un eveniment de aceea revenirea in Centrul Sibiului s-o facut prin evitarea acelei piete.”

    Coaie, voi sunteti normali? Deci, ati vrut protest, dar sa fie asa, la misto. sa nu cumva sa fie deranjant pentru cineva. Ce plm?

    Thumb up 13
    • #70

      da, boss, protestam, dar asa, frumos, lejer, cine e taranul asta care ne deranjeaza? sa fie luat de jandarmi. te doare pla. si mai au si tupeul sa comenteze despre cat de legitim e totul

    • #71

      te doare mintea bai baiatule. Astia ne ft, fura si isi bat joc de noi, dar plm – e eveniment cultural, nu se face sa-l deranjam. Inca o dovada ca multora inca le merge bine. Facem protest doar sa fie asa frumos.

      Thumb up 5
    • #72

      sa de bine, boss

  18. #73

    Ăștia pana isi dau seama ce se întâmplă, sunt in dictatura si după, se întreabă stupefiati:
    „No..dar noi ce-am facut?
    Ne-om plimbat si noi catinel pe unde o vrut capul’ la oi..
    N-om facut nimic rau..”

    Thumb up 4
  19. #74

    Ovidiule, legitimat am fost la sediul jandarmeriei dp calea poplacii. Nu mi-ai cerut nici o legotimare la sediul psd. Pur si simplu m-au saltat. Ai citit articolul? Daca nu, du-te-n plm de ghertzoi limbist muist ce esti

    Thumb up 3
    • #75

      Daca tot faci pe martirul pe aici, macar trage o gura de aer si scrie in cacat corect. Macar cu toate literele :)

      Thumb up 14
    • #76

      E mai greu dp tel…

      Thumb up 3
  20. #77

    Mai fac o precizare si poate intelege si Lucian alias AntiPSD.
    Si eu am cerut autorizatie si am semnat pentru autorizarea unor proteste la Sibiu.
    Traseul de mars o fost ales de catre mine iar consilierii din Primarie trebuie sa mi-l aprobe. La Sibiu nu o fost niciodata probleme cu autorizarea indiferent daca au si PSD consilieri. In cateva situatii punctul de start si de final o fost schimbat din Piata Mare in alta locatie datorita unor evenimente culturale suprapuse cu protestele.
    Ce vreau sa repet este ca nu Politia si Jandarmeria autorizeaza traseul ci Primaria. Politia si Jandarmeria sunt anuntate si li se transmite data, ora si traseul protestului.

    Iar „papagalul” de Cristian Roman, fost prefect de Sibiu si actualmente manager la Spitalul de Pneumologie din Sibiu (unul dintre putinele spitale din Sibiu care sub a sa conducere o cunoscut o modernizare excelenta). Asa ca Luciane, mai usor cu datul de mui unor perosane pe care nu le cunosti si care se implica faptic in comunitate si aduc un plus.
    Esti doar un idiot care s-o umflat in pene.

    Thumb up 8
    • #78

      a, deci traseul a fost ales de tine. iata cum se lumineaza chestii

    • #79

      Pe cat esti de muist pe atât ești de prost. Mai bine taceai idiotul dracului. Daca vede cristi cum dai dom casa poate te bate

      Thumb up 3
    • #80

      Da, Arhi. Organizatoriii decid traseul. Iar traseul fie ca este scurt sau cel lung care concide cu traseul Revolutie din 89 parcurge principalele bulevarde ticsite de blocuri. In felul acesta ne facem cat mai vizibilii si atragem participanti la mars.
      Cum spuneam nu avem Guvernul si Parlamentul in Sibiu ca sa ne permitem un protest stationar.

      Thumb up 5
    • Ovidiu, voi protestati ca nu mai face lumea miscare?

      Thumb up 14
    • #82

      #amrasmasiv

  21. #83

    Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta, păstrăm traseul stabilit, lol. A ce naiba-mi sună mie asta? Ah, mi-am amintit:
    „Alooo! Alooo! Stați liniștiți la locurili voastri! Alooo! Alooo!”.
    Felicitări, Sibiu.

    Thumb up 4
  22. #84

    Arhi, pine te rog si apelul la 112 ala fara adresa sa vada si mass media ca am sunat sa ii notific si ni sa ma plang de amemda cu a declarat muistul de colonel

    Thumb up 2
  23. #85

    Eu sunt organizatorul protestelor din Sibiu despre care se face referire in text. Primesc un drept la replica?

    Thumb up 11
  24. #88

    Muie PSD! Ca sa nu existe dubii. Abuzurile jandarmilor sunt condamnabile, si sper ca Parchetul Militar sa dea un exemplu din pedepsirea celor care dau si executa ordine criminale.
    Dar dincolo de asta, sa te duci la un protest, organizat de altii, care si-au asumat raspunderea din punct de vedere legal (cu tot ce inseamna asta, responsabilitate financiara, penala, comunicare cu autoritatile) si apoi sa te declari revoltat ca ei nu vor sa protesteze cum te gandesti tu, mi se pare idiotenie. La fel mi se pare si sa te duci singur la protest, sa strigi ajutor atunci cand ai o turma de jandarmi langa tine, de parca cine ai vrea sa te ajute? aceeasi protestatari care ti-au spus ca nu vor schimba traseul manifestatiei dupa cum vrei tu?
    Astept cu nerabdare si interest ziua in care autorul articolului ne va prezenta rezultatul plangerii penale depuse de el impotriva abuzurilor jandarmilor, va organiza un protest pe traseul dorit de el si isa va asuma raspunderea pentru actiunile a 2000 de participanti. Pana atunci, sunt circumspect si mi se pare ca e un circ ieftin, alimentat de ura si adrenalina (sau orice alte substante care pot afecta capacitatea de decizie) si prea putin de ratiune. Hai sa ne luptam cu dusmnaii de clasa, cu Dragnea si ai lui, si mai putin intre noi. In incheiere, mai mult decat sa dau Muie PSD, imi doresc Dragnea la puscarie si Viorica in istorie.

