Scris de A.M.

Vreau să dezbat un subiect care ar fi de interes în principal pentru tinerii care aspiră la o carieră în jurnalism. Mai exact, mă refer la o carieră de reporter în televiziunile din România.

Ştiu că multora dintre voi le surâde ideea şi totul pare numai lapte şi miere atunci când deschideţi TV-ul şi urmăriţi emisiunea voastră favorită. Poate credeţi că e un job chiar mişto… te plimbi mult, vezi lumea, totul pare roz în jur, apari la TV şi eşti apreciat pe oriunde te duci.

Dar v-aţi gândit vreodată la ceea ce se întâmplă cu adevărat în spatele ecranelor? Şi aici mă refer la munca din spatele camerelor de filmat, orele de alergătură continuă şi stresul la care eşti supus pentru a oferi un rezultat satisfăcător, care să poată fi dat pe post.

Să intrăm direct în subiect şi să nu mai pierdem timpul. Dacă ţi se îndeplineşte visul din copilărie, acela de a apărea la TV şi de a-i face mândri pe ai tăi părinţi, trebuie neapărat să fii conştient de anumite „pericole” la care te expui. Atenţie mare! Când spun pericole, nu mă refer la orice dobitoc care te poate pălmui pentru că ai intrat pe proprietatea lui privată şi te ameninţă că îţi va sparge camera dacă nu ai de gând să pleci. Nu, nu despre asta este vorba… deşi ceea ce am menţionat mai sus se întâmplă deseori şi pentru un biet reporter de teren e pură obişnuinţă. Poate că o sa exagerez, însă „pericolul” cel mai mare sunt superiorii tăi, mai exact producătorul şi pretenţiile pe care le emite acesta.

Producătorul este acea persoană care stă bine mersi la căldurică, ştie doar să dea ordine şi totul trebuie făcut după spusele împărăţiei sale. Pretenţiile producătorului ating de cele mai multe ori limita imposibilului, ba chiar o şi depăşesc, şi asta bineînţeles de dragul ratingului.

Problema cea mai mare este aceea că de multe ori uită să fie oameni şi nu îi interesează nimic altceva decât să arate ceva exploziv la televizor. Relaţia producător – reporter nu va fi niciodată una formală. Reporterii sunt nişte simple ustensile care trebuie să facă totul după cum spune producătorul, altfel se va ajunge la insulte şi ameninţări cu demiterea.

Ceea ce uită superiorul este că fără reporteri emisiunea lor ar fi una imposibilă, neavând ce materiale să ofere publicului telespectator. Mereu m-am gândit de ce trebuie un tânăr să treacă prin aşa ceva? În condiţiile în care un reporter nu doarme cu nopţile, rar i se dă liber şi practic nu are deloc viaţă personală. Ba mai mult, nici măcar partea financiară nu îl poate face fericit. Salariile sunt mult prea mici pentru cei care fac 90% din treabă într-o redacţie.

Unde mai pui că am auzit legende despre reporteri bătuţi de către şefi şi umiliţi în faţa unei întregi redacţii. Stau şi mă gândesc, de ce trebuie să suporţi jignirile (sau chiar palmele/pumnii) şi să respecţi pretenţiile unuia care e foarte posibil să fi ajuns pe un post de conducere prin cine ştie ce relaţii sau folosindu-se de mai ştiu eu ce alte părţi sfinte ale corpului.

Zic asta pentru că în cazul multora dintre ei habar nu au cu ce se mănâncă reporteria. Nu ştiu cum e să vorbeşti cu un om care are 3 clase şi de multe ori dau dovadă că nu ştiu nici geografie, te sună la o oră după ce ai părăsit redacţia din Bucureşti şi te îndrepţi spre Vaslui să te întrebe: „Ai ajuns? Ai terminat filmarea?”

Fraţilor, să nu credeţi în prostia asta cu ierarhia. Bănuiesc că deja aţi ajuns la o vârstă la care nu mai credeţi că viaţa e ca în filme. Rahat, viaţa nu e deloc dreaptă, din păcate. Doriţi-vă cât mai mult de la viaţă şi veţi reuşi! Aşadar, dragi producători, să nu vă mire faptul că nu mai vrea lumea să vină să lucreze cu voi, de fapt, pentru voi. Când pentru voi programul este unul fix şi puteţi la orice oră să mâncaţi tot ce vă pofteşte inimioara, pe când reporterul este privit cu dispreţ când stă prea mult în redacţie. Reporterul e precum o furculiţă de unică folosinţă: cât rezistă şi îşi face treaba e bun, iar în momentul în care nu mai dă randament este imediat aruncat la gunoi, fără nici cea mai mică urmă de regret.

Dacă nu v-am convins, o să scriu pentru voi aici o listă cu 5 lucruri de care trebuie să fii conştient dacă vrei să devii reporter (poate totuşi te vei răzgândi ):
1. NU ai deloc timp pentru tine şi familie. Dacă iubeşti viaţa şi îţi place să trăieşti un stil rebel, uită de aşa ceva;
2. NU ai libertatea de exprimare aşa cum se crede şi NU vei face niciodată lucrurile după cum vrei tu. (Ai uitat că există şi producător pentru asta, boss?)
3. NU ai niciodată scuză când nu îţi iese ceva, pregăteşte-te de insulte…;
4. NU vei fi lăudat sau apreciat pentru un material care îţi iese bine. Ia-ţi gândul!;
5. NU ai voie să oboseşti! Şi nu uita de punctul 1!

Am spus-o şi o voi spune întotdeauna: NU mai înjuraţi reporterii! Ei sunt doar nişte simplii cărăuşi, nici măcar formatori de opinie nu pot fi numiţi. Şi asta pentru că NU FAC CE VOR EI. Aproape NICIODATĂ. Ca reporter în România trebuie de foarte multe ori să accepţi umilinţa şi insultele, rareori vei avea ocazia să întâlneşti oameni ok, care să îţi ofere în schimb o vorbă bună. În momentul în care începi să lucrezi direct cu omul din faţa ta, vei rămâne mai degrabă surprins atunci când vei auzi o vorbă frumoasă de la aceştia şi nu o înjurătură.

Prin acest articol nu vreau să spulber speranţele tinerilor care încă sunt pe băncile şcolii şi aspiră că într-o bună zi vor ajunge „vedete”. Vreau doar să arăt că acesta este adevărul pur, e mult mai bine să ştii dinainte din ce parte vine glonţu’. Să nu mă înţelegeţi greşit, reporteria este o meserie frumoasă.

Din păcate oamenii din conducere o strică şi au făcut-o de-a lungul timpului să nu mai fie o meserie respectată. Asta pentru că lor nu le pasă, pentru că nu ei sunt cei care au de suferit, cei care apar în faţa camerelor şi nu ei sunt cei arătaţi cu degetul pe stradă. Poate unora le place să trăiască tot timpul în stres şi acceptă cu uşurinţă să fie batjocoriţi pentru ca alţii să facă burţile mari.