Scris de D.

Am 30 și ceva de ani. Când eram mică locuiam cu părinții într-unul din cele mai mari orașe din țară, aveam părinți educați, o familie nu prea bogată și aveam rezultate bune la școală. Zilele erau umbrite însă de alcoolismul și abuzurile verbale ale capului de familie.

După o lungă boală și suferință, mama mea a murit când eu eram adolescentă. Totul a fost un coșmar, notele mele au scăzut de la 9-10 la 6-7 și eram veșnic tristă.
Tatăl meu nu îmi mai dădea voie decât să merg la școală și apoi direct acasă așadar nici prieteni nu prea aveam (nu că ar fi fost ușor odată ce ceilalți colegi au aflat de mama – ca și cum moartea se ia sau ceva).
Găteam, spălam, călcam, făceam curat după el. Ocazional venea acasă cu vreo femeie. Ceream bani fix pentru tampoane și eram amenințată cu ginecologul (de care prinsesem chiar frică pentru că auzisem că himenul se poate rupe la sport și să nu îți dai seama și dacă mi s-a întâmplat asta?) și cu moartea sau evacuarea – în funcție de zi – dacă îmi pierd virginitatea (nici gând de așa ceva – nici nu mă pupasem cu nimeni).

Într-o noapte m-a violat. El.
Ceva timp mai târziu am observat că nu îmi venea ciclul. Am făcut 3 teste de sarcină cu bani împrumutați de la o colegă care îmi devenise mai apropiată și căreia îi spusesem că am un prieten. Urlam fără sunet – era adevărat. Am vrut să mă omor. Mai vrusesem și aproape cu două luni în urmă și în fiecare zi între. El nu a zis nimic niciodată despre asta după….ca și când nu ar fi fost.

Am reușit să mă adun și cu ajutorul mamei colegei mele am scăpat de problemă. M-a dus, m-a adus, a stat cu mine, crezând că făcusem ceva cu prietenul ăla inexistent și supărată că nu-și asumă el să fie lângă mine.
Când aud discuții cu interzicerea avortului îmi îngheață șira spinării și nu pot susține un punct de vedere pentru că sigur aș da-o pe violență.

Apoi am plecat, am fugit. El a murit ceva ani mai târziu. Nu a plătit pentru nimic. Nu cred în pedepse divine. A scăpat. Eu am rămas cu coșmarurile și o senzație care nu credeam că iese din cap nici dacă fac o baie cu acid.
Școala, munca și facultatea în același timp mi-au dat preocupări și mă țineau epuizată până dormeam lemn.
Primului meu prieten i-a luat un an să facem ceva, deși eram majoră. Mai o atingere, multă răbdare, fără să știe de ce. Mă iubea și îi mulțumesc din inimă că a avut sufletul atât de pur și bun. Ne-am despărțit însă ca mai toate cuplurile de tinerei.

Îmi era frică că voi avea mari probleme cu următorul care poate nu va mai fi așa răbdător. Dar după o pauză destul de lungă mi-am făcut un nou prieten cu care nu am avut probleme sexuale. Eram împreună de un an și am hotărât că ne vom spune totul așa că i-am spus că am fost violată (nu de cine sau cu ce urmări) – mi-a zis să termin cu prostiile astea, că mi se pare și poate modific eu în cap o noapte de sex mai nebun pentru că nu fac sex ca una care a fost traumatizată. L-am părăsit în secunda doi dar cuvintele lui au rămas cu mine și am început să merg la psiholog pentru că am început să cred că nu e normal să NU am probleme și aparent ar trebui să fac sex altfel decât oamenii normali.
Am fost la vreo trei până să reușesc să spun unuia și a urmat – well, terapie…mult de spus.
Mă simțeam deja mai bine, deși orice chestie mai la stânga sau la drepata din punct de vedere erotic care îmi plăcea îmi provoca o rușine și o panică enorme.

Am mai spus unui singur alt tip (de data asta și cine dar fără ce a fost după). Eram împreună de 3 ani, locuiam împreună, ne iubeam și visam să am o familie cu el. Doar era cel lângă care nu mai aveam coșmaruri. Din păcate, deși nu a recunoscut-o niciodată, nu s-a mai putut uita la fel la mine și la mai puțin de un an ne-am separat. Opinia că cel de lângă tine are dreptul să știe totul e puerilă pentru mine. Dreptul auzi…pentru ce?
Nu voi mai spune niciodată vreunui iubit asta iar această scriere e în general o ultimă confesiune. Nu vreau să mai povestesc niciodată asta nimănui și mă simt bine așa. Am pierdut prea multă viață din cauza asta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.