    Thumb up 12
  25. #89

    Sa stii ca poti face cerere sa primesti in format electronic inregistarile audio de la 112. In mod normal nu dureaza mult. Success si sa ne tii informati!

    Thumb up 1
    • #90

      Am înregistrat convorbirea si i-am trimis-o lui arhi

      Thumb up 2
  26. #91

    Au dreptate Jandarmeria so PSdeii si aia de la antene. In Bucuresti am tras gaze pe nas ca nu am avut organizatori
    Pai daca aveam probabil faceam asa o plimbare prin Ferentari sa nu deranjam pe nimeni.

    Thumb up 11
  27. #92

    Sunt siderat de unele comentarii de aici mai ales ca sunt aproape 100% convins ca nu sunt postaci platiti ci chiar acesta este crezul oamenilor acela de a sta pe burta si a nu iesi din rand.Credeam ca aceasta mentalitate este doar la votantul PSD care ca un robot vine la mitinguri, voteaza si isi primeste faina.Dar se pare ca apucaturile celor de „dreapta” in unele cazuri sunt mai sinistre si mai scabroase.Ce sa mai discuti cu acesti bravi sibieni?Ce asteptari sa mai ai de la presedintele romaniei care de fiecare dat priveste situatia cu interes si ingrijorare?Pentru prima data dupa multi ani va spun sincer ca imi este dor de mafiotul de Basescu, nu pentru ca ar fi schimbat ceva esential dar sunt convins ca nu statea ca un ficus sa fie abuzat din toate partile de PSD si mai misca si el ceva.

    Thumb up 8
  28. #93

    Țara arde și la Sibiu nu trebuie să deranjezi simfonia în aer liber.

    Thumb up 12
    • #94

      era totusi felicia filip, un simbol. nu canta pe bani putini, nu stiai?:))

    • #95

      Din banii aia putini putea sa ne dea si noua de-o bere. Bine, asta ar fi însemnat un pic de efort din partea noastră. Acela de a merge in piața mare

      Thumb up 4
  29. #96

    BINE LUCIAN, AI AVUT SÂNGE’N TINE!
    SINGURU CU SÂNGE’N INSTALAȚIE DE ALTFEL DIN TOATĂ GLOATA AIA DE CÂRPE

    Thumb up 7
  30. #97

    in atentia diasporenilor cu domiciliul in judetele suceava si neamt:
    listele cu semnaturi se pot descarca de pe internet si trimise prin posta, dar trebuie facut un mic efort musai saptamana aceasta. amr 5 zile!

    https://farapenaliinfunctiipublice.ro/#harta

    Thumb up 1
  31. #98

    Acu am ascultat un clip din alea.

    Coaie, tu vii si faci pe martiru’ aici si cand te-au saltat strigai Ajutor de parca n-aveai coaiele la tine?

    Pe bune!?!?!?!

    Thumb up 9
  32. #99

    Am tot rezistat până acum să zic ceva de dulce dar văd că mega organizatorii tot insistă cu diverse comentarii. Mă, cine plm v-a rugat pe voi să stabiliți itinerarii și sa dați cu subsemnatul, sa cereți aprobări și alte căcaturi? Au fost proteste anunțate în toată țara, dacă nu cereati voi aprobare nu mai ieșea nimeni în Sibiu sau cum? Îți dai seama, vajnicii apărători ai democrației, dacă nu erați voi, nimic nu mișca; sugeți bă pula până muriți asfixiați, șefi de scară băgători în seama, poate poate vă aplaudă babele fără dinți de pe scară că ați condus voi proteste. Muriți în plm de cacati. Sincer, nu îmi erau teribil de simpatice comentariile lui Lucian, da’ mai degrabă as ieși cu el la protestat, chit ca ajung în dubă, decât să mă plimb cu niște boi care, sfinte căcat, au cerut aprobări deși nu i-a rugat nimeni.

    Thumb up 7
    • #100

      as vrea sa se mentionez ca eu consider ca lucica e un tampit, care pana acum cativa ani ma injura cu elan prin spam. dar fata de ei, sa fim serioși, e cetatean de onoare

    • #101

      Asa boss, toarna tot, sa vaza boborul ca nu-s pupinpulist ca jigodienii sibieni, mari organizaciosi de plimbari nocturne. Sau sa creada ca articolul e vreo manarie la adresa lor.

      Thumb up 1
  33. #102

    Asta a fost in centrul Sibiului. Nu aveai cum sa duci protestatarii acolo, nu aveai unde.
    https://sibiu100.ro/cultura/142064-s-a-incheiat-a-viii-a-editie-a-festivalului-classics-for-pleasure/

    Thumb up 4